Biroul Oval în versiunea lui Biden: Ce vrea să transmită noul preşedinte american

Biroul Oval în versiunea lui Biden: Ce vrea să transmită noul preşedinte american

Joe Biden în prima sa zi în Biroul Oval în calitate de preşedinte al SUA FOTO EPA-EFE

Imediat după plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă, Biroul Oval a fost redecorat în conformitate cu solicitările noului preşedinte Joe Biden. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

Ştiri pe aceeaşi temă

De la covoare la portrete, Joe Biden a schimbat total Biroul Oval. Alegerile sale sunt foarte simbolice, în acord cu amprenta pe care intenţionează să şi-o pună în cel puţin următorii patru ani asupra Statelor Unite.

Astfel, Biden a ales să-i onoreze pe Martin Luther King şi Robert Kennedy, doi apărători ai drepturilor civice asasinaţi pentru convingerile lor. Statuetele celor doi tronează alături de cele ale activistei afro-americane Rosa Parks, care a refuzat să cedeze locul în autobuz unei persoane albe şi a declanşat un proces de abrogare a legilor segregării, şi fostului lider de sindicat Cesar Chavez, al cărui strigăt „Si se puede” l-a înspirat pe Barack Obama în alegerea celebrului slogan „Yes we can”, cu ajutorul căruia a devenit primul preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite. Prin aceste alegeri, noul preşedinte face din combaterea discriminării una din priorităţile mandatului său, comentează BFM TV.

Printre portretele aflate acum pe pereţii din Biroul Oval, cele ale fostului preşedinte Franklin Roosevelt şi părintelui fondator Benjamin Franklin ocupă locurile centrale. Dacă primul este onorat pentru faptul că a condus ţara într-o perioadă extrem de complicată, marcată de criza economică din deceniul 1930-1940 şi cel de-al Doilea Război Mondial, al doilea este considerat un gardian al ştiinţei. Biden dă de înţeles că se distanţează total de trumpism, care s-a manifestat prin scepticism faţă de ştiinţă. Alte două portrete îi onorează pe fostul preşedinte Thomas Jefferson şi pe secretarul său al Trezoreriei Alexander Hamilton, doi politicieni care s-au contrat adesea pe numeroase subiecte. Prin acest gest, Biden vrea să afirme că „diferenţele de opinie, exprimate în cadrul republicii, sunt esenţiale pentru democraţie”.

În plus, Joe Biden a ales să-l omagieze şi pe Bill Clinton, reinstalând covorul albastru şi perdelele aurii din cele două mandate deţinute de acesta din urmă între 1993 şi 2001.

Biden a decorat biroul şi cu fotografii cu membrii familiei sale: soţia Jill, copiii Hunter, Beau şi Ashley şi toţi nepoţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările