Administraţia Trump îşi face bagajele. Imagini cu personalul Casei Albe încărcându-şi lucrurile într-un camion VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Personalul din Eisenhower Executive Office Bui​lding îşi încarcă lucrurile într-un camion alb FOTO EPA-EFE
Personalul din Eisenhower Executive Office Bui​lding îşi încarcă lucrurile într-un camion alb FOTO EPA-EFE

Imagini cu un camion al unei firme de mutări, parcat la una din intrările Casei Albe, au devenit virale pe reţelele de socializare, internauţii aplaudând ceea ce ei au numit începutul plecării lui Donald Trump, relatează Hotnews citând The Hill şi Agerpres.

Un clip în care se pot  vedea lucrători descărcând cutii dintr-un camion alb şi personal al Casei Albe preluându-le sau cărând diferite obiecte, a fost publicată de The Hill. 

Ultilzatori Twitter au salutat apropiata mutare: "Am aşteptat patru ani să vedem asta", "Ce privelişte frumoasă", sau "În sfârşit se întâmplă!".

Potrivit Departamentului de Stat, preşedintele în exerciţiu va sta în noaptea de 19 ianuarie, de dinaintea învestirii lui Joe Biden, la Blair House, o reşedinţă din apropierea Casei Albe ce găzduieşte şefi de stat veniţi în vizite oficiale la Washington.

Potrivit The Grio, camionul a descărcat cutiile miercuri la Eisenhower Executive Office Building, unde se află birourile personalului superior al Casei Albe.

CNN relatează că procedurile de igienizare şi curăţenie, inclusiv înlocuiri ale unor decoruri, vor costa în jur de jumătate de milion de dolari. 115.000 de dolari vor costa doar noile mochete.

„Ideea că nu vor face decât să se mute este improbabilă. Oamenii tind să uite cât de mare e  această clădire”, a spus un oficial al Casei Albe.

Prima Doamnă, Melania Trump, a început deja să-şi mute lucrurile la reşedinţa familiei din Mar-a-Lago şi a pregătit pentru transport mobila şi alte obiecte de decor.

Politico a relatat că personalul şi consilierii administraţiei Trump au primit în luna decembrie un mail cu intrucţiuni detaliate privind procesul de mutare.

Biroul de Management al Casei Albe a trimis încă un email pe 4 ianuarie cu alte instrucţiuni precum inventarierea obiectelor personale şi detalii legate de salariu, beneficii, concedii medicale, arhive, note de etică şi acces de securitate.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite