Ce arată recentele scandaluri de spionaj despre poziţionarea Rusiei faţă de SUA şi China

Ce arată recentele scandaluri de spionaj despre poziţionarea Rusiei faţă de SUA şi China

foto edgy labs

Într-un editorial publicat în The Moscow Times, Mark Galeotti, cercetător consultant senior la Institutul Royal United Services pentru apărare şi securitate din Marea Britanie, autor al cărţii „Trebuie să vorbim despre Putin”, scrie că noile cazuri de spionaj în defavoarea Rusiei expun încă o dată abordarea tranzacţională a politicii internaţionale de către Moscova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cercetătorul Mark Galeott de la think tankul britanic Institutul Royal United Services face o analiză a abordării tranzacţionale a politicii externe a Rusiei prin referinţa la recentele scandaluri cu spioni prinşi în fapt sau doar suspectaţi în mod rezonabil că au acţionat împotriva securităţii Moscovei.

Incidentele recente cu presupuşi spioni în defavoarea Rusiei sunt grăitoare pentru modul în care se poziţionează Rusia în lume şi măsura în care indulgenţa pentru şi recursul la agenţiile sale de informaţii colorează relaţiile sale cu alte ţări. Cazurile de spionaj sau chiar de asasinat în care au fost implicaţi fostul puşcaş marin american Paul Whelan, un academician rus şi un diplomat rus la Praga sunt doar cele mai recente exemple. Gestionarea lor reflectă modul în care acţionează Rusia pentru împlinirea intereselor sale.

SUA: să facem o înţelegere

 
Cazul împotriva fostului puşcaş marin Paul Whelan pare unul destul de subţire. Acesta a fost condamnat la 16 ani de închisoare în regim sever după ce a fost prins cu un stick USB care cuprindea o listă cu agenţi ai unei instituţii de securitate. Acesta a declarat că a venit la Moscova pentru o nuntă şi că trebuia să primească de la o cunoştinţă un stick cu poze dintr-o vacanţă. În rechizitoriul său, procurorul de caz a susţinut că este „cel puţin colonel” în cadrul Agenţiei de Informaţii pentru Apărare. Whelan este director de securitate globală pentru producătorul american de componente auto BorgWarner.
 
Ideea că fostul puşcaş marin poate deţine aceste funcţii concomitent este destul de trasă de păr şi poate fi doar o corespondenţă în oglindă a propriului obicei al Rusiei de a plasa aşa-numiţi ofiţeri „rezervişti activi” în sectorul civil. Mult mai plauzibil ar fi ca el să fie un curier sau un intermediar. Totuşi, cum în acest caz obişnuita paradă de dovezi a Moscovei n-a mai avut loc, se poate trage concluzia că acestea au lipsit, ceea ce trimite la posibilitatea ca Moscova să-i fi înscenat un flagrant.
 
De ce ar fi făcut asta? Explicaţiile sunt destul de simple: ori Moscova l-a considerat în mod eronat pe Whelan un agent secret, ori autorităţile au preferat să meargă mai departe cu un„simulacru de proces” decât să recunoască că s-au înşelat.
 
Însă cel mai probabil au avut suficiente motive să-l suspecteze - mai ales că e vorba de un fost puşcaş marin american care se interesează de ofiţeri ruşi pe reţelele sociale şi vizitează frecvent Rusia. Iar suspiciunile lor au fost îndeajuns de mari ca să-l considere un bun candidat pentru un potenţial schimb de spioni cu SUA.
 
Rusia i-ar putea primi la schimb pe traficantul de arme (posibil agent GRU-serviciile secrete ruse) Viktor But (arestat în 2008 în Thailanda şi extrădat în 2010 în Statele Unite pentru livrarea de arme unei organizaţii teroriste) - cu menţiunea că, probabil, este mult prea valoros să facă obiectul unei asemenea înţelegeri - Konstantin Iaroşenko, un pilot arestat în 2010 de forţele speciale americane în Liberia pentru trafic de droguri, sau chiar pe hackerul Alexei Burkov pe care Moscova a încercat să-l extrădeze din Israel (condamnat în 2015 Israel pentru fraude informatice, a fost extrădat în SUA în 2019).
 
Cazul lui Whelan scoate la iveală abordarea esenţial tranzacţională a Moscovei în relaţiile internaţionale, dar şi asumpţia că administraţia Trump o împărtăşeşte. Într-un anumit sens poate fi adevărat, dar deosebirea este că Donald Trump nu ia decizii de politică externă de unul singur.

China: semnale ale disperării

 
Cazul de spionaj în favoarea Chinei este în anumite privinţe mult mai grăitor în privinţa abordării Rusiei. Valeri Mitko, în vârstă de 78 de ani, preşedinte al Academiei de Ştiinţe ale Arcticii din Sankt Petersburg, a fost acuzat că a predat autorităţilor chineze documente clasificate (tehnici de detectare a submarinelor) în cursul unor călătorii în China, la conferinţe.
 
Cazul lui e asemănător celui al cercetătorului şi inginerului aeronautic Vladimir Lapygin, 75 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare în 2016 pentru a fi predat Chinei informaţii clasificate de tehnică militară. Ambii oameni de ştiinţă spun că au împărtăşit doar informaţii accesibile publicului larg.
 
Moscova duce un război al spionilor şi cu China (cum de altfel e valabil şi invers), doar că este purtat diferit de cel cu Vestul. Vedem că atunci când sunt prinşi în fapt spioni vestici totul devine rapid un circ mediatic. Dimpotrivă, în cazul agenţilor chinezi, lucrurile se petrec cu uşile închise: aceştia sunt expulzaţi în tăcere după o simplă discuţie cu ambasadorul şi, în general, se procedează cu cea mai mare discreţie.
 
Gestionarea diferită a cazurilor de spionaj alimentează naraţiunile interconectate conform cărora vestul este un pericol agresiv, în timp ce China este un partener de încredere.
 
Strategia este una problematică: Beijingul şi-a intensificat operaţiunile de spionaj, concurând cu o creştere susţinută a acestora în Vest. În acest context, oameni din aparatul de securitate au impresia că nu pot interveni pentru eliminarea riscului reprezentat de China.
 
Totuşi anul acesta China a arătat o asertivitate crescută, şi chiar agresivitate, de la reacţia cu privire la acuzaţiile referitoare la coronavirus la un control mai puternic asupra Hong Kongului. Acest comportament a stârnit îngrijorări la Moscova al cărei parteneriat atât de lăudat cu China a fost oricum unul de tip prieten-inamic dintotdeauna: în ultima vreme însă, acesta a devenit tot mai asimetric. Astfel, Rusia a ajuns să fie preocupată de faptul că este obligată să slujească intereselor Chinei în detrimentul dorinţei ei de a folosi Beijingul pentru recalibrarea relaţiei sale cu Vestul.
 
Aşa se explică publicitatea din jurul cazului academicianului rus - disproporţionat faţă de cât ar fi meritat nişte comentarii făcute de un cercetător de 70 de ani: de fapt, Rusia vrea să tragă semnal de alarmă, că, spre deosebire de alte ţări, China nu este uşor de descurajat.
 
Condusă de un fost spion, Rusia s-a bazat pe serviciile de informaţii atât în calitate de instrumente active ale politicii sale externe, cât şi ca parte a capacităţii sale de intimidare acolo unde nu-şi poate câştiga aliaţi pe căile obişnuite.
 
Dacă însă până acum strategia a funcţionat cu o oarecare eficienţă, cazul bizar de la Praga e de natură să expună părţile sale riscante: ceea ce s-a dovedit a fi fost o luptă internă între doi ambasadori ruşi s-a transformat într-un incident internaţional în care, în obişnuita măsură dinte-pentru-dinte, doi diplomaţi ruşi au fost rechemaţi şi doi cehi au fost declaraţi persoane non-grata - iar asta după ce au apărut informaţii că doi politicieni praghezi, implicaţi în eliminarea statuii unui mareşal rus, au fost ţinta unei tentative de asasinat cu ricină.
 
Acuzaţiile ar fi putut fi luate drept un complot suprarealist - dar aici era vorba de Moscova, recunoscută pentru agenţii ei asasini, exemple fiind cazurile de la Berlin (uciderea unui georgian de origine cecenă, Zelimhan Hangoşvili, într-un parc, în plină zi, în 2019), Istanbul (uciderea cecenului Abdulvakhid Edelgireyev), Salisbury (tentativa de otrăvire a lui Sergei Skripal şi a fiicei sale Iulia) şi Qatar (uciderea lui Zelimkhan Iandarbiev, fost preşedinte al Ceceniei).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: