Uniunea Europeană visătoare şi minimalistă, Germania realistă în Irak, Siria şi Libia

Masa rotundă a Consiliului Afaceri Externe de vineri, 10 ianuarie 2020, Bruxelles. Foto: Uniunea Europeană

Consiliul Afaceri Externe de vineri, 10 ianuarie, de la Bruxelles, a arătat o capacitate de mobilizare redusă a Uniunii Europene în caz de criză majoră – atacul din 3 ianuarie şi eliminarea lui Soleimani în Irak şi votul pentru retragerea trupelor alianţei ISIS în Parlamentul irakian care a urmat (excusiv al şiiţilor, în fapt).

Totuşi reuniunea de vineri a avut atuurile sale, pentru că a permis statelor membre autonome, voluntare şi foarte vocale înainte de consultări să reintre în formula de convergenţă comunitară şi să adopte o poziţie transatlantică unitară pe principalele teme. Au rămas teme unde Uniunea Europeană rămâne visătoare, chiar dacă reuniunea de sâmbătă de la Moscova a relevat o Germanie a doamnei Merkel mult mai realistă.

Irak – dezescaladare şi maximum de reţinere a tuturor

A fost o reuniune foarte densă, foarte lungă. Conferinţa de presă a început la vreo oră şi jumătate după ce fusese anunţată şi concluziile reflectă această abundenţă de nuanţe şi situaţia complicată, inclusiv la nivel european, unde până să existe consultări şi poziţia comună, unele state s-au pronunţat pe interese individuale. În declaraţiile de presă, a apărut foarte des şi s-au repetat cuvintele dezescaladare, negociere politică, reţinere.

De altfel, în momentul în care vorbim despre spaţiile complexe, ca cel din Orientul Mijlociu, în mod specific la situaţia din Irak, la relaţia Statele Unite-Iran şi la situaţia din Libia, care au făcut obiectul CAE extraordinar de vineri, fireşte că o asemenea dezvoltare nu se poate rezolva imediat într-o simplă reuniune la nivelul Consiliului Afaceri Externe, cu excluderea unui număr de actori relevanţi în acest context. E de salutat formularea comună pe toate temele, chiar dacă concluziile Înaltului representant, Josep Borrell, pot părea visătoare, lipsite de realism şi concreteţe.

Trebuie să salutăm, aşa cum a făcut-o şi ministrul de Externe roman, Bogdan Aurescu, de altfel, în deschiderea reuniunii, faptul că pe relaţia transatlantică, legăturile au fost reconsolidate, după ce am avut anumite glisaje ale unor state membre, care între timp au trebuit să-şi nuanţeze poziţia. Avem o coeziune la nivelul Uniunii Europene şi avem o coeziune transatlantică în privinţa modului în care sunt privite cele două crize.

Evident că Josep Borrell nu putea să spună decât lucrurile comune, lucrurile convenite de către Uniunea Europeană în acest format. Cred că este de asemenea de salutat interesul Uniunii Europene de a fi parte în soluţionarea acestor conflicte, de a se implica, de a căuta o soluţie. Şi de a răspunde pozitiv solicitărilor Preşedintelui Trump de implicare mai mare a statelor europene în afacerile din Orientul Mijlociu.

De salutat şi invitarea la reuniune a Reprezentantului Special al ONU şi Şef al Misiunii ONU de sprijin în Libia (UNSMIL), Ghassan Salamé, care a făcut prezentarea în situaţia din Libia, dar şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, care a făcut prezentările în chestiunea Irakului. Consiliul a făcut apel la desezscaladare urgentă şi maximum de reţinere şi a condamnat orice atac împotriva forţelor coaliţiei anti Daesh-autointitulat Stat Islamic. De alfel, Înaltul reprezentant urmează să vadă dacă poate inversa decizia Parlamentului de a solicita retragerea forţelor din Irak.

Acordul JCPOA – diferenţe de abordare transatlantică

Lucrul unde apare o nuanţă divergentă este modul în care UE priveşte acordul JCPOA, Acordul nuclear cu Iranul. La acest capitol există un punct de vedere diferit faţă de cel al Statelor Unite. Statele Unite consideră că acest acord este mort oricum, expiră în acest an şi că trebuie renegociat de la zero. Uniunea Europeană susţine - cum a făcut-o, de altfel, pe parcursul timpului - că acordul este bun, că are efecte şi, în consecinţă, trebuie menţinut şi consolidat prin efectele noilor acorduri obţinute prin dezvoltările noilor negocieri pe această bază.

Acum trebuie spus foarte clar: Statele Unite nu doresc anularea acordului, ci doresc ca, pe lângă componenta legată de arma nucleară, să mai fie rezolvate două din temele de preocupare majoră. E vorba de dezvoltarea rachetelor balistice, sancţionate şi la nivelul Consiliului de Securitate a ONU şi, în al doilea rând, despre ingerinţa, prin miliţii pro-iraniene şiite, în tot Orientul Mijlociu şi destabilizarea tuturor statelor, inclusiv a Irakului. De altfel ambele părţi, şi SUA şi UE, inclusiv prin comunicatul final al CAE, au subliniat rezervele faţă de încălcarea de către Iran a prevederilor acordului - din care s-a retras formal în timpul zilelor de doliu - şi începerea îmbogăţirii uraniului.

În rest, e de salutat şi poziţia CAE pe Irak, chiar dacă nu ştim, vom vedea în urma întâlnirii lui Josep Borrell cu vicepremierul irakian în ce măsură acea recomandare a Parlamentului irakian poate fi retrasă sau ignorată de către Guvernul irakian, care vorbeşte despre retragerea tuturor trupelor din Irak. Aceste trupe combat terorismul şi apără cetăţenii irakieni de toate confesiunile şi din toate sectile. De altfel, actualul guvern este un guvern interimar, pentru că premierul şi-a dat demisia. În consecinţă, e foarte greu de presupus că Bagdadul va putea cere imperativ UE, statelor membre NATO şi SUA să-şi retragă trupele din Irak.

În momentul de faţă e important ca punctul de vedere comun să fie unul transatlantic, în timp ce implicarea NATO este extrem de importantă, ca şi cooperarea solidară UE-NATO. E bine că şi temele lansate deja de către preşedintele Trump, respectiv implicarea NATO în Orientul Mijlociu, au fost preluate şi asumate inclusiv de Uniunea Europeană. E vorba nu numai de componenta de reconstrucţie, ci şi de combaterea terorismului şi democratizare - deşi primordial UE se va ocupa de partea de reconstrucţie. Acum, evident că Josep Borrell va încerca să aibă aceste contacte, aducând greutatea Uniunii Europene în acest tip de relaţii cu Bagdadul.

Opţiunea greacă şi franceză în Libia: fără Turcia!

Însă trebuie reţinut un lucru foarte important, ca lecţie învăţată din actualul CAE: în toată această ecuaţie, cel puţin în ceea ce priveşte Libia, lipseşte un actor - mă refer aici la Turcia – ca şi afacerile din Estul Mediteranei, iar îmbrăţişarea poziţiei interesate a Greciei, care are propriile interese şi rivalităţi cu Turcia, inclusiv în Cipru şi în resursele de gaze, nu e în măsură să dea o soluţie crizei. Din contra, cât timp abordarea nu este inclusivă şi consensuală – una din caracteristicile şi avantajele Uniunii Europene – nu vom avea câştig de cauză şi o soluţie durabilă.

Acceptarea în documentul final al reuniunii CAE a poziţiei să zicem excepţionalistă a Greciei, care este susţinută de alte state europene, aceea de a elimina Turcia din toată ecuaţia gazului din estul Mediteranei şi din afacerile din Libia, nu este de bun augur şi nu rezolvă problemele unei perspective de a găsi o soluţie în Libia în viitoarea reuniune de la Berlin. Faţă de această abordare, declaraţiile doamnei Merkel, cancelarul Germaniei, de sâmbătă de la Moscova au părut mult mai realiste şi echilibrate, fiind acceptat rolul Turciei şi nevoia de a respecta şi interesele sale.

La acest capitol cred că este mult de lucrat şi este dificil de acceptat că un stat membru este cel care face afaceri cu generalul rebel Khalifa Haftar, contra guvernului recunoscut de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi, astfel, susţinut de toate statele europene, Guvernul Sarrajj de la Tripoli. Apropo, care este sub asaltul acestui general rebel. Aici, coerenţa trebuie restabilită şi probabil multe nuanţe sunt de pronunţat.

Altfel, o soluţie în Libia nu este simplu de atins pe termen scurt. Sigur, şi până nu faci un proces inclusiv, adică cu toţi actorii implicaţi, va fi foarte dificil ca UE să joace un rol relevant în Libia, mai ales că pe teren nu există practic reprezentarea europeană cu trupe. Cea franceză, olandeză şi italiană, care mai existau, au fost între timp retrase în mod substanţial; în schimb sunt alţi actori prezenţi pe teren, susţinând părţile, şi care nu apar în nicio formulă de pace. Acum ştim că ei vor fi invitaţi în conferinţa de la Berlin.