Tovarăşii de propagandă: Contururile şi limitele cooperării ruso-chineze pe tărâmul dezinformării online

Vladimir Putin şi Xi Jinping FOTO EPA-EFE

Cu toate că au un inamic comun, Occidentul, şi recurg la instrumente şi tehnici similare de propagandă şi manipulare online, China şi Rusia au numeroase obstacole în a stabili o cooperare solidă în domeniul dezinformării.

În contextul alegerilor prezidenţiale americane din 2016, Moscova a intrat în atenţia Washingtonului cu operaţiunile sale online de a încerca să le manipuleze în interesul ei. În contextul pandemiei de COVID-19, Beijingul pare că urmează Moscova în campaniile sale de propagandă şi dezinformare duse în mediul virtual.

China şi Rusia împărtăşesc într-adevăr mai multe obiective strategice, iar parteneriatul lor s-a aprofundat de la anexarea Crimeei de către Moscova, agresiune pedepsită cu sancţiuni economice de către occidentali. La urma urmei, liderii ambelor ţări consideră SUA o putere hegemonică, iar alianţele sale drept o provocare pentru securitatea şi interesele lor naţionale. Aşadar, acţionează pentru a-i submina acest statut. În acest scop, atât oficialii ruşi, cât şi cei chinezi încearcă să exploateze fisurile existente în societăţile occidentale, în paralel cu promovarea propriilor naraţiuni. Deşi propagandiştii chinezi şi ruşi împărtăşesc în general obiective şi tactici similare în mediul virtual, cele două părţi tind să lucreze separat. Îşi duc eforturile bazându-se pe propriile experienţe, dar şi inspirându-se atât reciproc, cât şi de la cei pe care îi văd drept rivali, scriu jurnaliştii Aleksandr Gabuev şi Leonid Kovacici într-o analiză publicată pe site-ul Centrului Carnegie din Moscova.

Armate de troli şi diplomaţie digitală

Se observă îndeosebi două fronturi preferate de chinezi şi ruşi pentru activităţi de propagandă şi dezinformare online. Primul front aparţine armatelor de troli, create iniţial pentru înăbuşirea disidenţei interne şi amplificarea mesajelor pro-guvernamentale şi redirecţionate apoi treptat către operaţiuni de manipulare în străinătate. Al doilea front aparţine diplomaţiei digitale, menită răspândirii mesajelor oficiale cu mai multă rapiditate. În ceea ce priveşte diplomaţia digitală, sursa de inspiraţie - atât pentru Rusia, cât şi pentru China - este SUA. Diplomaţia americană a fost deschizătoare de drumuri în folosirea reţelelor de socializare, evoluţie consemnată în primul mandat de preşedinte al lui Barack Obama (2009-2013), iar Moscova a urmat-o imediat, cu adaptarea setului de tehnici la nevoile şi interesele sale.

În iulie 2012, adică la scurt timp de la reîntoarcerea sa la Kremlin după patru ani petrecuţi în postul de premier, Vladimir Putin le-a cerut diplomaţilor ruşi să-şi îmbunătăţească „folosirea noilor tehnologii”. De atunci, prezenţa online a angajaţilor Ministerului rus de Externe, mai ales a diplomaţilor de rang înalt, a crescut semnificativ, având loc adesea în mod coordonat. Prezenţa online a diplomaţilor chinezi a început timid, dar a crescut treptat pe fondul tensiunilor dintre Xi Jinping şi Donald Trump şi s-a extins mai ales pe fondul pandemiei de COVID-19.

Beijingul s-a pregătit minuţios înainte de a-şi face simţită prezenţa pe Twitter şi pe Facebook. A studiat, începând din 2013, atât modele occidentale de diplomaţie publică şi rolul unor branduri internaţionale de presă, precum BBC şi CNN, cât şi practicile Moscovei. Deşi încă se conturează, abordarea Chinei pare destul de apropiată de cea a Rusiei.

O cooperare limitată

În ciuda răspândirii unor mesaje similare, cum ar fi, spre exemplu, că regimurile lor sunt mai stabile decât cele occidentale, este exagerat să se afirme că maşinile de propagandă ale Moscovei şi Beijingului lucrează în mod activ în tandem. Cooperarea lor este limitată. Deşi o consolidare a cooperării pe tărâmul dezinformării între Beijing şi Moscova nu poate fi exclusă, există obstacole practice semnificative pentru înfăptuirea acestui lucru.

Primul obstacol constă în nivelul scăzut de încredere între instituţiile de securitate şi informaţii ale celor două ţări. Informaţiile despre planificare, metode şi detalii operaţionale în domeniul dezinformării sunt, prin definiţie, chestiuni sensibile. Partajarea unor astfel de informaţii ar necesita o decizie politică la cel mai înalt nivel, la fel ca orice mişcare pentru planificarea şi executarea de operaţiuni în comun. Toate acestea ar fi condiţionate de existenţa unei încrederi reciproce mari şi o unitate în scop, care lipsesc în mod evident.

În multe privinţe, astfel de mişcări ar însemna că China şi Rusia sunt pregătite să meargă spre crearea unei alianţe de facto, o perspectivă pe care Moscova şi Beijingul au negat-o constant. De altfel, din 2020 există tot mai multe semne de nemulţumire în rândul serviciilor secrete ruseşti în legătură cu activităţile serviciilor secrete chineze.

În plus, propagandiştii ruşi şi chinezi nu au experienţă în a lucra împreună. Până în prezent, instrumentele lor de manipulare nu au reuşit să devină interoperabile. Potrivit unor surse apropiate dosarului, jurnaliştii afiliaţi puterii ruse care lucrează pe lângă organizaţii media ale Beijingului, precum China Nouă sau CGTN, spun că există diferenţe culturale majore care îi împiedică să facă echipă cu colegii lor chinezi. Aceştia se plâng că experienţa lor este ignorată de supraveghetorii lor de la Beijing, chiar şi atunci când vine vorba de ambalarea conţinutului chinezesc pentru publicul rus.

O colaborare asimetrică pe plan diplomatic

La fel ca în multe aspecte ale relaţiilor ruso-chineze, există o asimetrie crescândă în ceea ce priveşte modul în care cele două ţări se susţin reciproc pe scena globală. Din 2019 încoace, oficialii ruşi şi-au exprimat frecvent sprijinul faţă de China în confruntarea sa cu Statele Unite. De exemplu, Putin a declarat în 2019 că sancţiunile împotriva Huawei fac parte dintr-un război economic al SUA purtat din dorinţa de a elimina un concurent puternic. În mod similar, la Conferinţa de Securitate de la München din 2020, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a apărat public China pentru felul în care a gestionat pandemia de COVID-19, iar Ministerul rus de Externe a respins solicitările pentru efectuarea unei anchete independente asupra originii coronavirusului SARS-CoV-2. 

În schimb, oficialii chinezi nu se grăbesc să returneze favoarea. Exemplele de susţinere a poziţiei Kremlinului în dosare în care China nu are o miză directă sunt rare. De cele mai multe ori, Beijingul adoptă o poziţie neutră, aşa cum a făcut în privinţa statutului Crimeei, în cazul războiului din Donbas şi în dosarul otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal. La conferinţe, diplomaţii chinezi sunt de obicei rezervaţi şi rareori îşi exprimă sprijinul faţă de Rusia.

În acelaşi timp, Moscova nu sprijină public Beijingul în probleme în care are interese opuse. De exemplu, Kremlinul nu a luat partea Chinei în disputele sale teritoriale cu ţări precum India, Japonia sau Vietnam.

În esenţă, atât pentru Moscova, cât şi pentru Beijing, autonomia strategică este mai presus decât orice, conchid cei doi jurnalişti.