Rusia şi Turcia s-au înţeles asupra unei încetări a focului pe întreg teritoriul Siriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copii sirieni în Damasc
Copii sirieni în Damasc

Turcia şi Rusia s-au înţeles asupra unui acord de încetare a focului ce ar trebui să intre în vigoare la miezul nopţii în toată Siria, a anunţat miercuri agenţia de presă turcă Anadolu, preluată de AFP.

 Planul vizează extinderea în întreaga ţară a încetării focului instaurate la Alep, excluzând în acelaşi timp "grupurile teroriste", precizează agenţia turcă de stat.

Acordul va acoperi toate zonele în care există lupte între forţele regimului sirian al preşedintelui Bashar al Assad şi opoziţia armată.

Dacă armistiţiul va avea succes, cu sprijinul Turciei şi Rusiei vor începe la Astana discuţii despre o soluţie politică a conflictului intre regimul Assad şi opoziţie.

În caz de succes, acest acord ar trebui să constituie baza unor negocieri politice între regim şi opoziţie pe care Moscova şi Ankara vor să le organizeze la Astana (Kazahstan).

Anadolu precizează că cele două ţări au ajuns la un consens asupra extinderii încetării focului stabilite la Alep la începutul acestei luni, pentru a le permite civililor şi rebelilor să evacueze oraşul.

Tranziţia spre pace în Siria în care este implicat preşedintele Bashar al-Assad este „imposibilă“ deoarece opoziţia nu îl va accepta, a declarat miercuri ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, relatează Reuters. 

Cavusoglu a confirmat de asemenea că Turcia a pregătit un acord în vederea unui armistiţiu. 

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunţat marţi că guvernul sirian poartă discuţii cu opoziţia înaintea unei posibile reuniuni mai largi în capitala kazahă Astana, a informat agenţia de presă Interfax.

Şeful diplomaţiei ruse nu a precizat însă locul unde se desfăşoară actualele convorbiri. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Rusia, Iran, Turcia şi preşedintele sirian Bashar al-Assad au convenit ca viitoarele negocieri de pace privind criza din Siria să aibă loc la Astana.

Agenţia de presă RIA Novosti, citând surse diplomatice ruse, anunţase că reprezentanţi militari ruşi şi turci poartă, la Ankara, consultări cu opoziţia siriană în legătură cu modalităţile de instaurare a unei încetări a focului la nivel naţional în Siria.

În urma unor discuţii purtate la Moscova, Rusia, Iranul şi Turcia au anunţat săptămâna trecută că sunt gata să contribuie la încheierea unui acord de pace. 

Ministerul rus de Externe a anunţat miercuri că Trimisul special al ONU Staffan de Mistura susţine eforturile Rusiei, Turciei şi Iranului pentru un armistiţiu în Siria, pentru a organiza noi noi negocieri pentru pace în Siria, relatează Reuters.

Potrivit diplomaţiei ruse, De Mistura a discutat telefonic cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite