Un partid de extremă dreapta din Australia s-a redenumit „Vestele Galbene“

Un partid de
extremă dreapta din Australia s-a redenumit „Vestele Galbene“

Debbie Robson (centru), liderul partidului redenumit în „Vestele Galbene Australia“FOTO ABC

Un partid de extremă dreapta, ostil imigraţiei, a adoptat în mod oficial numele „Vestele Galbene Australia“, în speranţa să câştige de pe urma popularităţii mişcării de contestare franceze în alegerile naţionale care vor avea loc luna viitoare în ţara de la Antipozi, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acest partid, care se numea până acum Australian Liberty Alliance („Alianţa pentru libertatea australiană“), a precizat că schimbarea numelui a fost acceptată la timp de Comisia Electorală pentru a-şi permite să facă campanie sub noua denumire.

Preşedinta partidului, Debbie Robinson, a explicat alegerea numelui „Yellow Vest Australia“ prin faptul că „vestele galbene“ din Franţa reprezintă, în opinia sa, „alegătorii nemulţumiţi, îngrijoraţi de globalizare, imigraţie şi costul vieţii“.

„Noi vrem să scoatem această mişcare din stradă şi să o ducem în Parlament. Vom fi prima ţară din lume care o face“, a continuat ea, într-o înregistrare video postată pe site-ul partidului.

Ea a adăugat că acest nou nume pune capăt confuziei pe care unii alegători o fac între formaţiunea sa - care nu a mai trimis până acum vreun reprezentant în Parlament - şi Partidul Liberal, care conduce în prezent coaliţia conservatoare aflată la putere.

Cu sediul la Melbourne, Alianţa pentru libertatea australiană a fost înfiinţată în 2015 şi a obţinut mai puţin de 0,2% din sufragii în ultimele alegeri federale, organizate în 2016. Ea a înregistrat însă progrese în alegeri locale organizate de atunci.

Mişcarea „vestelor galbene“ a început, în Franţa, în noiembrie, când aproape 300.000 de oameni, potrivit autorităţilor, au ocupat sensuri giratorii, au blocat drumuri şi centre comerciale. Ea viza iniţial o creştere a taxelor impuse carburanţilor, însă preşedintele francez Emmanuel Macron şi întreaga sa politica socială şi fiscală au devenit rapid ţintele contestării franceze.

Vestele galbene au manifestat, de atunci în fiecare weekend în Franţa. Ele au fost, însă, doar 22.300 sâmbătă, potrivit autorităţilor.

Premierul australian Scott Morrison urmează să convoace în curând alegeri legislative, care ar urma să aibă loc între 11 şi 25 mai.

Coaliţia aflată la putere este creditată, în sondaje, cu o înfrângere în faţa opoziţiei laburiste.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: