Regiunea Idlib se află la frontiera cu Turcia, iar aici staţionează trupe turce – întărite cu armament greu în ultimele zile – trupe americane şi ale opoziţiei, refugiaţi veniţi din alte regiuni ale Siriei, insurgenţi, rezistenţă şi sunniţi care nu au vrut să mai trăiască sub regimul al Assad, dar au fost forţaţi să părăsească celelalte aşa-zise zone de dezescaladare, preluate deja în forţă de către regimul Al Assad, cu susţinere rusă şi iraniană, dar şi a miliţiilor pro-iraniene care alcătuiesc, alături de companiile militare private ruse, baza trupelor de pe teren.

Provincia are astăzi peste 3 milioane de oameni, de două ori mai mult decât înainte de război. Mulţi dintre aceştia au venit ca refugiaţi din celelalte zone ale Siriei unde exista un armistiţiu, zone de dezescaladare sub diferite responsabilităţi, dar unde regimul sirian a pătruns în forţă, sub acoperirea aeriană rusă, şi a ocupat fiecare regiune. Totul a început cu un atac chimic, bombardamente venite din elicopter, urmate de bombardamente masive ruse împotriva populaţiei şi a rebelilor deopotrivă. Apoi, când lucrurile erau la limită, se înfiinţau culoare prin care civili şi militanţi se puteau refugia şi erau mutaţi în Idlib, fără echipamentul greu, care rămânea pe loc. Cine rămânea risca să moară în atacurile ulterioare, care au nivelat fiecare regiune şi au permis preluarea controlului.

Abordările sunt mult mai complicate în provincia Idlib. Aici există peste 70.000 de combatanţi ai opoziţiei şi 3 milioane de civili, dar şi trupe turce şi americane. Deja elicoptere ale regimului au fost detaşate la graniţa sudică, în regiunea Daraa, de unde şi preocuparea unanimă pentru ce se va întâmpla la un atac ulterior, similar celor anterioare în zone unde trebuia să fie pace până la negocierile finale.

Avertismentele au venit de peste tot, în primul rând din SUA. Mai întâi, avertismente împotriva loviturilor chimice, pentru care SUA va replica fără tăgadă, De altfel, există informaţii scurse în presa americană că lista ţintelor care ar avea legătură cu un eventual atac chimic – centre de experimentare, producere, stocare sau de comandă – ar fi deja stabilită şi se aşteaptă doar ordinul preşedintelui Trump pentru a lansa atacul cu rachete pentru a distruge aceste ţinte.

Dar SUA au lansat un avertisment şi împotriva unui atac convenţional, din cauza celor două probleme majore: refugiaţii şi problemele umanitare. Deja regiunea are spitale, şcoli şi facilităţi sociale distruse de aviaţia rusă şi este într-o situaţie precară. În plus, în discuţiile bilaterale Putin-Trump, promisiunile şi angajamentele ruse vizau tocmai întoarcerea refugiaţilor – pas dificil cât e menţinut regimul al Assad – şi retragerea completă a Iranului cu trupele sale şi miliţiile şiite pro-iraniene, inclusiv Hezbollah, din Siria. Or, atacul asupra provinciei Idlib creează probleme majore pentru îndeplinirea acestor deziderate.

Patrule comune turco-americane în provincia Idlib, în zona oraşului Manbij, arată reîncălzirea relaţiilor între cei doi aliaţi NATO cu cele mai mari armate din Alianţă.

Rusia a anunţat ritos că vrea să elimine toţi teroriştii şi a acuzat provocări posibile pentru a declanşa intervenţia americană. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a vorbit despre creşterea tensiunilor de către americani şi a anunţat că occidentalii au fost avertizaţi să nu se joace cu focul. În acelaşi timp, Serghei Şoigu, Ministrul rus al Apărării a anunţat exerciţii navale în Estul Mediteranei, care au făcut Turcia să ridice sprâncenele în perspectiva confruntărilor posibile. Rusia susţine că vrea să elimine ultimii terorişti din organizaţia Hayat Tahrir al Sham, fostă Jabhat al Nusra, afiliată în trecut Al Qaeda, despre care, în mod ciudat, chiar trimisul ONU în regiune a anunţat că ar avea în provincie circa 10.000 de luptători, dând un motiv de atac plauzibil ruşilor.

Avertismente a lansat şi Turcia, inclusiv împotriva unor susţineri ale Rusiei, care vorbeşte despre atacul la organizaţiile teroriste. Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, susţine că pentru uciderea unui grup de terorişti nu trebuie măcelăriţi copii, femei şi civili. Preşedintele turc Erdogan susţine că discută cu Rusia şi Iran pentru a nu avea un masacru „de tip Alep“ în Idlib. Dar tot el a adăugat că Turcia este o naţiune care „câştigă bătăliile pe teren, nu la masa verde“. Turcia şi-a întărit poziţiile din regiune, a adus armament greu, pregătindu-se de confruntări pe care Rusia nu şi le doreşte, pentru că ar pierde relaţia cu Turcia, şi aşa dificil de menţinut. Mai mult, deplasarea navelor în Mediterana poate crea probleme majore pe relaţia cu Ankara, în timp ce patrule comune turco-americane în provincia Idlib, în zona oraşului Manbij, arată reîncălzirea relaţiilor între cei doi aliaţi NATO cu cele mai mari armate din Alianţă.

Pentru a sublinia natura furtunii perfecte care se pregăteşte în regiunea Idlib şi ameninţă situaţia din Siria, unde se confruntă marii actori globali şi actorii regionali, un alt eveniment a avut loc sâmbătă, 1 septembrie, la al-Mazzeh, lângă Damasc, unde se află un aeroport militar. Explozii puternice au cutremurat aeroportul şi împrejurimile, despre care agenţia de ştiri pro-regim al-Mayadeen a anunţat că sunt lovituri aeriene israeliene, în timp ce Damascul a respins varianta, vorbind despre un scurtcircuit care ar fi aruncat în aer un depozit de muniţie de lângă aeroport. Asemenea atacuri sunt curente, nu de o asemenea amploare însă, fiind date publicităţii de regim. Cu atât mai ciudată respingerea ştirii iniţiale şi explicaţia neverosimilă dată incidentului cu asemenea urmări. Martorii oculari vorbesc despre atac aerian, dar exploziile filmate şi plasate pe reţelele de socializare sunt neconcludente. În zonă se mai află câteva ambasade, casele unor apropiaţi ai lui Al Assad, clădiri ale forţelor de securitate ale regimului.