Un nou tip de sclavie sexuală în India: femei forţate să aibă mai mulţi soţi. „Vin la mine în zile diferite, fac cu rândul“

Un nou tip de sclavie sexuală în India: femei forţate să aibă mai mulţi soţi. „Vin la mine în zile diferite, fac cu rândul“

FOTO Shutterstock

Districtul Baghpat situat în statul indian Uttar Pradesh este considerat epicentrul unui profund dezechilibru al raportului între bărbaţi şi femei, fenomenul mariajelor poliandrice, în care mai mulţi fii împart o singură soţie sub constrângere, căpătând proporţii alarmante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Femeile sunt forţate într-o asemenea uniune devenind practic sclave sexuale cu complicitatea autorităţilor, familiile lor fiind prea sărace pentru a plăti investigaţiile acestor cazuri de infracţiune.
 
În 2014, ONU avertizase asupra unei crize de „proporţii” ajunse la nivelul unei stări de urgenţă în ceea ce priveşte proporţia bărbaţi-femei în Baghpat.
 
Potrivit datelor unor ONG-uri indiene, care luptă împotriva avortării feţilor de sex feminin în statul Uttar Pradesh, decalajul între bărbaţi şi femei continuă să crească: în prezent în  Baghpat sunt 700 de femei la 1000 de bărbaţi (de toate vârstele).
 
„În regiunea noastră, mai ales în familiile din clasele mici şi mijlocii, cam oriunde te uiţi nu vezi în case fete”, a spus preşedintele ONG-ului indian Navodya Lok Chetna Kalyan Samiti.
 
Deşi legea indiană interzice selecţia sexului şi avortarea feţilor de sex feminin, în India este o practică comună, astfel că bărbaţii din familii sărace şi fără acces la educaţie nu mai găsesc femei pentru căsătorie.
 
Aceştia ajung să cumpere mirese de la familii extrem de sărace din afara statului pe care apoi le împart cu fraţii, practică care poartă numele de poliandrie. 
 
Preşedintele ONG-ului citat mai sus a spus că el cunoaşte circa 2.100 de cazuri doar în districtul Baghpat, femei ajunse într-o asemenea situaţie fără voia lor, marea lor majoritate fiind supuse unor abuzuri sexuale şi fizice groaznice.
 
„Vin la mine în zile diferite, fac cu rândul, au zilele lor stabilite”, spune Maajida, o tânără care s-a măritat la 17 ani cu un şofer de camion şi care, la o lună de la căsătorie, a fost forţată să-şi facă datoria de soţie pentru cumnaţii ei, iar dacă refuza era violată şi agresată.
 
Părinţii ei au crezut că va avea o viaţă mai bună, dar cum în statul lor nu erau suficiente femei pentru a-şi căsători toţi fiii, familia soţului a cumpărat-o pe Majiida, forţând-o să fie soţie şi pentru cei doi cumnaţi ai ei. Ea a născut doi copii, dar nu ştie care dintre fraţi este tatăl lor. Familia Maajidei este conştientă de abuz, dar, cum locuieşte într-un alt stat decât cel în care se petrece infracţiunea, trebuie să plătească pentru ca poliţia să investigheze cazul, or nu îşi permit acest lucru.
 
„Femeile din aceste mariaje se află într-o stare de maximă vulnerabilitate şi nesiguranţă. Ele sunt tratate ca nişte sclave şi trăiesc zilnic sub ameninţarea violului, care prin lege nu este o infracţiune, întrucât are loc în cadrul căsătoriei, a spus Khalid Chaudhry, manager de programe la ActionAid India.
 
Preferinţa pentru fii în dauna fiicelor este adânc înrădăcinată în societatea indiană. Familia unei fiice trebuie să ofere o zestre consistentă socrilor, astfel că un fiu este mult mai profitabil decât o fată considerată oricum prea scumpă de crescut. În plus, în familiile cu venituri mici şi medii, mai ales în zonele rurale, fata va locui în casa socrilor. De aceea a avea un fiu mai poate însemna şi că părinţii vor avea parte de îngrijire din partea nurorii la bătrâneţe.

Pe când o fiică înseamnă cheltuieli pentru mâncare, haine, educaţie şi căsătorie, ca apoi ea să plece şi să se îngrijească de socrii.
 
Decalajul în raportul dintre bărbaţi şi femei a luat proporţii în contextul în care costurile procedurilor FIV de selecţie a sexului şi ale avorturilor au scăzut, devenind accesibile chiar şi în zone îndepărtate ale Indiei.
 
„O mare parte dintre centrele de ecografii şi clinici de fertilitate permit şi ajută la determinarea sexului feţilor, facilitând astfel renunţarea la sarcinile cu fete.
 
Accesul la tehnologie ieftină, dar mai ales complicitatea autorităţilor a contribuit la înflorirea acestei practici ilegale şi la întinderea ei în regiunile rurale, astfel încât s-a produs o adevărată criză naţională”, a spus Chaudhry.
 
Clinici dărăpănate aflate la tot pasul oferă selecţii ale sexului ilegale şi avorturi pentru doar 1.500 de rupii sau 17 lire.
 
Datele guvernamentale indiene arată că anul acesta în 3 luni consecutive nu s-a născut nicio fată în 132 de sate din Uttarakhand faţă de 200 de băieţi.
 
Poliţia este complice la mariajele poliandrice contra mitei după cum a relatat pentru The Telegraph un agent de căsătorii – acesta spune că este plătit cu 20.000 de rupii (236 de lire) de către familii din Baghpat pentru a găsi mirese care să fie împărţite între mai mulţi fii.
 
„Bărbaţii se pot căsători doar dacă sunt educaţi şi sunt angajaţi, de aceea cei care nu se încadrează se căsătoresc cu fete din afara statului”, a spus acesta.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: