Cea mai bună strategie a Rusiei pentru controlul Mării Negre: dezbină şi cucereşte, au constatat experţii RAND

Experţii  think tank-ului RAND au constatat că Rusia nu are nevoie să recurgă la război pentru a-şi atinge obiectivele ci poate  poate folosi de o strategie de tip „biciul şi zăharelul“ pentru a obstrucţiona orice coaliţie anti-rusească la Marea Neagră.

RAND a publicat recent rezultatele unei simulări efectuate în 2018 pentru a examina posibilele strategii ruseşti - şi răspunsurile NATO - în regiunea Mării Negre. Exerciţiul a sugerat că cea mai bună strategie a Rusiei este de a folosi tactici de dezbinare şi cucerire pentru a preveni orice coaliţie potenţială care ar contesta dominanţa rusă în Marea Neagră. 

„A fost mai uşor pentru Rusia să îşi atingă obiectivul de a dezbina  regiunea decât pentru Statele Unite să-şi atingă obiectivul de a o uni”, a declarat politologul RAND Anika Binnendijk, citat de Forbes. Marea Neagră este de secole un butoi cu pulbere, în condiţiile în care Rusia, Ucraina, Turcia, România şi alte ţări rivalizează acolo pentru influenţă. Însă în ultimii ani Rusia şi-a impus o prezenţă mai puternică în Marea Neagră, pe care o consideră propria sa ogradă şi totodată o regiune delicată, inclusiv prin capturarea Crimeei de la Ucraina, detaşarea de nave şi rachete suplimentare în regiune şi zboruri razante pe lângă navele NATO. Experţi occidentali cer acum ca NATO să înfiinţeze o forţă operativă permanentă în Marea Neagră.  RAND Corporation este o organizaţie de tip think tank care a fost fondată cu scopul iniţial de a efectua cercetare şi analiză pentru forţele armate ale Statelor Unite

„Biciul şi zăhărelul“

Pentru a studia ce se petrece în regiune, RAND a conceput un soi de joc de societate în care diverse echipe şi-au asumat rolul puterilor de la Marea Neagră plus SUA. Vizând perioada 2020-2025, jocul porneşte de la premiza că NATO încearcă să-şi extindă prezenţa navală în Marea Neagră, în timp ce România îşi va fi consolidat relaţiile militare cu fosta republică sovietică Moldova. Rusia răspunde printr-o strategie cu multiple direcţii de atac, între care extinderea zonei sale de exclusivitate economică în Marea Neagră şi o implementare agresivă a ei, precum şi război informaţional şi cibernetic împotriva României. Tensiunile ating apogeul după ce un avion militar rusesc Su-24 loveşte  un distrugător american, ucigând mai mulţi marinari americani. 

Jocul a permis fiecărei echipe naţionale să aleagă între diverse cărţi cu opţiuni, variind de la stimulente economice pentru ademenirea potenţialilor aliaţi până la război cibernetic şi detaşări de trupe ori exerciţii militare pentru intimidarea inamicilor. De exemplu, echipa americană a optat pentru o combinaţie de presiuni militare şi politice pentru a limita influenţa rusească: o forţă operativă în Marea Neagră cu misiuni de asigurare a navigaţiei libere, exerciţii militare suplimentare cu state de la Marea Neagră şi utilizarea Convenţiei Montreaux - care guvernează accesul navelor de război în strâmtoarea Bosfor - pentru a le interzice navelor ruseşti din Marea Neagră să treacă în Mediterana. Problemele întâmpinate de SUA au fost ameliorate de hotărârea Rusiei de a evita un război. 

„Riscul perceput ca fiind cel mai ridicat de către toţi jucătorii din echipa Rusiei a fost o potenţială escaladare scăpată de sub control ce ar fi putut duce la un conflict cu NATO şi SUA”, afirmă raportul RAND, citat de Forbes. Însă marea problemă pentru SUA a fost aceea că Rusia nu avea nevoie să recurgă la război pentru a-şi atinge obiectivele. Jocul a demonstrat că Rusia se poate folosi de o strategie de tip „biciul şi zăhărelul“ pentru a obstrucţiona orice coaliţie anti-rusească la Marea Neagră - şi o poate face fără a recurge la utilizarea forţei. Opţiunile Moscovei includ presiunea militară tacită, cum ar fi escortarea navelor NATO sau suplimentarea rachetelor din Crimeea, dar cuprind şi folosirea unei combinaţii eficiente de stimulente economice şi război „de zonă gri”, de exemplu atacuri cibernetice, război informaţional şi chiar şantajarea unor politicieni cu ameninţarea că va publica informaţii care-i vor afecta.

 Un set atât de generos de instrumente i-a permis Rusiei să-şi ajusteze strategia în funcţie de apetitul şi vulnerabilităţile fiecărei ţări de la Marea Neagră. În cazurile Turciei şi Bulgariei echipa rusă a oferit stimulente: întâlniri la nivel înalt şi exerciţii militare comune, respectiv informaţii despre Siria pentru turci şi gaze ieftine pentru bulgari. Alte ţări au fost însă abordate fără menajamente: război informaţional şi hărţuirea navelor comerciale în cazul românilor, blocada Mării Azov pentru flota de pescuit ucraineană şi exerciţii militare pe teritoriile georgiene aflate sub ocupaţia Rusiei. Abordarea aceasta a dat rezultate mixte în joc. România, Ucraina şi Georgia nu au cedat sub presiunea Rusiei, dar Turcia şi Bulgaria chiar au renunţat la flotila NATO din Marea Neagră, fapt ce i-a conferit Rusiei cel puţin o victorie parţială. 

Importanţa Turciei

O altă concluzie a RAND a fost importanţa Turciei în regiune. „Trăgând linie, deznodământul jocului a depins în mare măsură de relaţia Rusiei cu Turcia”, a conchis RAND. „Stimulentele ruseşti - în special perspectiva unei cooperări avansate persistente în Siria, plus costul potenţial al pierderii cooperării deja existente - par a fi fost suficiente pentru a plasa Turcia din joc în expectativă înainte de a apuca să aprobe forţa operativă. 

Acţiunile diplomatice bilaterale iniţiate de echipele turcă şi bulgară cu Rusia, precum şi ezitarea Bulgariei de a aproba public iniţiativa, au erodat şi mai mult unitatea regională în privinţa unui răspuns coerent militar şi de descurajare.” Exerciţiul „a evidenţiat măsura în care utilizarea calibrată de către Rusia a surselor non-militare de putere poate neutraliza în mare parte necesitatea ca ea să rişte un conflict militar explicit cu NATO”, a concluzionat RAND. „Jocul indică faptul că s-ar putea foarte bine ca Rusiei să-i fie mult mai uşor să submineze coeziunea regională din jurul unui răspuns unificat decât este să construieşti şi să întreţii o coaliţie.”

Ce poate provoca un conflict între NATO şi Rusia

Revista americană „The National Interest“ scrie că o confruntare între Rusia şi NATO ar putea fi provocată de nişte situaţii de urgenţă sau de nişte neînţelegeri între militari. Publicaţia subliniază că pentru ambele părţi sunt actuale probleme de consolidare a canalelor de comunicare şi stabilizarea în sfera securităţii, pentru că nici alianţa, nici Rusia nu-şi doresc un război. Autorii articolului indică asupra existenţei unui grup de experţi, care în ultimele patru luni lucrează activ asupra prevenirii unui posibil conflict. Reprezentanţii Rusiei, NATO şi UE, se menţionează în material, discută despre măsuri practice, care ar contribui la o dezvoltare pozitivă a unor relaţii “dificile şi neliniştite”. 

În special, specialiştii şi-au accentuat atenţia pe necesitatea intensificării contactelor între politicieni şi militari, elaborarea unor reguli de interacţiune în largul mării şi spaţiul aerian, precum şi consolidarea încrederii pentru o cooperare sigură în regiunea Baltică. Totodată, experţii afirmă că riscurile legate de izbucnirea unui conflict ar putea fi reduse din contul sporirii transparenţii în astfel de direct, precum dezvoltarea noilor tipuri de arme şi organizarea exerciţiilor militare. Se menţionează că în prezent o confruntare poate fi provocată doar de un accident. Atât Rusia, cât şi NATO sunt interesate de prevenirea unor astfel de incidente. Experţii au subliniat că în prezent este imposibilă o “resetare totală a relaţiilor dintre cele două părţi, însă atmosfera discuţiilor se îndreptă treptat spre făgaş pozitiv.

Exerciţii navale comune NATO-Rusia pentru prima dată în ultimii 10 ani 

Marina Rusiei va participa la exerciţii comune alături de statele membre NATO pentru prima dată în ultimii 10 ani, potrivit unui anunţ al Flotei Mării Negre ruseşti citat de Moscow Times. Exerciţiile multinaţionale Aman 2021 vor avea loc în luna februarie în largul coastei Karachi, Pakistan. Pe lângă navele ruseşte, la operaţiuni vor participa nave de luptă din Pakistan, Statele Unite, Marea Britanie, China, Japonia, Turcia, Filipine, Sri Lanka, Indonezia şi Malaysia. Ultima dată când nave ruseşti au operat alături de cele ale NATO a fost în 2011 în timpul exerciţiului Bold Monarch din largul Spaniei.