Nu înseamnă că Washingtonul a câştigat pe deplin întreaga întâlnire, că a îngenunchiat Europa sau şi-a aliniat-o în spate în perspectiva bătăliilor viitorului cu autocraţiile, cu China şi Rusia. Nicidecum. Ci că diplomaţia europeană a prevalat, iar documentele finale consemnează faptul că ambii jucători majori de pe malurile Atlanticului şi-au atins obiectivele şi că rezultatul întâlnirii şi a documentului final este un Occident Unit, mult mai interconectat şi mai interdependent, cu maniere şi abordări mult mai nuanţate, şi cu soluţii care urmează a fi stabilite împreună, într-o formulă de simetrie perfectă.

Simetria, echilibrul şi egalitatea SUA-UE în angajamentele politice

Într-adevăr, declaraţiile liderilor europeni şi american de marţi şi Declaraţia finală a summitului despre un parteneriat transatlantic reînnoit, marchează o apropiere extrem de puternică, instituţionalizată, de această dată, în manieră constructivistă, între Statele Unite şi Uniunea Europeană. Nefiind vorba despre securitate şi apărare, nu mai suntem în condiţiile summitului NATO în care preeminenţa americană pe aceste domenii se menţine. Suntem într-o înţelegere pur politică, bazată pe principii şi valori comune, în care simetria, şi nu încolonarea, echilibrul şi nu subordonarea, egalitatea şi nu ierarhia sunt definitorii între cei doi actori.

Documentul final marchează, dincolo de orice dubiu, tot ceea ce apropie SUA şi UE. Mai totul. Chiar totul. Dacă ne uităm cu atenţie şi cu lupa la detalii, vedem şi ce lipseşte, adică exact temele unde există abordări diferite şi unde dialogul structurat şi argumentele raţionale urmează să acopere diferenţa şi să nască consensul. În plus, aceste puncte ce constituie diferenţele sunt legate de maniera de abordare, de eludarea unor decizii mai ferme şi imediate în favoarea uneia gândite şi mai eficace, de evitarea abordărilor care au în prim plan sancţiunile şi mai ales de mutarea tuturor acestor teme în numeroase grupuri de lucru şi formate bilaterale care să statueze rezultate consolidate, întărite şi detaliate pe fiecare temă.

Abordarea ar putea fi privită, la o lectură superficială, drept o formulă de aplatizare a unor asperităţi sau o îndepărate de la acţiuni concrete, eficiente, chiar dacă mai angajante. Nu putem evita această interpretare pentru că este o realitate. Pe de altă parte, în maniera post-modernă caracteristică UE, cu aşa numita „metodă europeană” de abordare, structurarea şi elaborarea în detaliu a relaţiei vine să creeze spaţiul pentru o integrare avansată şi un parteneriat întărit, creând totodată premizele pentru construirea unei puteri normative enorme la nivel global a acestui parteneriat transatlantic al celor doi giganţi democratici.

Coagularea instituţionalizată a democraţiilor lumii

Documentul poate nu conţine formulări programatice sau îndemnuri mobilizatoare şi viziuni clare precum cea a bătăliei globale a autocraţiilor cu democraţiile la nivel global. Nici nu instituie mobilizarea pe bază de polarizare globală. Dar ceea ce face fără dubiu este o coagulare de facto a democraţiilor, instituţionalizată şi aşezată pe baze solide şi temeinice, ceea ce era şi gândirea iniţială şi aşteptarea SUA. În plus, documentul şi acţiunile prognozate, ca şi instituţionalizarea parteneriatului, duc la creşterea interdependenţei UE – SUA pe multiple teme.

E adevărat, Marea Britanie nu este menţionată, şi intră la categoria de parteneri terţi. Nu ştiu dacă e o abordare premeditată, dacă ţine de opţiunea UE sau dacă, în baza principiului bilateralismului întâlnirii, Regatul Unit nu avea de ce să fie menţionat ca atare într-un asemenea document. Marea Britanie rămâne partener, pus în grupul celorlaltor state terţe care împărtăşesc poziţiile şi abordările celor doi semnatari ai documentului.

În plus, umbra diplomaţiei europene se regăseşte în ştiinţa de a diseca subiectele, de a le împărţi pe teme şi componente distincte şi evitarea numirii actorilor vizaţi de diferitele iniţiative ale SUA şi UE menţionate în document. De aici senzaţia generală a unui acord care nu este îndreptat împotriva cuiva, şi care soluţionează un noian de teme preocupante şi probleme deranjante la nivel global. Totuşi, Statele Unite pot fi mulţumite: întreaga lor agendă vizând China este prezentă şi menţionată în detaliu, cu toate ingredientele necesare înţelegerii perfecte a problematicii comune şi alinierii democraţiilor în contracararea tuturor acestor ameninţări. Din nou, este vorba despre manieră şi nuanţe, nicidecum de diferenţe de puncte de vedere substanţiale, de fond.

China, Rusia şi instrumentarul variat al abordării globale a autocraţiilor

De altfel, China ca actor, ca atare, este menţionată explicit în document de exact trei ori: la abordarea multifaţetată – cooperare, competiţie, „rivalitate sistemică”; la preocupările vizând „situaţia” în Marea Chinei de Sud şi la menţionarea abordării Chinei pentru cooperarea reciprocă în domeniile de interes comun. Altfel, sunt menţionate toate temele, de la nevoia unei investigaţii corecte a surselor pandemiei la competiţie corectă, cooperare tehnologică şi stabilirea regulilor în privinţa tehnologiilor disruptive. Împărţirea pe teme şi subiecte, pe domenii şi preocupări a europenilor a jucat rolul determinant, creând un document mai puţin atractiv la lectură, mai puţin mobilizator şi greu de înţeles pentru populaţie, mai puţin politic, dar la fel de tăios şi dur, prin abordarea tehnică şi acceptabil pentru toţi semnatarii.

Sancţiunile faţă de China nu sunt menţionate. Nici nu e sigur dacă şi cum vor fi între soluţiile practice ale problemele în raport cu Beijingul. Sunt abordări generice foarte concrete, care vor fi dublate de criterii, instrumente tehnice şi constructe normative şi care, în final, vor juca, poate, chiar mai bine rolul decât abordările politice deschise şi directe de până acum. Pentru că documentul menţionează în detalii şi reproduce, creând politici profunde adaptate naturii fiecărui subiect, fiecare temă de dispută UE-China şi SUA-China. Instrumentele vor fi stabilite în grupurile de consultare şi structurile tehnice, care pot avea impact chiar mai mare decât afirmarea deschisă a unor acţiuni în privinţa dreptului de proprietate intelectuală sau a delocalizării companiilor, sancţiuni concrete pentru diferite categorii de abordări politice ale Chinei sau încălcări ale drepturilor omului de către Beijing, sau chiar referiri dure la munca forţată înglobată în anumite produse.

Numai capitolul referitor la apărarea valorilor democratice şi promovarea acestora ar trebui să dea fiori şi la Beijing, şi la Moscova, chiar dacă e unul de pură afirmare a principiilor şi valorilor comune. Nici referirile la reforma OMS, a OMC şi competiţiei corecte şi loiale, nici cele la noile reguli pentru tehnologiile disruptive sau cooperarea tehnologică SUA-UE nu ar trebui să fie privite a la lejere de către rivalii autocraţi de jur împrejurul lumii, chiar dacă ei sunt nenumiţi. În plus, când e vorba despre poziţionări concrete pe temele de politică externă, ţintele China şi Rusia sunt evidente, cu tot noianul de comportamente neconforme, nedemocratice, în afara regulilor.

Nu la fel de lejeră e poziţia Rusiei, care este abordată într-o cheie confruntaţională mult mai directă şi deschisă. Chiar numele statului rus este prezent de şapte ori în document, asociat cu formulări de tipul: “răspunsul decisiv”, „comportament negativ şi activităţi dăunătoare”, care afectează, prevenirea deteriorării mai departe a relaţiilor, „condamnăm acţiunile Rusiei”, „să înceteze represiunea asupra societăţii civile, opoziţiei, mass media”, „să elibereze deţinuţii politici”. Formulările sunt, în aceste cazuri, dure şi directe, fără echivoc, reflectare a faptului că, în acest caz, şi maniera de abordare a depăşit orice diferenţă şi am ajuns, cu adevărat, la exasperarea întregului Occident, inclusiv a Europei, în faţa acţiunilor Rusiei.

Un Occident Unit, cu forţa conjugată a celor doi mari actori transatlantici, flancaţi, la nivel global, de ceilalţi parteneri democratici ai lumii, se anunţă o referinţă cu relevanţă majoră. ONU rămâne în prim plan, dar şi multilateralismul valorilor şi comunitatea democraţiilor ca matrice a dezvoltărilor lumii bazate pe reguli. În plus, curajul şi angajarea americană dublată de sofisticarea şi instrumentarul mai rafinat şi insidios, dar la fel de eficient, al europenilor, puterea normativă exportată global şi capacitatea de a realiza consensuri cu mulţi participanţi fac diferenţa şi dau optimism îndreptăţit reaşezării lumii de mâine. Chiar dacă nu se va face pe principiile realpolitik-ului, cu ameninţarea şi zăngănitul armelor în prim plan, cum sunt obişnuite autocraţiile unipersonale ale lui Putin şi Xi Jinping.