Zece persoane au murit în urma unui incendiu la o uzină de gaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin zece persoane au fost ucise, marţi, într-un incendiu la o unitate de recepţie şi distribuţie a gazelor aparţinând întreprinderii petroliere mexicane Pemex în apropiere de frontiera cu Statele Unite, a anunţat compania de stat.

"Pemex vă informează, cu regret, că până la această oră a fost confirmată moartea a zece persoane în urma acestui accident", a anunţat compania într-un comunicat, citat de AFP.

Incendiul a izbucnit, marţi dimineaţă, în jurul orei 10.45 (15.45 GMT) într-o unitate de primire şi distribuţie a gazului condensat situată în apropiere de un drum ce leagă localităţile Reynosa (statul Tamaulipas) şi Monterrey (statul Nuevo Leon), în nord-estul ţării.

Pemex a precizat că a pus în aplicare un plan de urgenţă ce prevede mai ales închiderea imediată a tuturor vanelor unităţii şi trimiterea de pompieri care au reuşit să stingă incendiul la două ore după declanşare, potrivit Agerpres.

Tehnicieni specializaţi se aflau la faţa locului, marţi după-amiază, pentru a stabili cauzele incendiului care de asemenea a avariat o conductă, a mai precizat compania.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite