Tehnocraţia face loc euroscepticismului

Van Rompuy şi Monti reprezintă două variante ale Europei tehnocrate pe care mulţi cetăţeni, nu doar populişti, vor să o lase în urmă, crede Jordi Vaquer.

Pentru a relasa construcţia europeană, Herman Van Rompuy şi Mario Monti propun un summit extraordinar. Dar în timp ce lipsa de democraţie în modul de funcţionare a UE este tot mai criticată, această idee venind de la doi conducători care nu au fost aleşi este mai degrabă neavenită, notează un politolog spaniol.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Mario Monti, şeful guvernului italian, şi Herman Van Rompuy, preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, au lansat sâmbătă [8 septembrie] ideea unui summit extraordinar în Roma pentru a vorbi despre viitorul ideii Europa şi pentru a neutraliza creşterea populismului şi a euroscepticismului. Problema este importantă într-un moment în care partide populiste de diferite orientări cresc nu numai în ceea ce priveşte puterea, cât mai ales în privinţa capacităţii lor de a dirija discursul public, făcându-şi un titlu de glorie din opoziţia lor la integrarea europeană în numele poporului şi a suveranităţii sale. Dar iniţiativa provine de la doi conducători cu puţină legitimitate democratică şi poate deveni o greşeală dacă se încearcă a se pune în aceeaşi oală populisme distincte şi critica necesară a actualelor metode ale UE.

Dacă problema nu ar fi aşa serioasă, ar părea o ironie: singurii doi lideri care vin la Consiliul UE fără să fi trebuit să se prezinte la alegeri populare pentru asta, propun un summit pentru a scoate opinia publică din eroarea euroscepticismului. O fac după participarea lor la exclusivul Forum Ambrosetti, o reuniune unde vin în fiecare an politicieni selecţi şi oameni de afaceri italieni şi străini într-un hotel luxos lângă lacul Como. Tocmai genul de eveniment, după modelul Davos, care reuneşte elite politice şi economice pentru a vorbi despre cursul lumii departe de amestecul plebei.

Propunerea lui Monti şi Van Rompuy este nu mai puţin de … un alt summit extraordinar. Când Europa e bolnavă de atâta summitită, sătulă de reuniuni de cel mai înalt nivel care nu produc decât foarte puţine rezultate, să propui încă una pentru a da noi iluzii populaţiei demonstrează prăpastia care îi separă pe aceşti lideri nealeşi de o mare parte a opiniei publice.

Două variante ale Europei tehnocrate

Van Rompuy şi Monti reprezintă două variante ale Europei tehnocrate pe care mulţi cetăţeni, nu doar populişti, vor să o lase în urmă. Van Rompuy a fost numit printr-o surpriză în timpul unei cine informale cu şefi de guverne, căutând un profil fără asperităţi pentru un post lipsit de orice posibilitate de a juca vreun rol în procesul intern politic, şi cu atât mai puţin de a răspunde sau a intra în contact cu cetăţenii în mod direct.

El concentrează toate contradicţiile alambicatei structuri instituţionale pusă în practică de Tratatul de la Lisabona şi de voinţa statelor de a elimina orice figură carismatică care ar putea funcţiona drept contrapondere.

Monti reprezintă un nou tip de guvern tehnocrat, care forţează până la limită mecanismele politice normale ale statelor membre pentru a-i substitui pe politicienii aleşi când aceştia nu sunt capabili să asigure credibilitatea guvernului pentru a duce la capăt reforme şi tăieri în termenele şi forma alese de centrele de decizie europene – Bruxelles, Frankfurt (sediul Băncii Centrale Europene) şi Berlin.

Criza monedei unice pune sub semnul întrebării Metoda Monnet, ce are şaizeci de ani, şi constă în a avansa fără zgomot în integrare pe bază de mici paşi care fac inevitabilă următoarea cedare a suveranităţii, şi chestionează mai mult decât metoda: legitimitatea câtorva de a lua decizii de o importanţă capitală pentru cetăţenii statelor membre fără a se supune controlului lor la urne. (…)

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.