Nu e la distanţă numai de o Europa abulică, apărată de un pact nordatlantic cu SUA primus inter pares, care e o alianţă tot mai dezbinată. Şi nu e supărată rău doar pe Germania, de unde SUA tocmai au anunţat că-şi mută Cartierul General European la Mons, în Belgia. Mai rău decât oricând, America e în conflict cu ea însăşi. Precarele condiţii ale scrutinului Unul, în care presa nu e atât moderator şi instanţă în stare să dumirească electoratul nehotărât, cât mai degrabă, partizană. A devenit parte din ce în mai militantă a ceea ce se conturează a fi o revoluţie culturală maoistă, grefată pe primul război civil şi, totodată, global din istorie, dată fiind forţa de reverberaţie mondială a opiniilor formate şi promovate de actori globali ca twitter şi CNN, ca şi implicarea propagandelor răsăritene în disputele americane. În aceste precare condiţii se vor derula, în mai puţin de 100 de zile, importantele alegeri americane. Care, judecând după sondaje, par să fi fost tranşate de pe acum. Dacă e să le dăm crezare, scrutinul din noiembrie ar urma să fie câştigat lejer de Joe Biden. În ciuda evidentelor sale neajunsuri, candidatul democrat e văzut departe, în faţă, ba chiar dotat cu un avantaj aparent irecuperabil înaintea mult demonizatului preşedinte în exerciţiu, care funcţionează că o cârpă roşie fluturată taurului elitei mondialiste şi progresiste, dominând copios şi mediile şi lumea politică şi academică americană şi globală.

Situaţia dată şi credibilitatea analiştilor

Dar câtă încredere se poate avea în sondaje? Cât de fiabil e, să spunem, cel britanic al IPA care îl prezenta, la 29 iulie pe Donald Trump ca incapabil să strângă în noiembrie mai mult de 128 din cei 270 de electori necesari menţinerii sale la Casa Albă? Conform sondajului IPA, Biden conduce pe moment şi în unele din tradiţionalele fiefuri republicane şi în unele din statele cheie, care basculează frecvent în tabăra adversă. Conform acestui sondaj, Biden pare a învinge în state esenţiale ca Florida, Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin şi ar putea să se impună într-un bastion conservator ca Texas. Multe alte sondaje furnizează rezultate similare, chiar dacă înregistrează şi o recentă reducere a handicapului. Or, nimeni n-a eşuat mai dezastruos şi mai constant, în ultimii ani, decât sociologii. Departe de a prevedea, ca Deutsche Welle, în „Istorie pe pâine“ din 2016, votul britanicilor pentru Brexit, gazetarii apuseni au ratat aproape in corpore şi opţiunile cetăţenilor Regatului Unit şi predicţia triumfului lui Trump în faţa unei candidate la preşedinţie, precum Hillary Clínton, pe care virtual întreaga presă apuseanăo dădea clar câştigătoare. S-au deşteptat oare, între timp, şefii concernelor şi elita politică, intelectuală şi mediatică? Defel. Torpoarea managerilor surmenaţi de shutdown, puşi în pericol de recesiunea iscată de pandemie şi prostiţi de statul acasă, a dobândit neegalate dimensiuni.

Înecate în gemul dulce al unei groase conformităţi politic corecte, universităţile fac revoluţii cu participarea gloatei, iar televiziunile şi ziarele sunt imersate confortabil în propria lor somnolenţă. Conformismul mediatic s-a adaptat şi nu s-a redus ci a luat proporţii. Însăşi nava amiral a presei americane a ilustrat degringolada, New York Times trezindu-se torpilată şi scufundată într-o acută criză de credibilitate de incapacitatea sutelor ei de gazetari de a tolera fie şi moderate opinii politice conservatoare, astfel încât la presiunile sutelor de gazetari extremişti sau conformişti s-a văzut demis şeful paginii de comentarii. Vina lui? Publicarea editorialului prea puţin oportunist al unui senator american.

Pro şi contra lui Trump

Înseamnă toate acestea că putem ignora sondajele şi miza pe automata realegere a lui Trump? Câtuşi de puţin. Preşedintele a comis o serie de erori şi gafe groteşti, nu în ultimul rând în găunoasa şi frivola sa retorică şi, mai ales, în gestionarea defectuoasă a pandemiei. Chiar dacă, mai nou, Trump s-a redresat, cerând compatrioţilor săi să fie precauţi şi să-şi poarte măştile, e greu de crezut că o presă constant şi virulent ostilă, care a ignorat timp de patru ani mai orice alt subiect în afara celor livrând şanse de demonizare a preşedintelui, făcut culpabil pentru orice nu funcţionează în lume, se va reprofila. Şi îi va lustrui în următoarele trei luni bilanţul. Or, dincolo de economie, subiectul principal al scrutinelor prezidenţiale de peste ocean, nimic nu-i preocupă în prezent pe americani mai intens decât pandemia şi urmările ei. Iar economia îşi revine lent, după o perioadă extrem de dificilă pentru un electorat greu încercat de globalizare şi de crize repetate care, din 2001 încoace, par nu doar să se ţină lanţ ci şi să fie exagerate de o presă în perpetuă căutare nu doar de nod în papura ideologică, ci şi de senzaţionalisme în stare s-o vândă. Iată de ce nici în ianuarie, când economia era pe cai mari şi se îndrepta spre culmi atinse în SUA doar în 1964, ori 1984, Trump nu era prea popular. Ce l-ar mai putea salva, ştiut fiind că simpatia pentru Trump a crescut în ultima vreme un pic, dar rămâne mai anemică decât oricând, în istorie, pentru un preşedinte în exerciţiul funcţiunii aflat la capătul primului său mandat? Adevărul. Adevărul e că, dincolo de prostia abandonării kurzilor sirieni, bilanţul său politic extern e net mai bun decât îl prezintă presa mainstream. Care ignoră de pildă capacitatea net mai mare a liderului de la Casa Albă (decât a perechii Obama-Biden, de pildă) de a evita războaiele şi de a nu pune în pericol americani dislocaţi în zone de conflict fierbinte.

Ignorate de mare parte din mass-media sunt şi binefacerile majore ale atitudinii dure a SUA faţă de o Chină comunistă pe care împăciuitorismul liderilor occidentali a hrănit-o şi a încurajat-o să aibă un regim tot mai liberticid, mai agresiv, expansionist şi criminal.

Calităţile şi neajunsurile lui Joe Biden

Dar alegerile americane nu se câştigă de regulă pe bază de politică externă. Motiv pentru care sondajele îl dau învingător pe un Biden cu un interminabil trecut de gafe, acuze de hărţuieli sexuale, inconsistenţe şi inepţii. Candidatul democrat se distinge în prezent prin pasivitate, refuzul său de a ridica fie şi un deget fiind menit să reducă riscul de a pierde bruma de simpatii aduse de presă în virtutea calităţii sale de reprezentant al opoziţiei anti-Trump. Pe Biden, a cărui ambiţie supremă e să fie iubit, l-ar vota, graţie notorietăţii si amplei sale susţineri mediatice, chiar şi multe femei, în ciuda acuzei că s-ar fi făcut vinovat de hărţuiri sexuale, o învinuire mai credibilă decât cele proferate recent, cu net mai mult ecou, întru împiedicarea accesului la Curtea Supremă a unui judecător conservator, şicanat la sânge de stânga.

Pe Biden îl dezavantajează însă un parametru cheie. Entuziasmul taberei republicane de a-l vota pe Trump e, în prezent, sensibil mai puternic decât dorinţa, extrem de slabă, a alegătorilor democraţi, de a opta la urne pentru Biden.

Moderata Amy Klobuchar în postura candidatei la vicepreşedinţie l-ar putea ajuta pe democrat, un politician nu tocmai capabil să convingă că nu e afectat de un debut de senilitate. Şi că nu e prizonierul unui partid capturat de militantism neomarxist, radicalii revendicând tot mai autoritar adoptarea în echipă a unei femei de culoare cu opţiuni extremist-anticapitaliste, adecvate criteriilor neoiacobine ale ideologilor care au convertit relativismul şi antirasismul în ingredientele unei politici identitare, absolutiste, socialiste şi rasiste.

Nădejdea lui Trump

Nu puţini conservatori speră ca, în siajul înmulţirii galopante a crimelor în statele şi metropolele conduse de democraţi şi a violenţelor şi vandalismelor comise în serie, după moartea lui George Floyd în custodia politiei, de susţinătorii extremei stângi, sub pretextul derulării de proteste antirasiste, clasa de mijloc se va speria. Şi i se va ralia cu arme şi bagaje preşedintelui, profilat ca un soi de ultimă redută a legii şi ordinii. Or, doar cu frica e mai greu să se câştige alegeri. Dar dacă spaima de fanatism, violenţe şi fărădelege s-ar adăuga unei perceptibile relansări economice şi unei campanii electorale eficiente, Trump are toate şansele să se impună.

Petre Iancu - Deutsche Welle