Ruşii anunţă că au deschis una dintre porţile iadului: Paleovirusurile, studiate pentru prima oară în laborator!

Foto Shutterstock

Nu este o metaforă şi mi-aş fi dorit să fie un fake-news. Nici una, nici alta. Ştirea are de ce să producă fiori, pentru că bagă direct omenirea într-un teritoriu neexplorat, fără ca nimeni să poată garanta că au fost inventate condiţiile de securitate extremă care să „impermealizeze“ total laboratoarele unde se lucrează cu virusurile cele mai periculoase.

Astfel nimeni nu poate susţine că nu există nici cea mai mică posibilitate ca virusurile acestea străvechi să fie transformate în arme bacteriologice, voit sau în urma unui accident. Asta e o afirmaţie generală, iar despre aceste spaime s-a vorbit la modul intensiv în ultimul an. Dar ceea ce este cu adevărat înspăimântător este că, exact în acest moment, în plină pandemie plină încă de necunoscutele legate de evoluţiile imprevizibile ale tulpinelor „mutante“, ruşii de la celebrul laborator VEKTOR din Siberia (în epoca sovietică, constituia avangarda cercetărilor în domeniul armelor bacteriologice), în colaborare cu Universitatea din Iakuţk, au lansat un program de cercetare în domeniul virusurilor preistorice, analizând rămăşiţele unor animale care au ieşit la suprafaţă în urma procesului rapid de dezgheţare a permafrostului.

Comunicatul spune că sunt analizate ţesuturile provenind de la un cal despre care se crede că are cel puţin 4.500 de ani vechime, scopul final fiind identificarea paleovirusurilor şi demararea unei cercetări avansate în ce priveşte evoluţia acestora, eventual comparând cu formele existente acum. „Pentru prima oară studiem paleovirusuri“, spunea Maxim Ceprasov , directorul Muzeului mamuţilor de la Universitatea din Iakuţk, pesemne fascinat de perspectiva reală de a studia un material genetic care de-abia acum iese la suprafaţă, mii şi mii de cadavre care s-au păstrat îngheţate, cerbi, mamuţi, cai, câini dar şi diferite forme de rozătoare preistorice.

Pentru a înţelege gravitatea discuţiei şi a tipului de demers deschis acum de ruşi, vreau să vă atrag atenţia şi asupra unui studiu semnat de cercetători chinezi şi americani şi apărut în luna martie pe un site mai special care a reuşit să facă rost de varianta iniţială, înainte să fie certificată pentru publicare. Puteţi accesa aici studiul realizat de Zhi-Ping Zhong, Natalie E. Solonenko, Yueh-Fen Li, Maria C. Gazitúa, Simon Roux, Mary E. Davis, James L. Van Etten, Ellen Mosley-Thompson, Virginia I. Rich, Matthew B. Sullivan, Lonnie G. Thompson: în urma unei expediţii ştiinţifice organizate în Tibet în 2015, cercetătorii au descoperit 28 de tipuri de virusuri (paleovirusuri), îngropate în gheaţă acum 15.000 de ani, aşa cum relatează cei de la site-ul BioRxiv. Echipa a cules mostre din zona Guliya şi, introducând două carote în gheaţa care începea să se topească, au identificat 33 de grupe de virusuri, printre care 28 absolut necunoscute.

„Apa rezultată din topirea gheţarilor sau a «gheţii eterne» ar putea să ducă patogeni primejdioşi în cursurile de apă, provocând o potenţială expunere a oamenilor la noi tipuri de microbi" - anunţă autorii acestui document. Aici intrăm în problematica, absolut reală şi urgentă pe care o pune topirea - în unele zone chiar accentuată - a permafrostului, „solul care rămâne îngheţat în tot timpul anului la o adâncime între 2 şi 15 metri. Regiunile de permafrost se află în ţinuturile cu climat polar, unde temperatura medie anuală nu depăşeşte -1 °C şi cantitatea medie anuală de precipitaţii este sub 1.000 mm. Regiunile de permafrost se află în regiunea polară, regiunile munţilor înalţi, în aceste regiuni existând numai o vegetaţie săracă de tundră. Ţinuturile de permafrost ocupă un procent de 20-25% din suprafaţa de uscat a pământului. Regiunile unde domină solurile permanent îngheţate se află în Groenlanda, 99%, Alaska, 80%, Rusia, 50%, Canada, 40-50% şi China, 20%. Aceste regiuni poziţionate exact din punct geografic se află în Canada de nord, Alaska de nord, toată suprafaţa Groenlandei, nordul Scandinaviei şi regiunile din Siberia de nord, ce se întinde până în nordul Mongoliei“. (sursa Wikipedia)

Deocamdată, se fac doar supoziţii asupra tuturor consecinţelor dezgheţării mai mult sau mai puţin rapide a permafrostului, comparat cu un gigantic „congelator de laborator“ în care se găsesc stocate elemente ale vieţii umane şi animale de pe Terra timp de sute de milioane de ani, resturi în care se află şi bacterii, virusuri şi paraziţi dintre care unii pot reveni la viaţă şi migra pe circuitele normale.

Science-fiction?

Depinde dacă, da sau nu, luăm în serios semnele precursoare şi le integrăm într-un avertizor mondial de alertă. Spre exemplu, în acest sens, ar fi trebuit să dea de gândit evenimentul ciudat petrecut în 2016 în Siberia: moartea unei fetiţe infectate cu antrax, în regiune nemaifiind raportat niciun caz în ultimii 70 de ani. Ipoteza pe care au mers mulţi medici a fost că boala a fost provocată de faptul că topirea permafrostului din regiune ar fi adus la suprafaţă cadavrele unor reni, un milion fiind morţi de antrax la începutul sec. XXI, îngropaţi direct în solul pe atunci îngheţat, aşa cum arăta un raport al BBC. Şi asta a readus în atenţie un studiu publicat în 2011 de Boris Revich şi Maria Podolnaya în Global Health Action, ei avertizând că topirea permafrostului ar putea avea asemenea consecinţe în cazul în care sunt aduse la suprafaţă gropile unde au fost îngropaţi renii morţi de antrax: „Ca o consecinţă a topirii permafrostului, pot să revină vectori ai unor epidemii mortale din secolele al XVIII şi al XIX-lea“.  

Asta se poate întâmpla şi în cazul unor virusuri cu mult mai vechi? se întrebau cei de pe site-ul liveMint: „În 2005, o echipă de oameni de ştiinţă de la NASA a reuşit să readucă la viaţă microbi Carnobacterium plistocenium care fuseseră îngheţaţi într-un iaz din Alaska acum 30.000 de ani. În această perioadă de rapidă încălzire globală, nimic nu mai este imposibil. Şi dat fiind caracteristica de interconectare a lumii noastre, vedem cât de rapid se poate deplasa un virus care să infecteze un număr mare de oameni. Problemele legate de schimbările climatice rapide vor aduce o altă înspăimântătoare dimensiune la ceea ce sunt riscurile globale de sănătate“. Afirmaţie susţinută doar de prezumţii teoretice? În 2012, cercetători de la Academia rusă de ştiinţe au reşit să cultive şi să aducă la înflorire peste 30 de Silene stenophilla (flori albe de tundră) plecând de la fructe cu o vechime de 30.000 de ani găsite în regiunea de permafrost din nord-estul Rusiei, conform unui studiu publicat în Proceedings of National Academy of Sciences. Comentând rezultatele acestui studiu, Jean Michel Claverie, microbiologist la Universitatea Aix-Marseiile spunea „dacă suntem în stare să facem ca o plantă să renască, atunci va trebui să fim în stare să readucem şi un virus la viaţă“. Poate se referea şi la faptul că acolo unde au fost găsite fructele respective, au fost identificate două virusuri cu potenţialul de a fi revitalizate...

Temeri justificate? Poate că da, vom vedea relatări foarte îngrijorătoare privind şi alte efecte ale încălzirii globale. Relatări şi rapoarte care vorbesc despre consecinţele eliberării în atmosferă a unor reziduuri radioactive abandonate în gheaţă după abandonarea unor proiecte militare sau despre pericolul absolut real al destabilizării structurilor unor oraşe întregi despre care, în extremul nord, se credea că pot fi clădite fără probleme pe un sol atunci similar cu o rocă dură. Până atunci, în final, iată avertismentul emis de francezii de la CNRS în momentul descoperirii „virusurilor gigante“: „Câteva particule încă infecţioase pot fi suficiente, în prezenţa unui organism receptor sensibil, să facă să renască virusuri potenţialmente patogene în regiunile arctice din ce în ce mai atractive din cauza resurselor lor miniere şi petroliere şi a căror accesibilitate şi exploatare industrială sunt facilitate de fenomenul încălzirii climatice".

Se prea poate să fie chiar o experienţă de tip „ucenicul vrăjitor“ în care miza, singură şi ultimă, să fie viaţa pe Terra.