Ce au cerut cei mai renumiţi 10 criminali în serie la ultima masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lawrence Russell Brewer a cerut un meniu întreg la ultima masă, dar a refuzat să mănânce când a văzut preparatele în faţa lui
Lawrence Russell Brewer a cerut un meniu întreg la ultima masă, dar a refuzat să mănânce când a văzut preparatele în faţa lui

Presa americană a dezvăluit ce preparate culinare au cerut pentru ultima masă, înaintea execuţiei, cel mai renumiţi criminali în serie din SUA. Preferinţele lor au variat de la friptură, la îngheţată şi chiar la pufuleţi cu gust de brânză.

Business Insider scrie despre dorinţele gastronomice ale ucigaşilor în serie din Texas. Preferinţele lor culinare au fost făcute publice după ce oficialii texani au decis să renunţe la obiceiul "ultimei mese" pentru a tăia din cheltuielile bugetare.

Îngheţată cu ciocolată şi cu mentă

Într-un atentat cu bombă, Timothy McVeigh a ucis 168 de oameni şi a rănit alte câteva sute de persoane, în 1995. A fost găsit condamnat la moarte pentru atac, iar în iunie 2001 a fost executat. Înainte de a murit, el a cerut ca ultima lui masă să fie două porţii de îngheţată cu ciocolată şi cu mentă.

O măslină

Victor Feguer a fost condamnat la moarte prin spânzurare, în 1963, pentru uciderea unui doctor. Înainte de execuţie, el a cerut o singură măslină, cu sâmbure cu tot. El a declarat că vrea să fie îngropat cu sâmburele, în speranţa că va creşte un arbore de măslin din locul său de veci, ca simbol al păcii.

Pufuleţi şi Cola

În 1984, Velma Barfield a fost prima femeie care a fost omorâtă prin injectare de substanţele letale, la şapte de la reinstituirea pedepsei capitale. Cea care a fost mediatizată ca fiind "bunicuţa condamnată la moarte" a cerut pufuleţi cu aromă de brânză şi un pahar de Coca-Cola.

O cească de cafea

Ultima masă a fost mai degrabă ultima cafea pentru ucigaşa în serie Aileen Carol Wuornos. Ea şi-a dorit să bea o ultimă ceaşcă de cafea înainte să fie omorâtă prin injectare letală, în octombrie 2003. Wuornos, prostituată de meserie, fusese condamnată pentru uciderea a şapte bărbaţi, în statul american Florida.

De la KFC, la căpşuni

Tot prin injecţie letală a murit şi John Wayne Gacy, în mai 1994. Sub pseudonimul "Ucigaşul Clovn", el a comandat o duzină de creveţi prăjiţi, o "găleată" de pui preparat de lanţul de fast-food KFC, cartofi prăjiţi şi 500 de grame de căpşuni.

Electrocutat pe stomacul gol

Executat pe scaunul electric în ianuarie 1989, Ted Bundy, responsabil de uciderea a 30 de femei, a refuzat ultima masă. Nefiind de acord cu "electrocutarea pe stomacul gol", oficialii închisorii i-au oferit o porţie tradiţională de friptură, ouă ochi, pâine pane şi cafea. Însă, Bundy nu s-a atins de nimic din ce se afla pe platoul de mâncare.

Iaurt în loc de pământ

James Edwards Smith, cu un "portofoliu" ce include peste 80 de crime, a fost executat în iunie 1990, în statul federal Texas . El a avut cea mai ciudată preferinţă pentru ultima masă: o mână de pământ. Oficialii închisorii au refuzat să-i satisfacă cerinţa bizară şi l-au servit cu iaurt.

De la pui la ciocolată nemţească

Teresa Lewis a fost condamnată la moarte pentru că a pus la cale un plan pentru a-i ucide pe soţul ei şi fiul ei vitreg. Lewis, care a fost executată prin injecţie letală în septembrie anul trecut, a cerut pui prăjit, mazăre cu unt, o băutură Dr. Pepper şi o ciocolată nemţească pentru desert.

A preferat să hrănească oamenii străzii

Philip Workman a fost executat în mai 2009, în Nashville, pentru uciderea unui ofiţer de poliţie. Pentru ultima masă, Workman a cerut ca o pizza vegetariană să fie donată unui om al străzii din apropierea închisorii. Oficialii penitenciarului i-au refuzat dorinţa, dar susţinătorii lui Workman au adus, în ziua execuţiei, mii de pizza cerşetorilor din stradă.

A cerut "de toate"

Ultima masă a lui Lawrence Russell Brewer a constat, mai degrabă, într-un meniu întreg. În septembrie, anul acesta, când a fost executat prin injecţie letală pentru uciderea unui bărbat în 1998, Brewer a şocat când şi-a expus ultimele dorinţe culinare.

El a cerut:
- două fripturi de pui cu ceapă feliată
- trei cheeseburgeri cu şuncă
- o omletă cu caşcaval, carne de vită şi ardei roşu
- un bol de bame prăjite şi ketchup
- 500 de grame de carne la grătar şi pâine albă
- trei fajitas
- o pizza cu carne
- o porţie de îngheţată
- trei beri

După ce gardienii penitenciarului au adus toate preparatele în faţa lui, Brewer a refuzat să le mănânce.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite