Deţinut executat în Texas pentru uciderea unui agent imobiliar: care au fost ultimele sale cuvinte
0Un deţinut condamnat la moarte pentru uciderea unui agent imobiliar a fost executat, miercuri, în Texas, au anunţat autorităţile, aceasta fiind a doua execuţie din acest an în acest stat, transmite La Libre.
Kosoul Chanthakoummane, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat pentru uciderea lui Sarah Walker, în vârstă de 40 de ani, care a fost bătută şi înjunghiată într-o casă în 2006.
În ciuda faptului că ADN-ul său a fost găsit sub unghiile victimei şi a dovezilor care îl leagă de locul crimei, Chanthakoummane şi-a susţinut întotdeauna nevinovăţia.
"Pentru familia doamnei Walker, sper ca moartea mea să vă aducă pace", a spus el în ultimele sale cuvinte, potrivit autorităţilor texane.
Kosoul Chanthakoummane a încercat de mai multe ori să facă apel la condamnarea sa, susţinând că dovezile care îl leagă de crime nu erau ştiinţifice, dar o curte de apel a decis că acestea erau suficiente pentru ca execuţia să aibă loc.
Texas, statul conservator din sudul ţării care execută cei mai mulţi deţinuţi din SUA, a executat trei deţinuţi în 2021 şi alte trei execuţii sunt planificate pentru 2022, potrivit site-ului Departamentului de Justiţie Penală din Texas.