Rusia neagă asasinarea unui fost soldat cecen în Berlin. Surse din Germania spun că putem vorbi de un caz Skripal 2.0

Rusia neagă asasinarea unui fost soldat cecen în Berlin. Surse din Germania spun că putem vorbi de un caz Skripal 2.0

Investigatori în parcul unde a avut loc crima, foto AFP

După ce autorităţile germane ar fi avut mai multe suspiciuni că moartea unui fost soldat cecen aflat în exil la Berlin ar fi putut fi ordonată de guvernul rus, Moscova a negat orice implicare în vreun plan de asasinare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ce se ştie despre victima posibilului asasinat
 
Zelimkhan Khangoshvili a fost împuşcat, vinerea trecută, de două ori încap, de la o distanţă mică, într-un parc din centrul Berlinului. Acesta a participat la lupta contra forţelor ruseşti în al doilea război din Cecenia, desfăşurat la începutul anilor 2000. După 2004, Khangoshvili a lucrat pentru guvernul georgian, continuând să sprijine lupta cecenilor. Datorită activităţii sale, a continuat să fie considerat terorist de către serviciul de informaţii al Rusiei.  Conform lui Ekkerhard Maaß, preşedinte al Societăţii Germano-Caucaziene, acesta ar fi fost ţinta a două tentative de asasinat în timpul petrecut în Georgia, ajungând în Germania la sfârşitul lui 2016. 
 
Maaß a mai declarat şi că asasinatul a fost, cel mai probabil, simplificat de faptul că Khangoshvili, simţindu-se în siguranţă în capitala germană, nu a luat măsuri suplimentare pentru propria siguranţă. ”Zelimkhan credea că este în siguranţă în Germania. În fiecare vineri, se ducea pe acelaşi drum de la locuinţa sa la moschee. Probabil a fost observat, iar informaţia aceasta a fost transmisă asasinului”, a declarat acesta.
 
Un apropiat al lui Khangoshvili, vorbind pentru publicaţia The Guardian, a insistat că bărbatul nu era un adept al islamismului şi nu avea porniri radicale. ”A fost întotdeauna împotriva cecenilor care se duceau să lupte în Siria sau în Afghanistan, credea că singura noastră luptă e cu Rusia”, a spus Saikhan Muzayev. Khangoshvili avea 3 fiice şi 2 fii, cu vârste cuprinse între 2 şi 17 ani. 
 
Ce se ştie despre principalul suspect
 
Poliţia germană l-a prins pe principalul suspect, numit Vadim S în presa germană, imediat după ce acesta l-a omorât pe Khangoshvili. Conform informaţiilor oferite de autorităţile de la Berlin, acesta se pregătea să fugă pe un scuter ascuns într-un tufiş din apropiere, însă doi tineri l-au văzut când arunca un Glock echipat cu un amortizor, o bicicletă şi o perucă în râul Spree, lucrul care i-a făcut să alerteze poliţia.
 
Conform mai multor informaţii, principalul suspect este identificat ca un cetăţean rus din Siberia, în vărstă de 49 de ani, care-şi schimbase hainele pentru a semăna cu un turist în ziua asasinatului. Poliţia germană ar fi găsit asupra sa un paşaport şi o sumă semnificativă de bani. Acesta ajunsese în Berlin cu doar câteva zile înainte de asasinat.
 
Vadim S a negat orice implicare în uciderea lui Khangoshvili şi, conform unor informaţii, a refuzat să răspundă la întrebările anchetatorilor, cerând doar să discute cu un oficial al ambasadei Rusiei la Berlin.
 
Reacţia Moscovei
 
Singura reacţie a Kremlinului a venit miercuri şi a implicat o negare  vreunei implicări în crima care a avut loc în aceeaşi zi în care ministrul german de externe vizita Moscova. ”Resping în mod categoric orice legătura între acest incident şi autorităţile Rusiei”, a spus Dimitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin.
 
Declaraţiile venite de la Moscova nu sunt surprinzătoare, însă, aşa cum notează şi Deutsche Welle, crima de vineri se înscrie într-un trend mai vechi de ceceni omorâţi în plină zi în diferite oraşe, precum Istanbul sau Dubai. Cel mai asemănător caz cu cel de la Berlin a fost loc în 2009, când un refugiat cecen a fost omorât pe stradă în Viena. Trei ceceni care locuiau în Austria au fost atunci găsiţi vinovaţi pentru crimă.
 
Nu doar istoria personală a lui Khangoshvili şi lista lungă de ceceni asasinaţi arată spre Moscova. Într-un caz puternic mediatizat, un fost ofiţer militar rus, Sergei Skripal, şi fiica sa au fost otrăviţi, anul trecut, în Salisbury, Regatul Unit, poliţia identificând doi cetăţeni ruşi ca principali suspecţi, informaţiile ulterioare indicând că aceştia erau membrii ai GRU, principalul serviciu de informaţii externe al Rusiei. Cazul a creat un adevărat scandal diplomatic între Regatul Unit şi Rusia.
 
Der Spiegel a citat o sursă anonimă, conform căreia agenţiile de informaţii germane sunt tot mai încrezătoare că pot dovedi implicarea Rusiei în asasinarea lui Khangoshvili. ”Dacă se dovedeşte că un stat precum Rusia este în spatele acestui asasinat, atunci avem un al doilea caz Skripal în faţă, cu tot ce implică acest lucru”, a spus o sursă pentru publicaţia germană.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: