Summit tripartit la Teheran pentru Siria: Rouhani îi primeşte pe Erdogan şi Putin pentru a decide calendarul şi amploarea bătăliei pentru Idlib

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin (stânga), Hassan Rouhani (centru) şi Recep Tayyip Erdogan reuniţi la Teheran FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin (stânga), Hassan Rouhani (centru) şi Recep Tayyip Erdogan reuniţi la Teheran FOTO EPA-EFE

Preşedinţii Iranului, Rusiei şi Turciei se întâlnesc vineri la Teheran pentru a decide soarta provinciei Idlib, ultimul mare bastion jihadist şi rebel din Siria în cazul căreia comunitatea internaţională avertizează asupra unui dezastru umanitar, relatează AFP.

Întâlnirea dintre preşedintele iranian Hassan Rouhani şi omologii săi rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan a fost programată cu câteva ore înainte de o altă reuniune asupra situaţiei din Idlib, programată în Consiliul de Securitate al ONU, la iniţiativa SUA.

Potrivit televiziunii iraniene de stat, cei trei lideri vor avea fiecare „întrevederi bilaterale“ în marja summitului.

Cucerită în 2015 de insurgenţi, provincia Idlib, din nord-vestul Siriei, la graniţa cu Turcia, este considerată ultimul mare bastion jihadist şi rebel din această ţară din Orientul Mijlociu aflată de peste şapte ani în război.

Aproximativ 10.000 de rebeli s-ar ascunde printre cei 2,5 milioane de locuitori ai provinciei.

Joi, sute de civili au început să fugă din zonă, de teama unui asalt iminent al trupelor loiale lui Bashar al-Assad.

Aviaţia militară rusă pregăteşte deja terenul pentru o astfel de operaţiune, reluând de marţi bombardamentele asupra Idlib şi ucigând cel puţin 13 civili.

Un eventual atac la scare mare în Idlib ar trebui să ţină cont de poziţia Turciei, care sprijină o parte din rebeli şi dispune de trupe în această provincie.

Armata turcă a mobilizat marţi tancuri în zonă, în timp ce Erdogan a avertizat în privinţa unui masacru.

„Am ucis, ucidem şi vom ucide terorişti“, insistă diplomaţia rusă prin purtătoarea sa de cuvânt Maria Zaharova.

Pe de altă parte, ONU şi Franţa au lansat avertismente asupra unei băi de sânge şi posibile catastrofe umanitare. Totodată, Franţa şi Statele Unite au tras semnale de alarmă în privinţa lansării unui atac chimic şi au subliniat că vor lua la ţintă obiective ale regimului Assad în cazul unei astfel de agresiuni.

Izbucnit în martie 2011, războiul din Siria s-a soldat cu peste 350.000 de morţi până acum.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite