Efectele blocajului administrativ: un Parc Naţional din California a suferit distrugeri pe mari porţiuni

Efectele blocajului administrativ: un Parc Naţional din California a suferit distrugeri pe mari porţiuni

Parcul Naţional Joshua Tree California FOTO EPA-EFE

În timpul blocajului administrativ de 35 de zile, pe fondul personalului de supraveghere redus, vizitatorii Parcului Naţional Joshua Tree din California au lăsat în urma lor largi porţiuni ale acestei regiuni deşertice devastate. Fostul administrator al parcului, Curt Sauer, susţine că distrugerile provocate ecosistemului nu pot fi reparate în următorii 200, 300 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parcul naţional Joshua Tree, situat în nord-estul statului California, este împărţit în două zone de deşert: în partea de vest, cunoscută ca deşertul înalt, se află deşertul Mojave, unde se găsesc copacii Joshua (care sunt de fapt plante din familia agavelor), iar în partea de est, se află deşertul Colorado, un ecosistem mai plat, cunoscut pentru climă mai blândă şi pentru florile sălbatice. Numele regiunii a fost dat de călătorii mormoni care au spus că aceşti copaci arată ca şi cum ar avea braţele întinse spre cer, aşa cum Joshua, rugându-se, îşi întindea mâinile spre cer.
 
La revenirea lor la lucru după încetarea blocajului administrativ, angajaţii parcului au găsit mari porţiuni ale sale vandalizate: vizitatorii au condus în afara drumurilor marcate,  au distrus copaci, poteci şi au făcut campinguri în zone interzise, forţând accesul, relatează Guardian.
 
David Smith, administratorul parcului a spus că în aproximativ 12 cazuri s-a circulat intens în afara drumurilor şi chiar în zonele sălbatice. „Două noi drumuri au fost formate în interiorul parcului. S-a distrus o proprietate guvernamentală: oamenii au forţat barierele de acces pentru a face camping în zone interzise. N-am mai văzut niciodată depăşiri ale perimetrului de acces de o asemenea amploare. Practic nicio zonă n-a rămas neocupată.” „ Ei chiar au doborât copaci pentru a-şi face drum”, a mai adăugat acesta.
 
FOTO AFP
 
Lucrătorii parcului au raportat faptul că oamenii au mers cu maşinile pe solul deşertic fragil şi au amenajat 108 de suporturi ilegale pentru foc. Cineva a intrat cu maşina într-un copac Joshua şi l-a pus la pământ. Mulţi oameni au postat pe Instagram fotografii cu ei căţăraţi în copaci sau decorând copacii.
 
Comunitatea locală şi-a exprimat revolta faţă de faptul că parcul a fost lăsat deschis în condiţii de personal insuficient şi a tras un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmpla. Organizaţia non-guvernamentală Prietenii lui Joshua prin directorul său executiv, John Lauretig transmitea că comunitatea nu mai poate suporta să vadă cum parcul e captiv în mâinile celor care îl devastează. Această organizaţie este şi cea care a ajutat la curăţarea parcului, alături de alţi voluntari, permiţând practic redeschiderea parcului, care altfel ar fi fost închis.
 
Oamenii practic se plimbau cu câinii în zonele interzise, îşi parcau maşinile la întâmplare şi îşi permiteau să vină cu mai mult de 2 maşini în zonele dedicate campingului. Ironic este faptul că centrele turistice nu au funcţionat ducând la scăderea vizitatorilor al căror număr ajunge la 3 milioane anual. 
 
Potrivit proprietarului unei firme de ghizi din zonă, echilibrul unui ecosistem deşertic este unul pe muchie de cuţit, astfel că nu este o exagerare dacă unii specialişti vorbesc de faptul că refacerea lui e un proces de sute de ani.  Copacii Joshua pot părea viguroşi, însă de fapt rădăcinile lor sunt destul de firave ele susţinându-se prin procesul de fermentaţie de mare fineţe al unor micro-organisme   (un amestec de fungi, alge şi bacterii).
 
Sabra Purdy, unul din ghizii parcului a spus că „Solurile deşertice sunt nişte sălbăticiuni ciudate.”  „ Când un automobil calcă nisipul nu doar trece peste vegetaţia de la suprafaţă, ci distruge capacitatea de regenerare a solului,” a spus aceasta.
 
Cei care au condus în afara drumurilor au produs cele mai mari daune. Un oficial de la Administraţia Parcurilor a spus că în „mediile parcurilor deşertice o singură urmă de cauciuc poate pătrunde prin firava crustă microbiană fisurând-o” şi deşi e puţin probabil că efectele se întind pe 300 de ani, acestea sunt unele pe termen lung. Remediul constă în răzuirea acestor urme, în mod ideal când solul e umed, şi amestecarea în solul afectat a unor cruste criptobiotice pentru accelerarea procesului de refacere. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: