Joe Biden îşi anulează o deplasare la Chicago pentru a-şi impune două reforme în Congres

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO Arhivă
Joe Biden FOTO Arhivă

Preşedintele american Joe Biden a renunţat la o deplasare la Chicago pentru a-şi concentra eforturile asupra a două reforme majore ale mandatului său care provoacă dezbateri aprinse în Congres.

Discuţii tensionate au loc în Congresul SUA în contextul în care administraţia federală riscă să intre în incapacitate de plată la 18 octombrie dacă nu se ia o decizie până joi la miezul nopţii.

Joe Biden, care vrea să-şi impună două reforme majore, una privind infrastructura şi alta privind cheltuielile sociale, a decis să renunţe la o deplasare la Chicago consacrată vaccinării anti-COVID-19 pentru a-şi intensifica eforturile de a-i convinge pe aleşi, în special pe cei din tabăra sa democrată, de a accepta suma necesară, estimată la 4.500 de miliarde de dolari. Biden consideră cele două reforme o miză majoră a mandatului său.

Democraţii progresişti din Camera Reprezentanţilor avertizează că vor vota împotriva proiectului de infrastructură de 1.000 de miliarde de dolari, care va fi dezbătut joi, din cauza luptelor interne din partid legate de proiectul pentru cheltuieli sociale, care ar costa până la 3.500 de miliarde de dolari.

Potrivit Casei Albe, diviziunile profunde dintre democraţi l-au determinat pe preşedintele Biden să-şi anuleze deplasarea la Chicago pentru a conduce negocierile cu Congresul.

Camera şi Senatul ar putea vota un proiect separat care să mărească temporar limita datoriilor, dar şi acest subiect este sursa unor conflicte partizane.

Republicanii au blocat de două ori încercările democraţilor de a majora plafonul de îndatorare al ţării, care este în prezent de 28.400 de miliarde de dolari. Republicanii spun că nu vor să dea undă verde preşedintelui Biden pentru investiţii „iresponsabile”.

Însă democraţii şi republicanii sunt de acord asupra unui lucru: o incapacitate de plată a Statelor Unite ar provoca o catastrofă financiară mondială, transmite AFP.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite