America nu pare să mai ştie decât de hărţuielile sexuale ale libidinosului guvernator al New York-ului, Cuomo. Partidul său, aflat la putere la Washington, se dă de ceasul morţii să găsească explicaţii persuasive dar imposibile faptului că l-a tolerat interminabil pe infectul şi defectul politician, care are la activ păcate mult mai grave. De pildă moartea zecilor de mii de bătrâni infectaţi cu COVID-19 pentru că el, abuzatorul guvernator al New York-ului, i-a trimis pe vârstnicii contaminaţi din spitale înapoi în azile.

Problemele reale ale vestului

Or, administraţia Biden şi odată cu ea NATO şi întreaga lume liberă au probleme net mai grave decât lubricul Cuomo şi refuzul lui insolent de a demisiona. De pildă China comunisto-sclavagistă. De pildă Afganistanul, care stă iar să le cadă în braţe integral talibanilor. De pildă Iranul care ameninţă pacea regională şi globală. De pildă Libanul care, sugrumat de miliţia şiită, pro-iraniană Hezbollah, stă să moară de inaniţie. Şi care va deveni o sursă inepuizabilă de refugiaţi în apropiere de graniţele unei Românii ai cărei politicieni şi formatori de opinie nu mai văd, parcă, în faţa ochilor nimic. Atât sunt de orbiţi de controversa Orban-Cîţu pentru şefia PNL, deşi ar trebui să le fie evident că, dacă liberalii nu vor să fie raşi de AUR şi distruşi de alte rele, Orban e dezastrul mai mic.

Dar în societatea informaţională, cu litigiile ei frivole, cu obsesiile şi amuzamentele ei perpetue, gen bârfa din reţele, gen videochatul, gen Trump şi periodicele noastre victimizări şi indignări ieftine pe marginea noilor invenţii lingvistice şi hipermoralizatoare ale extremiştilor, chestiunile vitale şi esenţiale nu mai au nicio trecere.

Moare un căpitan român ucis de iranieni? Ei şi? MAE are nevoie de zile, de nopţi şi de un weekend prelungit înainte să se decidă în fine la îndemnul Londrei să-l convoace pe ambasadorul iranian. Iar de condoleanţe publice, vizibile, adresate familiei sale, nu prea au timp nici preşedintele, nici premierul Cîţu, nici Aurescu.

Iar UE, din care face parte România, trimite la Teheran un ”înalt reprezentant”, să ia parte la ceremonia învestirii, ca preşedinte, a unui torţionar şi asasin în masă, ca Ebrahim Raisi. Atâta valorează viaţa unui român? Atât ne preocupă atentatele asupra libertăţii navigaţiei şi comerţului? Atâta e atenţia pe care o acordăm unui act de terorism de stat?

Export de terorism

Dar nu e singurul. Şi nu e singurul pe care-l exportă tiranii în ce-a mai rămas din lumea liberă. Care, lăsată de izbelişte de liderii ei, trudiţi şi zbuciumaţi de te miri ce distracţii, ca şi de alte chestiuni arzătoare, ca ecologia, se vede confruntată cu un război nedeclarat al celor mai liberticide şi sângeroase regimuri de pe glob.

Alergătoarea Kristina Timanovskaia n-a mai decolat spre Varşovia, ci spre Viena. Din raţiuni de securitate, s-a spus din surse ale agenţiei Reuter. Anterior, atleta fusese nevoită să se refugieze în ambasada Poloniei de la Tokio, încercând să scape de zbirii dictatorului Lukaşenko. Gorilele tiranului ar fi vrut s-o repatrieze cu forţa.

Marţi a fost găsit spânzurat în Ucraina militantul pentru democraţie în Belarus, Vitali Şişov. Unii observatori hamletizează. Nu puţini speculează, ”ajutaţi” de bateriile dezinformatoare din Rusia despre finalul vieţii acestui erou al luptei pentru libertate al Rusiei albe emigrat la Kiev: ce s-o fi petrecut? S-o fi sinucis? O fi murit de ”moarte bună”, atârnat cum era de o funie legată de craca unui copac? Sau o fi fost asasinat? Da, spun iubita lui, cunoscuţii lui, spun experţii: a fost ucis!

Dar cine o fi comis crima? Ghici ghicitoarea mea. Oare cui prodest? Oare cui îi foloseşte moartea acestui tânăr plin de vitalitate, încărcat de omenie, de încredere în lume şi în viitor, necesară unei vieţi care să aibă sens, ca şi de capacitatea şi de voinţa de a-şi ajuta semenii terorizaţi de tiranul din Minsk, cu armele şi securiştii proprii şi cu complicitatea şi poliţiile tiranului de la Moscova?

Noima unei crime şi nevolnicia vestului

Nu dictatorului? Cui altcuiva? Pe modelul Putin, Erdogan, al regimului ayatolahilor, al teroriştilor statului islamic, al lui Ceauşescu, al comuniştilor estgermani şi al naziştilor, Lukaşenko încearcă să-şi consolideze puterea acasă şi în străinătate prin şantaj, frică, intimidări şi teroare. Amplificarea spaimei şi angoasei se poate face lesne, mai nou, printr-o combinaţie de măsuri domestice şi asasinate în străinătate, semnlizând că mâna regimului e lungă şi necruţătoare.

În acest scop se iau măsuri domestice şi externe. De cele simultane ţine pirateria aeriană şi actul de terorism de stat materializate în deturnarea unui avion de pasageri şi răpirea din avion a disidentului Roman Protesevici. Între cele externe, asasinarea unor disidenţi refugiaţi în Ucraina, Polonia, sau aiurea. Reacţia la ele în vest? Bla, bla. Cinci minute de indignare şi de condamnări retorice. Sau zece. Ameninţări cu sancţiuni anemice, care nu-i ating defel pe făptaşi.

Şişov nu e prima şi nu e ultima victimă ucraineană. Regimul iranian a doborât nu de mult un avion de pasageri ucrainean aproape imediat după decolarea lui la Teheran. Sute de victime. Ei, şi?

De ce să nu fie comise crimele dacă preţul pentru săvârşirea lor e nul? Dacă Germania şi Austria continuă să facă afaceri rentabile cu Belarus? Dacă Berlinul, bucurându-se de lumina verde de la regimul din Washington, se pregăteşte să-l îmbogăţească pe Putin prin gazoductul Nord Stream 2? Dacă Biden, imperturbabil, continuă negocierile pe contraproductivul acord nuclear cu Teheranul?

Despre eroi, morminte, celule şi refugii nesigure

Între măsurile domestice, pentru că femeia şi-a rupt paşaportul când poliţiştii politici au vrut s-o dea afară din ţară, figurează amorsarea în Belarus, de azi, a unui proces-spectacol intentat luptătoarei pentru libertate, Kolesnikova.

Plină de curaj şi demnitate, din septembrie întemniţata şi torturata eroină a democraţiei din Belarus a reuşit să transmită un mesaj înaintea debutului crudei piese de teatru staliniste care i s-a rezervat. ”Nu-i crede, nu te teme, nu-i ruga nimic şi râzi, aceasta este linia ei în abordarea autorităţilor”, i-a scris Kolesnikova redacţiei ruse Dojd.

Timanovskaia a reuşit in extremis să-i evite soarta. Dar cât de sigură poate fi ea la Viena? Nu reliefa recent o publicaţie că „sindromul Havana loveşte şi la Viena. Peste 20 de diplomaţi de la ambasada SUA au suferit de o boală misterioasă”? Nu cumva au lovit iar comuniştii?

Încurajaţi de laşitatea, împăciuitorismul şi lipsa de reacţie a vestului, tiranii au început să-i vâneze cu impunitate, în placidul Apus, pe opozanţii şi adversarii lor reali sau prezumtivi. În siguranţă n-ar mai trebui să se simtă nimeni. Şi cu atît mai puţin oamenii care chiar contează. Şişov şi Protasevici, iar înaintea lor Politkovskaia, Litvinenko, Nemţov, Berezovski, Skripal şi atâţia alţii stau mărturie că nu-şi pot lăsa garda jos nici Gary Kasparov, nici Hodorkovsi, nici ziariştii, analiştii şi observatorii care l-au ajutat pe Navalnîi să-l demaşte pe pomposul dictator şi pe criminalii lui de duzină din FSB.

Dar în pericol nu sunt doar disidenţii, opozanţii, ruşii, albi sau nu. Ori victimele aflate oarecum din întâmplare la faţa locului, precum românul şi britanicul ucişi la bordul navei Mercer Street. În pericol e şi vestul, dacă mai tolerează să fie infiltrat, atacat, terorizat şi însângerat fără să pună piciorul în prag şi fără să riposteze astfel, încât să-i doară pe terorişti, pe tirani şi pe criminali.

În acest scop ar trebui pusă maximă presiune pe clasa politică apuseană. De unde însă această presiune, dacă ne risipim în distracţii, în aiuereli, în nimicuri, în certuri de doi lei, uitând, ca toxicomanii, cu plăcere, dar sinucigaş, de cele vitale şi esenţiale?

Petre M. Iancu - Deutsche Welle