Trump a întrerupt acordarea de sprijin pentru opoziţia armată din Siria, dar a dispus lansarea atacurilor cu rachete împotriva forţelor preşedintelui al-Assad, după ce acesta a autorizat folosirea armelor chimice. „Doctrina Trump” nu a fost lipsită de ambiguitate nici în ceea ce priveşte combaterea terorismului. Distrugerea Statului Islamic, prin uciderea lui Abu Bakr al-Baghdadi şi sprijinirea miliţiilor kurde, a reprezentat un punct convergent cu politica aplicată de SUA până în acel moment, însă decizia de retragere a trupelor militare americane din Siria a fost privită de partenerii externi ca o schimbare de direcţie şi o trădare faţă de foştii aliaţi kurzi.  

Victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA şi anunţul făcut de Secretarul Apărării, Christopher Miller, privind reducerea prezenţei americane în Afganistan şi Irak ridică mai multe semne de întrebare cu privire la noua strategie americană în Siria şi ce ar însemna o posibilă retragere a trupelor americane pentru geopolitica Orientului Mijlociu.

Din punctul de vedere al competiţiei regionale dintre SUA şi Rusia, destructurarea prezenţei americane în Siria ar reprezenta ocazia potrivită pentru ca Putin să se reafirme pe scena internaţională ca un power broker în Orientul Mijlociu, înlocuind SUA în relaţiile cu miliţiile kurde şi mediind între acestea şi regimul Bashar al-Assad. Un alt stat care s-ar grăbi să umple vidul de putere lăsat de SUA ar fi Iranul, pentru care continuitatea regimului al-Assad reprezintă o componentă indispensabilă pentru concretizarea ambiţiilor sale regionale şi pentru legătura geostrategică dintre Iran şi organizaţia Hezbollah, localizată în Liban. Nu este anodină nici perspectiva escaladării tensiunilor dintre Turcia şi miliţiile kurde. Forţele Democratice Siriene, principalul aliat al SUA în lupta împotriva „califatului” Statului Islamic, sunt subordonate organizaţiei militare Unităţile de Apărare a Poporului şi au legături strânse cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan, partid pe care Turcia îl consideră grupare teroristă şi căruia îi atribuie responsabilitatea pentru numeroase atacuri petrecute în interiorul Turciei. Punctum saliens al evoluţiilor tensiunilor dintre Turcia şi miliţiile kurde a fost definit de asaltul terestru al armatei turce în zonele Tel Abyad şi Ras al-Ayn, după anunţul din octombrie 2019 al lui Donald Trump de retragere a militarilor americani din nord-estul Siriei.

Majoritatea formatorilor de opinie şi-au orientat atenţia către înfrângerea teritorială a Statului Islamic. Pierderile de ordin geografic, coroborate cu fracturarea leadership-ului, au condus la asumarea publică a unei victorii împotriva Statului Islamic, însă jihadiştii continuă să lanseze atacuri împotriva Forţelor Democratice Siriene şi se speculează faptul că baza de antrenament a noilor recruţi este localizată undeva în zonele deşertice de la vest de Eufrat. Mai mult decât atât, în luna martie a anului curent, organizaţia a publicat în ziarul al-Naba (din arabă, „Comunicatul oficial”), propriile opinii cu privire la pandemia provocată de coronavirus. Statul Islamic susţine că, în timp ce liderii mondiali sunt preocupaţi să elaboreze politici şi măsuri de stopare a răspândirii virusului, organizaţia trebuie să profite de contextul favorabil şi să continue operaţiunile teroriste. În acest sens, ne putem aştepta la o intensificare a prezenţei jihadiste în zona Siriei şi chiar la o eventuală reorganizare.

Având în vedere toate aceste premise pentru un eventual dezastru, retragerea trupelor americane din Siria reprezintă o perspectivă mai degrabă anxioasă decât una bazată pe nişte raţionamente de tip discursiv. Politica externă a lui Joe Biden va fi, cel mai probabil, lipsită de caracterul şocant al deciziilor asumate de administraţia Trump şi va urma o linie previzibilă. Prioritatea politicii externe americane cu privire la Orientul Mijlociu va fi renegocierea Acordului nuclear cu Iranul, nicidecum legitimarea regimului al-Assad prin retragerea trupelor americane din Siria.