Reacţia Moderna după ce Japonia a anunţat că investighează două decese în urma semnalării unei contaminări la vaccinuri

Reacţia Moderna după ce Japonia a anunţat că investighează două decese în urma semnalării unei contaminări la vaccinuri

Vaccin Moderna FOTO Arhivă

Reprezentanţii Moderna şi Takeda, distributiroul autorizat al companiei au transmis că nu există în acest moment „nicio dovadă că aceste decese sunt cauzate de vaccinul Moderna COVID-19”, potrivit Mediafax. Companiile au fost notificate cu privire la decesele a două persoane care au primit recent vaccinul.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Acesta este un eveniment tragic, iar pierderea de vieţi omeneşti este un lucru pe care îl luăm foarte în serios. Oferim cele mai sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor acestora”, se arată într-un comuniocat al companiilor Moderna şi Takeda, potrivit Mediafax. 

Companiile argumentează însă că „în acest moment, nu avem nicio dovadă că aceste decese sunt cauzate de vaccinul Moderna COVID-19 şi este important să efectuăm o investigaţie formală pentru a determina dacă există vreo legătură”, susţin companiile. .

Takeda, distribuitorul autorizat şi Moderna, producătorul, lucrează cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Asistenţei Sociale (MHLW) pentru a investiga cele două decese. Cauza morţii lor este investigată, a precizat ministerul, adăugând că "relaţia cauză-efect cu vaccinarea este necunoscută în acest moment". Ancheta se desfăşoară cu cea mai mare urgenţă, transparenţă şi integritate şi este de cea mai mare prioritate. Takeda şi Moderna vor informa publicul pe măsură ce vom afla mai multe, se mai arată în comunicat.

Autorităţile japoneze investighează moartea a doi bărbaţi care au primit vaccinuri Moderna împotriva Covid-19 din loturi a căror utilizare a fost suspendată din cauza contaminării, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii de la Tokyo. Cei doi bărbaţi, în vârstă de 30 şi 38 de ani, au murit în luna august, după ce au primit a doua doză de Moderna dintr-unul din cele trei loturi suspendate de guvern joi, a precizat ministerul într-un comunicat, informează AFP.

Moderna a confirmat că a fost notificată şi a transmis că este vorba despre „un singur lot de produs distribuit în Japonia”. Compania investighează informaţii şi continuă să colaboreze cu partenerul Takeda şi cu organismele de reglementare pentru a soluţiona problema. De asemenea, Moderna crede că problema de fabricaţie a fost generată în una dintre liniile de producţie din Spania. Pentru orice eventualitate, Moderna a suspendat şi analizează lotul în cauză şi alte două.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările