Pentru cei mai mulţi oameni aselenizarea realizată de Armstrong, Collins şi Aldrin a fost importantă pentru că era începutul unor noi descoperiri, aventuri extraplanetare, pentru alţii, prilej de critică acerbă, cele mai multe contestări având la bază ideea că filmul de pe suprafaţa selenară fusese realizat într-un studio de pe Pământ.

Soyuz suferise o grea înfrângere în lupta pentru cucerirea spaţiului cu Apollo. Era timpul ripostei în războiul tehnologic dintre capitalism şi comunism. Contestarea misiunii a venit imediat, atât din occident, cât mai ales din blocul răsăritean.

S-a contestat mişcarea steagului, că „nu există vânt pe lună”. Aşa şi era, steagul se mişca din inerţie, cum fusese pus, vechea teză a lui Newton lămurind enigma „un corp aflat în mişcare tinde să rămână în mişcare atâta timp cât asupra lui nu se exercită nicio forţă”.

Adepţii conspiraţiilor au denunţat apoi lipsa stelelor de pe cer în fotografiile realizate, fără să ia în calcul că lumina solară, foarte puternică pe suprafaţa lunii, obturează uneori orice imagine a stelelor, fără să ia în considerare că fotografiile au fost realizate cu cadre de expunere rapidă, cadre care evident limitează lumina de fundal.

Au mai fost şi alte teorii dar cele două sunt cele mai importante.

2020, planeta luptă cu virusul COVID-19, medical, economic şi informaţional. Nu avem de-a face cu un fenomen neapărat nou, bombardamentul informaţional şi emoţional creând o stare de nesiguranţă generalizată la nivel global, teren fertil pentru răspândirea conspiraţiilor a ştirilor false, a remediilor false.

În plină pandemie de coronavirus, zilele trecute, printr-un comunicat, NATO atrăgea atenţia asupra unor mituri promovate de Rusia pe tema epidemiei. 

Tot în această perioadă, peste 100 de narative legate de Covid-19 şi redate de mii de fake news-uri, au fost publicate de Comisia Europeană într-un raport, apoi, recent, o analiză a website-ul unităţii anti-dezinformare a UE, EuVsDisinfo, prezentat un îndreptar al dezinformărilor promovate din spaţiul răsăritean:

22 ianuarie: „un nou coronavirus chinezesc a fost elaborat în laboratoarele NATO”;

30 ianuarie: „coronavirusul este făcut de om şi modelat pentru ADN-ul chinezilor” şi „Baba Vanga a prezis coronavirusul”;

3 februarie: „coronavirusul provine dintr-un laborator din Wuhan, sponsorizat de Soros” şi „Bill Gates sponsorizează coronavirusul”;

5 martie: „coronavirusul este un război biologic împotriva Chinei şi Iranului”.

20 martie: „coronavirusul va provoca disoluţia NATO şi a UE”.

21 martie: „Covid-19 este fals, este o mişcare politică pentru a instaura hegemonia”.

În acest război rece informaţional şi digital, emoţia şi nesiguranţa specifice acestei perioade sunt manipulate cu grijă de trolli grupaţi în fabrici de „ştiri”, care publică, partajează şi share-uiesc informaţii şi mesaje false în spaţiul occidental, în baza unui tipar, croit pe particularităţile fiecărei culturii, fiecărei naţiuni. 

Marele urs răsăritean urmăreşte cu obstinenţă câteva teme esenţiale: efectele catastrofice ale pandemiei de coronavirus asupra Occidentului, Uniunii Europene şi instituţiilor sale în general, apoi, preferata euroscepticilor şi a promotorilor acestora, de la marginea Uniunii, ideea că nu mai este permisă mişcarea liberă peste graniţe, că urmează apocalipsa zonei Schengen şi implicit colapsul ideii de unitate europeană, spre o Europă a naţiunilor cu interese economice şi valori culturale diferite şi de ce nu, divergente.

Binenţeles, astfel de interpretări au apărut şi în sens invers, extrema dreptă conservatoare din Statele Unite - „alt-right” cunoscută şi pentru multele teorii ale conspiraţiei, a promovat prin diferite portavoci că virusul a fost scăpat accidental dintr-un laborator de arme biologice din Wuhan, ţinut secret de guvernul de la Beijing.

La fel de adevărat este şi faptul că numeroase fake news-uri au avut la bază şi unele declaraţii nefericite, cum fost cea a preşedintelui Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a lăsat să se înţeleagă că nu intră în sarcina BCE să ţină Italia în zona euro.

Tot în cheia unei riposte slabe din partea Uniunii Europene şi a unei comunicări deficitare, ne-au fost prezentate ca exemple, în special ajutoarele date de China şi Cuba, Italiei, în timp ce milionul de măşti trimis de Germania, a trecut aproape neobservat de multe publicaţii europene, aşa cum nu mulţi români au aflat că Uniunea, prin Comisia Europeană, a aprobat o schemă de ajutoare a României, în valoare de 3,3 miliarde de euro, ajutor care vizează susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) în contextul pandemiei de COVID-19. Unii, mai cârcotaşi ar întreba: de ce pentru Franţa s-au aprobat 300 de miliarde de euro, pentru Portugalia ca să-şi ajute companiile, 36 de miliarde de euro, iar pentru Polonia, circa 23 de miliarde? Simplu, pentru că România atât a solicitat!

Cetăţenii europeni cer acţiune şi mai ales solidaritate, emoţii pe care cu multă grijă, bucătarii din est le folosesc ca ingrediente, în scopul creării neîncrederii şi discordiei intercomunitare sau între statele europene şi SUA.

O comunicare mai coerentă a oficialilor de la Bruxelles este necesară, în condiţiile în care, ideea fondatoare a Uniunii Europene, că putem face mai multe împreună decât individual, este uitată atunci când ne aflăm în faţa unei epidemii de amploare, o criză la nivel mondial cum nu am mai avut înainte.

Oare câtor politicieni, aleşi pe tematică naţională din ţările membre, le-a fost mai uşor să nu audă vocile populiste şi eurosceptice, în loc să fie oneşti, să fie portavocile uniunii, chiar şi în condiţiile imperfecţiunilor pe care le are această construcţie comună politică şi economică continentală, care a adus pacea în bătrânul continent şi o oarecare prosperitate economică? Oare câţi dintre noi am promovat iniţiativa SURE a Comisiei Europene, 100 de miliarde de euro pentru menţinerea locurilor de muncă şi sprijinirea întreprinderilor, în contextul COVID-19?

Oare câţi dintre noi, politicienii români, am explicat oamenilor că Tratatul Uniunii Europene prevede că sănătatea este un domeniu de competenţă ce revine direct statelor membre, responsabilitatea şi pârghiile de acţiune fiind cele naţionale, înaintea celor europene? Dar cât de simplu este să dăm vina pe Europa şi cât de facil este să fim manipulaţi de fake news-uri răsăritene!

Coronavirusul a provocat un moment de regrupare a fronturilor, în acest război rece informaţional şi digital, dintre vest şi est, echilibrând lupta.

În ultimii treizeci de ani, spre deosebire de răsăriteni, care au continuat în maniera clasică de utilizare a informaţiilor false şi au plătit bani grei pentru răspândirea acestora în Occident, ţările europene şi Statele Unite şi-au întărit modelele organizaţionale, prin muzică, film şi sport, televizate sau comunicate online.

Prin industria entertainment-ului şi a sportului, prin Hollywood-ul american şi Champions League-ul european, occidentalii au încasat fonduri serioase, prezentându-şi modelul organizaţional, social, economic şi cultural, până şi în îndepărtatele locuinţe ale ruşilor din Arhanghelsk sau Novosibirsk. Tricouri cu Ronaldo şi Messi se vând oriunde în lume, milioane de tineri joacă fotbal atât pe străzile din Liverpool, cât şi pe cele din Nablus, cu tricourile celor două superstaruri, aşa cum Michael Jackson, Skrillex sau Madonna se ascultă pe youtube, din Rusia şi până în Africa de Sud. 

Moscova îşi clădeşte politica internă prin cea externă, o reţetă deja patentată de sută de ani, însă în tot acest timp, Kremlinul se confruntă cu o criză economică, după prabusirea preţului barilului, încercând să minimalizeze prezenţa COVID-19.

În timp ce armata digitală operează cu nişte costuri uriaşe pe treatrul de război informaţional Occidental, doar într-o săptămână din luna martie, peste 1 miliard de dolari au fost extraşi din economia rusească de către investitorii străini, cu predilecţie occidentali, iar companiile ruseşti, în ultimele şase săptămâni, pierd în fiecare zi din valoare, unele acţiuni prăbuşindu-se pe bursele internaţionale.

Nimic din ce se întâmplă în plan intern nu pare să zădărnicească planurile externe ale răsăritenilor, mai ales în contextul procesului de reconfigurare a puterii politice din Rusia, prin modificarea Constituţiei. 

Valentina Tereshkova este prima femeie care a zburat în spaţiul cosmic, la 16 iunie 1963, cu nava rusească Vostok 6, o premieră mondială. 

Marţi, 10 martie 2020, o altă zi care poate naşte istorie. Tereshkova, născută în 1937, cu numeroase mandate de deputat la activ, din Sovietul Suprem şi până în Duma de Stat, a urcat la tribuna legislativului şi a propus în numele celui mai puternic partid politic, Rusia Unită, ca, odată cu adoptarea noii Constituţii, să înceapă de la zero numărarea mandatelor de preşedinte. Adică, cel puţin încă două mandate de preşedinte pentru preşedintele Vladimir Vladimirovici Putin.

Putem echivala viitorii doisprezece ani, cu Putin la timona Rusiei, în doisprezece ani de război rece digital? Nu ştim, însă cu siguranţă scenariile, conspiraţiile şi fake news-urile încă cresc pe un teren fertil.

Singura certitudine, stimată doamnă Tereshkova, este că 100% vulturul a aterizat!