Fauci: Este posibil să fie vaccinaţi 100 de milioane de oameni pentru Covid-19 în 100 de zile, conform obiectivului preşedintelui ales Joe Biden

Fauci: Este posibil să fie vaccinaţi 100 de milioane de oameni pentru Covid-19 în 100 de zile, conform obiectivului preşedintelui ales Joe Biden

Fauci

Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii din Statele Unite, a declarat, duminică, că obiectivul preşedintelui ale Joe Biden de a livra 100 de milioane de doze de vaccinuri pentru Covid-19 în primele 100 de zile ale preşedinţiei sale ”este absolut posibil”, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vorbind la emisiunea “Meet The Press” de la NBC, Fauci a spus că două noi vaccinuri, dezvoltate de companiile AstraZeneca şi Johnson & Johnson, ar putea fi prezentate foarte curând spre aprobare autorităţilor de reglementare, ceea ce ar creşte ritmul vaccinărilor.

”Suntem la săptămâni distanţă, nu la luni”, a spus acesta.

Fauci a arătat că numărul mai mare de vaccinări, cuplat cu purtarea măştilor şi evitarea aglomeraţiei, va fi cea mai bună cale pentru ca Statele Unite să combată tulpina mai comtagioană a noului coronavirus.

”Dacă vom putea vaccina marea majoritate a populaţiei, vom fi în formă foarte bună şi am putea învinge chiar şi mutaţia”, a spus Fauci.

Acesta a făcut remarcile pe fondul criticilor referitoare la ritmul prea lent la care sunt administrate vaccinurile pentru boala care a ucis peste 390.000 de oameni în Statele Unite.

Până în prezent au fost vaccinaţi aproximativ 10,6 milioane de americani, aproximativ jumătate din numărul la care spera preşedintele Donald Trump să se ajungă până la sfârşitul anului 2020.

Preşedintele ales Joe Biden a declarat că accelerarea vaccinărilor va fi una dintre priorităţile sale, după învestirea sa în funcţie, pe 20 ianuarie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările