Trăsăturile Războiului Rece 2.0 declanşat de invazia Ucrainei: de la bătălia ideilor la „toţi împotriva tuturor”
0
Războiul Rece 2.0 a început deja şi va fi mai înfricoşător decât primul, scrie jurnalistul Mattathias Schwartz într-un articol publicat în Business Insider.
Pentru Vladimir Putin, care a fost martor al prăbuşirii Zidului Berlinului pe când era staţionat la Dresda, Războiul Rece nu s-a sfârşit. Recent, şi adversarii săi din Vest au început să vorbească în termeni ce ar putea anunţa un Război Rece 2.0 - în Polonia, preşedintele american Joe Biden, proclamând angajamentul său faţă de „lumea liberă”, s-a străduit să încadreze conflictul între Rusia şi Ucraina drept o bătălie între opuşi morali: „întunericul care motivează autocraţia” versus „flacăra libertăţii”.
Autoritarismul şi democraţia de azi nu se suprapun peste conceptele opuse ale comunismului şi democraţiei din perioada Războiului Rece - spune Arne Westad, de la Universitatea Yale, argumentând prin exemplul Chinei, care a rămas o ţară comunistă, în timp ce Rusia a devenit „o dictatură personală şi o cleptocraţie ce pretind a a fi o democraţie”.
Războiul Rece 2.0 a început pe 24 februarie în momentul în care forţele ruse au trecut graniţa în Ucraina, scrie Mattathias Schwartz. Prima lună permite să preconizăm că va fi un conflict multipolar şi mai degrabă „un test de forţă între două confederaţii de putere laxe şi mereu în schimbare” - una dintre acestea fiind posibil Rusia şi China - decât „o competiţie a marilor puteri”.
Probabil că acest nou război rece va fi unul de durată, ce se va întinde poate pe decenii, dar el se va desfăşura în moduri extrem de diferite de primul - de la bătălii ideologice şi informaţionale la ameninţarea unui război nuclear, spun experţi în materie de Rusia şi rivalitatea între marile puteri.
„Lumea e pe cale să între, avertizează ei, într-o perioadă a conflictului de natură să modeleze ordinea geopolitică cu o viteză comparabilă cu căderea Zidului Berlinului sau cu perioada de după 11 septembrie”, scrie jurnalistul care enumeră aspectele care ar putea defini Războiul Rece 2.0.
Războiul ideilor este unilateral
Este o mare deosebire faţă de Războiul Rece anterior, când URSS avea idealuri diferite de SUA. Iar asta pentru că URSS avea nişte convingeri semi-religioase ce găsiseră teren fertil în întreaga lume. Pentru sovietici, comunismul era finalitatea inevitabilă a istoriei umane - un sistem universal dincolo de limbă, cultură, graniţe naţionale şi vieţile liderilor.
Putin a separat propria formă de autoritarism de originea marxist-leninistă a ideologiei URSS şi a trecut cu vederea aniversarea a 100 de ani de la Revoluţia Bolşevică. În schimb, adepţii săi pun tot mai mult semnul egalităţii între regimul său şi tradiţiile Rusiei Imperiale condusă de ţari.
Marea teorie a revoluţiei motivate de clase a fost înlocuită cu un strat subţire de eufemisme naţionaliste brute precum „denazificare” şi „operaţiune militară specială”.
Războiul Rece a introdus o încleştare deschisă de ideologii - comunism versus capitalism. Or, într-un Război Rece 2.0, Rusia nu doar că lansează acţiuni imposibil de apărat, ci nu pare să aibă interesul de a aduce argumente în favoarea lor.
În lipsă de retorică de propagandă Rusia a recurs la importuri - precum clipurile moderatorului Fox News Tucker Carlson.
„Unii au crezut că Rusia se află în fruntea unei internaţionale de extremă dreapta abia ivite, o mişcare colectivă ce urma să lanseze o provocare liberalismului”, spune Murtaza Hussain, jurnalist pe probleme de securitate naţională şi afaceri externe la The Intercept, explicând că niciun guvern european de dreapta, cu excepţia Belarusului, nu se poziţionează alături de Rusia în acest conflict şi să rişte să fie „dominat ca şi în trecut de un vecin imperialist”.
„Putin pune în discuţie ordinea liberală, dar nu face decât să revină la naţionalismul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea”, spune Hussain. Ţări cu guverne de dreapta precum Ungaria şi Polonia refuză narativa de salvator al occidentalilor albi care circulă pe dreapta cu privire la Putin. În alte ţări, unde Putin a încercat să submineze democraţia vestică - SUA, Marea Britanie, Franţa şi Italia - el nu a mai găsit justificare ideologică pentru invazia sa.
În timpul războiului Rece original, URSS a furnizat un concurent real pentru capitalism, capabil să stimuleze minţile şi să mişte inimile oamenilor de pe tot globul.
„Confruntarea ideologică din perioada Războiul Rece a fost puternică. Absolută. Era hotărâtoare pentru modurile cum discutau ei şi cum discutam noi”, notează Westad, profesoară la Yale.
Acum Războiul Rece, dimpotrivă, opune capitalismul echivalentului ideologic al unui scaun gol, scrie jurnalistul.
Dacă Rusia a abandonat bătălia ideilor, naţiunile vestice au fost şi ele ezitante în a se angaja într-o luptă reală de argumentare a ideilor lor - primele zile ale noului război rece şi-au bazat o victorie pe fire de aţă - incompetenţa militară a Rusiei şi voinţa de luptă a Ucrainei.
Occidentul are o nouă armă
Războiul Rece a văzut sacrificii masive de resurse şi vieţi omeneşti de ambele părţi. În obsesia sa de a scăpa lumea de comunism, SUA s-au străduit aproape un deceniu şi fără succes să instaureze un guvern în sudul Vietnamului, în timp ce, în cadrul acestei lupte sprijinite de ele, s-au comis masacre în El Salvator şi puciuri militare în Chile şi Guatemala. Trupele URSS au ucis sute de milioane de oameni în ocupaţia sa din Afganistan şi au trimis constant efective să zdrobească disidenţi în Estul Europei şi Asia Centrală.
Azi, doar o parte a fost dispusă să folosească forţa militară - administraţia Biden a declarat în repetate rânduri că nu se pune problema să trimită trupe americane în Ucraina. De altfel, prima sa măsură a fost să stabilească o „linie telefonică de dezamorsare a conflictului” cu Rusia astfel încât să fie evitată orice escaladare accidentală nedorită.
Momentan, SUA şi NATO par satisfăcuţi să îi lase pe ucraineni să se lupte - ca în acest timp Occidentul să desfăşoare o armă a cărei putere a crescut extrem de mult de la primul Război Rece: sancţiunile economice.
„Criza a demonstrat că, dacă aşa vor, SUA, Marea Britanie şi UE pot decide să rupă pe oricine de economia globală”, spune Edward Luttwak, un expert în strategie ce oferă consultanţă guvernelor din întreaga lume. Chiar şi China, observă el, depinde de transporturile de alimente şi de petrol. Boabele de soia sunt o treime din importurile Chinei - iar fără ele ar avea probleme să-şi hrănească populaţia numeroasă şi să-şi susţină narativa prosperităţii.
„Este cea mai importantă lecţie a războiului ăsta. Nu este o lume a G20. Puterea Chinei e limitată. Rusia are o putere chiar mai mică. Dacă cei din G7 nu te mai plac, nu primeşti îngheţată”, spune Luttwak.
Împreună, ţările din G7 sunt responsabile de aproape 40% din PIB-ul global, China de doar 15%, în timp ce restul din G7 alte 15%.
Armele nucleare sunt o sabie, nu un scut
Doctrina Războiului Rece a „distrugerii reciproc asigurate” prin care armele nucleare deţinute de două superputeri garantau securitatea tuturor s-a transformat azi în ceea ce ar putea fi numit agresiune suscitată unilateral. Doctrina i-a crescut încrederea lui Putin că celelalte ţări nu vor interveni asupra agresiunii sale de teama de nu intra în confruntare directă cu o putere nucleară.
„Un agresor hotărât precum Rusia este de fapt liber să facă ce vrea”, spune Pavel Podvig, analist din Geneva, adăugând că, dacă acesta „te convinge că este dispus să rişte mai mult ca tine, practic te descurajezi singur. Este exact ce vedem în Ucraina”.
Aşa se face că puterile nucleare se pot simţi încurajate să pornească războaie convenţionale.
Mai mult, „Războiul 2.0 este susceptibil să devină o lume mai proliferată”, spune Richard Samuels de la Center for International Studies al MIT, referindu-se la faptul că ţările considerate „puteri nucleare latente” sunt aproape să-şi obţină propriile capacităţi nucleare.
O ameninţare venită de la cineva ca Putin demontează asumpţia raţionalităţii puterilor nucleare care ar asigura astfel stabilitate în lume: „nu e de mirare că insecuritatea a luat avânt”.
Deşi în timpul Războiului Rece au existat momente în care tensiunile au determinat punerea forţelor nucleare în diferite grade de alertă şi conflicte precum criza cubaneză a rachetelor, care au adus SUA şi URSS extrem de aproape de un război nuclear, nimeni nu s-a bătut cu pumnii în piept în faţa lumii că are această putere.
„Toată lumea ştia că URSS şi SUA aveau aceste focoase, dar nu cred că vreunul a pus aceste arme pe masă atât de deschis, spunând: ei, bine, am putea ajunge acolo”, spune Podvig.
Bătălia minciunilor
URSS nu avea dificultăţi să controleze viaţa intelectuală a populaţiei - atât conţinutul, cât şi mijloacele. Singura opţiune era samizdatul - tipărirea şi difuzarea operelor interzise.
În noul război, China şi Rusia au luat măsuri să controleze comunicarea internă - au interzis platformele de socializare occidentale. La Moscova, poliţia a oprit cetăţenii pe stradă pentru a cere informaţiile de pe telefoanele inteligente. Dar noile mijloace de comunicare au înclinat balanţa în războiul informaţional de la guvern la populaţie.
În momentul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a început să folosească selfie-urile video pentru a defini narativa ţării sale, asigurând că „nu plec nicăieri”, „orice rus care l-a urmărit a înţeles pe loc că Putin îi minte”, spune Luttwak.
Asta înseamnă că „nimeni nu poate controla narativa. Azi, mass media, în marea lor confuzie, au virtutea multiplicităţii, ceea ce face imposibilă vânzarea unei minciuni complete. Nimeni nu poate manipula toată informaţia, indiferent cât de abil ar fi, deoarece sunt prea multe surse...Putin a plătit preţul pentru asta. Narativa lui s-a prăbuşit”.
Problema nu este doar a Chinei şi Rusiei, ci şi a Occidentului pentru că este dificil să gestionezi diviziunile într-o societate în contextul „presiunii creşterii economice şi inovaţiei” asupra mijloacelor de comunicare.
URSS era un univers ermetic ce funcţiona după logica sa internă, dar acum natura internetului îl apropie de SUA.
„Există multe asemănări” între ele, spune Kathleen Frydl, istoric politic.
„Ambele trăiesc într-o realitate a interdependenţei şi totuşi ambele au populaţii blocate în diverse tipuri de silozuri informaţionale. În Rusia, poţi convinge 60% dintre oameni să subscrie la o anumită versiune extremă de realitate nişată, în vreme ce restul se chinuie să-i facă publică narativa”, spune aceasta, clarificând faptul că în SUA diferenţa este sistemul politic ce permite o posibilitate reală ca proporţia radicală - inversă, de 40% care ar crede în viziunea îngustată extremă - să pună mâna pe putere.
În Războiul Rece 2.0, cea mai mare slăbiciune a Americii ar putea fi diviziunile sale interne. Frontul unit al Vestului în privinţa Ucrainei ar putea depinde în mare măsură de situaţia politicii interne din SUA.
Toţi împotriva tuturor
„Indiferent cum se va desfăşura până la urmă, Războiul Rece 2.0 s-ar putea dovedi şi mai periculos decât versiunea originală. Primul război a evaluat în decenii, concomitent cu dezvoltarea de arme şi sisteme de comunicare tot mai rapide. Diplomaţii şi strategii militari au avut timpul necesar să se adapteze... Acum armele hipersonice lasă ţărilor doar câteva minute să răspundă suspiciunilor unor lovituri nucleare, în vreme ce internetul complică eforturile de evaluare rapidă a sursei unei declaraţii ca să nu mai spunem de intenţiile reale ale unui guvern străin”.
Vladislav Surkov, fosta mâna dreaptă a lui Vladimir Putin 20 de ani, a oferit o viziune a bătăliei viitoare în povestirea sa „Fără cer”, în care a descris „primul război nonliniar”, şi anume Războiul Mondial V. Acesta nu se mai duce între două tabere, ci este războiul „tuturor contra toţi” în care provincii, oraşe, generaţii sau chiar genuri formează şi rup alianţe în mod continuu.
Povestirea a apărut în mai 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia, o primă campanie ucraineană condusă chiar de Surkov. Dar aceea a fost diferită - mai mascată, mai uşor de negat şi mai greu de verificat.
„ Războiul Rece 2.0 s-ar putea desfăşura în mai multe feluri. Multe aspecte atârnă de apetitul lui Putin pentru război, de ambiguităţile relaţiei China-Rusia şi de cine va fi ales preşedinte al SUA în 2024. Însă, dacă conflictul ajunge să tărăgăneze ani de zile, s-ar putea dovedi dezastruos pentru toată lumea. Cheltuielile militare vor creşte. Produsele de bază precum alimentele şi gazele vor deveni mai rare şi mai scumpe, alimentând tensiunile naţionaliste atât în Europa, cât şi în SUA. Iar Sudul global se va scufunda şi mai adânc în sărăcie, creând o oportunitate pentru China de a-şi extinde în continuare influenţa economică şi politică. Pentru moment, „lumea liberă” s-a aliat în jurul unei viziuni comune – una care, în esenţă, suprapune moralitatea binară a primului Război Rece pe Războiul Rece 2.0. Dar pentru a învinge o Rusia revanşardă şi pentru a aborda ascensiunea Chinei, Occidentul va avea nevoie de mai mult decât de un inamic comun. Va trebui să rezolve dezbaterea persistentă asupra a ceea ce reprezintă de fapt şi asupra a cine se poate bucura de libertatea şi prosperitatea pe care pretinde că le susţine”, conchide jurnalistul Mattathias Schwartz într-un articol publicat în Business Insider.
Se încarcă comentariile...
