Cameramanul postului american NBC News infectat cu Ebola s-a vindecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cameraman al postului american NBC News care a contractat virusul Ebola în Liberia s-a vindecat şi ar putea fi externat miercuri, a anunţat marţi seara spitalul din Nebraska, în centrul Statelor Unite, unde era tratat, relatează AFP.

„Ashoka Mukpo va putea părăsi instituţia medicală miercuri“, a anunţat Nebraska Medical Center într-un comunicat. Americanul Ashoka Mukpo, în vârstă de 33 de ani, care lucra în Liberia ca freelancer pentru postul de televiziune american NBC News s-a infectat cu virusul Ebola la începutul lui octombrie şi a fost repatriat în Statele Unite.

„Un test de sânge negativ a demonstrat că Ashoka Mukpo nu mai are urme de Ebola în sânge şi poate fi externat“, a explicat spitalul.

Madridul, de asemenea, a anunţat că infirmiera spaniolă Teresa Romero infectată cu virusul Ebola s-a vindecat, potrivit unor rezultate definitive. Teresa Romero, în vârstă de 44 de ani, internată la spitalul Carlos III din Madrid, a devenit la 6 octombrie prima persoană care a contractat virusul Ebola în afara Africii.

Ea a dezvoltat primele simptome pe 29 septembrie, după ce a tratat doi misionari de febră hemoragică Ebola care au fost repatriaţi respectiv la 8 august şi 22 septembrie şi au decedat câteva zile mai târziu.

Ebola a provocat moartea a cel puţin 4.555 de persoane dintre cele 9.216 cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi SUA), potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Virusul Ebola provoacă o îngrijorare tot mai mare în Statele Unite, unde un pacient a decedat, iar două infirmiere sunt infectate, însă majoritatea americanilor au încredere în autorităţile federale şi în sistemul de sănătate, potrivit unui sondaj naţional publicat marţi.

Astfel, 58% din cei 2.003 adulţi intervievaţi în perioada 15-20 octombrie sunt puţin sau nu sunt deloc îngrijoraţi în legătură cu riscul de a fi contaminaţi cu virusul Ebola. La începutul lui octombrie, numărul acestor persoane era de 67%.

Potrivit insitutului de sondare a opiniei publice Pew Research Center, 54% din respodenţi au afirmat că au încredere în capacitatea Guvernului federal de a împiedica o epidemie majoră de Ebola în Statele Unite.

Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/ebola" target="_blank">View the story "Ebola" on Storify</a>]

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite