Suspectul în cazul răpirilor din Cleveland, într-un bilet de adio: „Ele sunt vinovate, au urcat în maşina unui străin”

Cleveland: Ariel Castro a fost pus sub acuzare pentru viol si rapire

Când Ariel Castro a fost adus în faţa justiţiei, una dintre cele mai importante dovezi a fost scrisoarea în care îşi mărturisea numeroasele crime şi care a fost redactată în urmă cu nouă ani, când bărbatul părea copleşit de remuşcări, dar încerca totodată să îşi justifice comportamentul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii au descoperit biletul în timp ce percheziţionau casa în care Castro a sechestrat trei femei timp de zece ani, relatează site-ul theatlanticwire.com.

În scrisoare, el recunoaşte că este un “agresor sexual”şi că femeile au fost ţinute captive. La un moment dat, se întreabă de ce a sechestrat-o şi pe a treia femeie, când “avea deja două în captivitate”.

Cu toate acestea, Castro consideră că victimele sunt vinovate de situaţia în care au ajuns, deoarece au făcut “greşeala” de a accepta să urce în maşina lui. 

Pe de altă parte, se disculpă, afirmând că este dependent de sex şi are nevoie de ajutor specializat, iar comportamentul său deviant este consecinţa unei copilării petrecute în sărăcie şi a problemelor de familie.

Scrisoarea este descrisă ca fiind un bilet de adio, deoarece Castro a menţionat că ar fi dorit să se sinucidă şi să le lase victimelor toţi banii pe care îi avea. Evident, asta nu s-a întâmplat şi orice remuşcări ar fi avut, nu au fost suficient de puternice pentru a-l determina să îşi elibereze victimele, iar abuzul a continuat.

Ariel Castro este acuzat că a violat şi a sechestrat trei tinere timp de zece ani, perioadă în care le-a agresat fizic, provocându-le astfel şi mai multe întreruperi de sarcină. Un procuror american a anunţat deja că doreşte să ceară pedeapsa cu moartea în acest caz. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările