VIDEO Tensiuni în Venezuela: Maduro anunţă că a arestat doi americani care încercau să-l răstoarne de la putere. Acuzaţii la adresa lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro

Cincisprezece persoane - inclusiv doi americani - au fost arestate în decurs de două zile, acuzate de o „invazie” pe mare a Venezuelei, a anunţat preşedintele socialist Nicolas Maduro, iar parchetul îl acuză pe liderul opoziţiei Juan Guaido de recrutarea unor „mercenari”, relatează AFP.

Maduro i-a prezentat la postul public VTV, luni, pe cei doi americani arestaţi ca fiind „membri ai securităţii” preşedintelui Statelor Unite Donald Trump. El a agitat paşapoartele celor doi suspecţi - prezentaţi ca fiind Luke Denman, în vârstă de 34 de ani, şi Airan Berry, în vârstă de 41 de ani.

Parchetul venezuelean l-a acuzat anterior pe liderul opoziţiei Juan Guaido de faptul că a recrutat „mercenari” cu fonduri ale acestei ţări petroliere blocate prin sancţiuni americane, cu scopul de a urzi o tentativă de „invazie” maritimă a Venezuelei.

Mercenari” au semnat „contracte” în valoare de 212 milioane de dolari cu bani „furaţi (întreprinderii petroliere de stat) PDVSA” şi „conturi aparţinând (Caracasului) care au fost blocate în străinătate”, a acuzat în faţa presei procurorul general Tarek William Saab, care a acuzat în acest sens un fost militar american - Jordan Goudreau.

„Acest contract este public. Putem vedea pe el semnătura (...) cetăţeanului Juan Guaido" şi a lui „Jordan Goudreau însuşi”, a acuzat el, referindu-se la un presupus document dezvăluit de către o jurnalistă venezueleană de la Miami, Patricia Poleo.

Reprezentantul Ministerului Public a difuzat de asemenea o înregistrare în care Jordan Goudreau - care a înfiinţat o societate de securitate intitulată Silvercorp USA - afirmă că o operaţiune împotriva lui Maduro este în curs.

Maduro a atribuit responsabilitatea planului lui Donald Trump şi preşedintelui columbian Ivan Duque şi a declarat că americanii Denman şi Berry au legături cu această societate. Două persoane au fost arestate duminică, iar alte 13 luni, a precizat el.

Juan Guaido a respins luni aceste acuzaţii, negând orice legătură cu această societate de securitate. Parchetul a deschis mai multe anchete împotriva lui Juan Guaido - recunoscut preşedinte interimar al ţării de către aproximativ 60 de ţări -, însă fără să emită vreun mandate de arestare.

Caracasul a anunţat duminică faptul că a dejucat, în statul La Guaira (nord), la aproximativ 40 de minute de capitala venezueleană, o tentativă de „invazie pe cale maritimă” a unor „mercenari” care veneau din Columbia, cu scopul de a urzi un „puci” împotriva lui Nicolas Maduro. Operaţiunea s-a soldat cu moartea a opt „terorişti”.

Această tentativă de „invazie” intervine la un an de la apelul la revoltă adresat de Guaido armatei. La 30 aprilie 2019, el a încercat, în zadar, să îndemne cazărmile la rebeliune împotriva „uzurpatorului” Nicolas Maduro.

Potrivit numărului doi al regimului, Diosdado Cabello, căpitanul disident Antonio Sequea, care se află între cei aproximativ 30 de militari care s-au ridicat la 30 aprilie 2019, a fost arestat luni împreună cu alte persoane în localitatea de coastă Chuao (Aragua, nord).

Puterea chavistă îl acuză cu regularitate pe Juan Guaido de implicare în „comploturi” împotriva preşedintelui socialist, cu ajutorul Columbiei şi Statelor Unite.

Nicolas Maduro continuă să se bucure de susţinerea Statului Major al armatei, o piesă centrală a sistemului politic venezuelean, dar şi de susţinerea Chinei, Rusiei şi Cubei.

Un mort la o manifestaţie

În paralel, un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost ucis luni în timpul unei manifestaţii împotriva întreruperii curentului la Merida (nord-vest), a anunţat pe Twitter guvernatorul acestui stat, Ramon Guevara, un membru al opoziţiei.

La sfârşitul lui aprilie, un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost ucis prin împuşcare în statul Bolivar (sud), în timpul unor manifestaţii împotriva scumpirii preţurilor produselor alimentare, pe fondul crizei noului coronavirus.

Presa regională scria atunci şi despre alte manifestaţii şi tulburări legate de disponibilitatea produselor alimentare în statele Monagas (est) şi Portuguesa (vest).

Aceste manifestaţii au loc în plină izolare, impusă din martie de către Maduro, cu scopul de a opri răspândirea noului coronavirus.

Epidemia covid-19 s-a soldat în Venezuela cu zece morţi şi 361 de contaminări, potrivit unor date oficiale.

Serviciile publice se confruntă cu o adevărată prăbuşire în această ţară petrolieră, lovită de o hiperinflaţie şi care se confruntă cu o gravă criză economică şi socială, după şase ani de recesiune.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite