Războiul informaţiilor: Marea Britanie ameninţă cu dezvăluirea secretelor lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Averea lui Vladimir Putin este secretă, însă fără îndoială că există zeci de miliarde de dolari ţinute în conturi offshore, dar şi proprietăţi în Londra şi New York
Averea lui Vladimir Putin este secretă, însă fără îndoială că există zeci de miliarde de dolari ţinute în conturi offshore, dar şi proprietăţi în Londra şi New York

Marea Britanie ar putea da publicităţii secretele elitei lui Vladimir Putin ca parte din războiul informatic condus împotriva regimului de la Kremlin, a declarat ministrul de Externe britanic.

Philip Hammond, ministrul de Externe al Marii Britanii spune că este interesat de ideea publicării averii persoanelor aflate în cercul intim al lui Vladimir Putin, pentru a-l umili pe acesta în faţa poporului rus. Această decizie ar fi luată tot în contextul implicării ruse în conflictul din estul Ucrainei, notează „The Telegraph“.

Rusia este „singura ameninţare majoră“ la adresa Angliei

Hammond a a avertizat că Putin îşi modernizează rapid forţele armate şi a adăugat că destabilizarea Europei răsăritene este „singura ameninţare majoră“ din partea Rusiei asupra securităţii naţionale britanice. Marea Britanie trebuie să accepte acum că eforturile de a conferi Rusiei „un loc de drept“ în ordinea mondială de după Războiul Rece este un eşec, spune Hammond.

Aceste declaraţii marchează o schimbare în tonul guvernului Britanic: David Cameron a spus în repetate rânduri că este deschis faţă de Rusia pentru normalizarea relaţiilor, dacă pune capăt agresiunii asupra Ucrainei.

Ministrul de Externe a avertizat că reînarmarea rapidă a Rusiei „este o cauză reală de îngrijorare“ şi a confirmat că serviciile secrete britanice recrutează vorbitori de limbă rusă.

Uniunea Europeană a impus sancţiuni şi a interzis vizele pentru 151 de ruşi, iar 37 de companii sunt văzute drept complice la anexarea Crimeei şi la invadarea estului Ucrainei. 

Alertarea ruşilor privind adevărul din spatele propagandei lui Putin

Averea lui Vladimir Putin este secretă, însă fără îndoială că există zeci de miliarde de dolari ţinute în conturi offshore, dar şi proprietăţi în Londra şi New York. Mulţi dintre asociaţii săi apropiaţi şi-au făcut averile în timpul privatizării haotice masive din timpul anilor '90. Declaraţiile de avere ale lui Putin (un salariu de aproape 145.000 de dolari, un apartament şi trei maşini) sunt privite deseori cu suspiciune.

La întrebarea dacă este vorba despre aranjamente financiare „interesante“ ale membrilor cercului intern al lui Putin ce vor fi publicate de Guvernul britanic, Hammond a răspuns că „ar putea fi“.

Când vorbim despre măsuri adiacente pe care le-am putea lua împotriva lui Vladimir Putin, una dintre căile pe care le discutăm este comunicarea strategică: cum putem alerta poporul rus şi oamenii în general că Rusia influenţează tot ce se petrece?“, a declarat Hammond.

Premierul britanic a sugerat că bugetul BBC ar trebui să fie crescut pentru a-şi îmbunătăţi serviciile în limbile rusă şi ucraineană pentru a contracara propaganda televiziunilor ruse.

Căderea Uniunii Sovietice ar fi fost o umilire, crede Putin, şi acuză Vestul că încearcă să neutralizeze Rusia şi să îi înconjoare graniţele, provocând astfel incursiunea rusă în Ucraina.

Eforturile de a implica Rusia în ordinea mondială au eşuat

În cazul Rusiei, timp de două decenii după terminarea Războiului Rece, noi şi aliaţii noştri am încercat să atragem foştii adversari în sistemul internaţional bazat pe reguli. Am lucrat deschis, generos şi ne-am dorit parteneriatul tocmai pentru a ajuta Rusia să-şi ocupe rolul de drept, aşa cum îl vedem noi, ca o putere majoră care contribuie la stabilitatea şi ordinea globală. Acceptăm acum faptul că acele eforturi au eşuat. Acum ne confruntăm cu un lider rus  care nu a aderat la sistemul internaţional bazat pe reguli care menţin pacea între naţiuni, ci mai degrabă l-a subminat“, a spus Philip Hammond.

„Să continuăm să adunăm informaţii despre capabilităţile şi intenţiile Rusiei reprezintă o parte vitală a eforturilor serviciilor secrete. Nu este nicio coincidenţă că agenţiile recrutează, din nou, vorbitori de rusă“, adaugă ministrul de Externe britanic.

Oamenii din jurul lui Putin

Vladimir Iakunin

Din 2005, Iakunin este şeful Căilor Ferate ruse, cel mai mare angajator al Rusiei. El a făcut parte din cercul lui Putin din Sankt Petersburg încă din anii '90. Îl însoţeşte pe preşedinte în vizitele de peste hotare şi a fost responsabil de construcţiile din timpul Olimpiadei de Iarnă din Soci. Iakunin a fost afectat de sancţiunile impuse de SUA. Salariul său oficial este de 15 milioane de dolari.

Ghennadi Timcenko

Fondatorul Gunvor, Timcenko şi-a vândut acţiunile chiar înainte de a fi vizat de sancţiunile SUA. Averea sa netă ar fi de 15,5 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Se pare că Putin ar avea investiţii în Gunvor şi că ar avea acces la fondurile companiei petroliere. Reprezentanţii companiei neagă aceste acuzaţii, susţinute de SUA, şi încă nu au reprezentat subiectul sancţiunilor occidentale.

Iuri Kovalciuk

Kovalciuk a fost numit, odată, unul dintre „casierii“ lui Putin. Este cel mai mare acţionar al băncii Rossiya, şi este numit de Statele Unite ca fiind „bancherul personal al oficialilor seniori“ din Rusia. El este membru Ozero Dacha, o comunitate de rezidenţe pe malul apei ale lui Putin şi ale aliaţilor săi. Averea sa este estimată la 1,4 miliarde de dolari. Şi el a fost vizat de sancţiunile americanilor şi ale Uniunii Europene.

Arkadi şi Boris Rotenburg

Arkadi este vechiul partener de judo al lui Putin şi este şi el subiectul sancţiunilor europene. Cei doi fraţi au acţiuni în gazoducte, în construcţia de drumuri şi în bănci. Ei conduc clubul de fotbal şi de hochei Dinamo Moscova. Fraţii au primit miliarde de dolari datorită contractelor de la Olimpiada de la Soci. Averea lor este estimată la 2,5 miliarde de dolari.

Igor Sechin

Sechin este preşedintele Rosneft, compania petrolieră de stat şi a fost şi vicepremier. Salariul lui a fost de 50 de milioane de dolari anul trecut. El este una dintre cele mai puternice persoane din administraţia prezidenţială.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite