Reacţia WTA, după ce presa din China a publicat imagini cu Shuai Peng: „E neclar dacă e liberă, nu e suficient!“
0Jucătoarea de tenis Shuai Peng (35 de ani, locul 192 WTA) a dispărut după ce l-a acuzat de agresiune sexuală pe fostul vicepremier chinez, Zhang Gaoli, în urmă cu două săptămâni.
Numeroşi jucători de tenis sau alţi sportivi, precum şi autorităţile din mai multe ţări au reacţionat după dispariţia lui Shuai Peng şi se tem că viaţa acesteia este pusă în pericol după acuzaţiile făcute. De asemenea, conducerea WTA a anunţat că ia în calcul anularea tuturor turneelor programate în China în sezonul 2022, în cazul în care Shuai Peng nu va putea fi contactată personal în zilele următoare.
După ce mesajele au curs pe reţelele sociale, presa de stat din China a publicat imagini cu Shuai Peng, însă acestea nu sunt datate şi nu poate fi stabilit când au fost făcute, ceea ce face ca incertitudinile cu privire la situaţia sportivei să continue. De asemenea, a fost lansat şi un clip video cu Shuai Peng aflată într-un restaurant din Beijing, însă WTA pune la îndoială veridicitatea acestuia.
Steve Simon, preşedintele WTA, a emis un comunicat de presă pe site-ul oficial al forului în care cere lămuriri din partea autorităţilor chineze şi reiterează ameninţarea referitoare la anularea turneelor din China programate în 2022.
"Mă bucur că am văzut clipul distribuit de presa de stat din China, în care Peng Shuai apare la un restart în Beijing. Deşi e un lucru pozitiv să o vedem, rămâne neclar dacă este liberă şi poate lua decizii de una singură, fără constrângeri sau alte ingerenţe. Numai acest clip video este insuficient.
Aşa cum am spus de la început, rămân îngrijorat în privinţa sănătăţii şi siguranţei lui Peng Shuai, dar şi de faptul că acuzaţiile referitoare la agresiunea sexuală sunt cenzurate şi ascunse sub preş. Am fost foarte clar legat de ceea ce trebuie să se întâmple şi că relaţia noastră cu China se află acum la o răscruce", a transmis Steve Simon, preşedintele WTA.
Shuai Peng l-a acuzat de agresiune sexuală pe fostul vicepremier chinez
Într-o postare lungă pe o reţea de socializare, Shuai Peng l-a acuzat pe Zhang Gaoli, în vârstă de 75 de ani, că a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, în 2018, anul în care Zhang Gaoli s-a retras din viaţa politică.
Shuai Peng a povestit că a fost invitată la o cină alături de Zhang Gaoli şi de soţia acestuia. În acea seară, jucătoarea de tenis ar fi fost agresată sexual.
“În acea seară nu am fost de acord şi am început să plâng. Ştiu că nu pot să povestesc totul clar şi că n-are niciun rost să povestesc acum, dar tot vreau să zic acest lucru. Am fost foarte speriată atunci, nu ştiam ce se va întâmpla”, a spus Shuai Peng, potrivit Washington Post.