Ce măsuri a adoptat Senatul american pentru a face faţa competiţiei Chinei. „Dacă nu facem nimic, zilele noastre ca superputere ar putea lua sfârşit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statele Unite / China / FOTO Shutterstock
Statele Unite / China / FOTO Shutterstock

Senatul american a adoptat, cu 68 de voturi „pentru” şi 32 „împotrivă”, un pachet legislativ prin care se urmăreşte impulsionarea abilităţii Statelor Unite de a face faţă competiţiei Chinei în domeniul tehnologic.

Într-un Senat profund divizat, controlat la limită de democraţi, o atitudine dură faţă de China se numără printre puţinele subiecte asupra cărora senatorii din cele două partide tind să cadă de acord. 

Pachetul legislativ adoptat marţi autorizează utilizarea a aproximativ 190 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea tehnologiei şi cercetăriiamericane. Suplimentar, sunt direcţionate 54 de miliarde dolari către cercetarea şi producerea de echipament de telecomunicaţii şi semiconductoare.

Măsurile adoptate trebuie să fie aprobate şi de Camera Reprezentanţilor înainte să fie promulgate de către preşedintele Joe Biden.

Dincolo de investiţiile gigantice în dezvoltarea tehnologiei americane, pachetul legislativ prevede şi o serie de alte măsuri, precum interzicerea descărcării aplicaţiei TikTok pe aparte deţinute de către guvernul american ori blocarea cumpărării de drone fabricate şi vândute de companii susţinute de guvernul de la Beijing.

O altă măsură adoptată, mai degrabă simbolică, dar care sigur va deranja China, este permiterea diplomaţilor şi militarilor din Taiwan veniţi în vizită în Statele Unite să poarte steagul ţării lor şi să fie îmbrăcaţi în uniformă militară.

Mai mult, măsurile ar urma să impună noi sancţiuni asupra oricăror entităţi ale Chinei angajate în atacuri cibernetice asupra SUA ori furturi de proprietate intelectuală de la firme americane şi dechid calea unei revizuiri a exporturilor americane către China pentru a fi examinate acele produse care pot fi utilizate la încălcarea drepturilor omului.

„Dacă nu facem nimic, zilele noastre ca superputere dominantă ar putea lua sfârşit. Nu vrem să lăsam aceste zile să se termine pe tura noastra. Nu vrem să vedem cum America devine o naţiune de rang mediu în acest secol”, a declarat Chuck Schumer, liderul majorităţii democrate din Senat.

Preşedintele Biden a lăudat, la rândul său, pachetul legislativ aprobat de Senat. „Suntem într-o competiţie pentru a câştiga secolul XXI şi arma care dă starul a fost deja trasă. Nu putem risca să rămânem în urmă”, a spus acesta.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite