„Războiul crevetelui roşu”. Italia şi Libia sunt în plină criză internaţională - la mijloc, doisprezece pescari, patru fotbalişti şi un dictator militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia şi Libia sunt în mijlocul unei adevărate crize internaţionale, în ultimele săptămâni derulându-se cel mai recent episod din ceee ce presa italiană numeşte, încă din anii 1990, „războiul crevetelui roşu”. În mijlocul conflictului prezent: doisprezece pescari italieni şi patru fotbalişti libieni condamnaţi pentru trafic de persoane.

În oraşul Sicilian Mazara del Vallo, familiile celor 12 pescari italieni capturaţi de forţele libiene conduse de generalul Khalifa Haftar cer cu disperare autorităţilor de la Roma rezolvarea disputei, relatează The Guardian

Pe 1 septembrie, aceştia au fost prinşi de vase ale patrulei de coastă libiene şi, alături de alţi şase tunisieni, parte ai aceluiaşi echipaj, au fost duşi în Benghazi. Generalul Khalifa Haftar, conducătorul uneia dintre facţiunile care se luptă în haoticul şi sângerosul război din Libia, a avut un mesaj clar pentru Italia: cei doisprezece italieni vor rămâne închişi în Benghazi până când guvernul de la Roma îi va elibera pe cei patru fotbalişti libieni condamnaţi pentru trafic de personae.

„Situaţia e insuportabilă”, a declarat Alessandro Giacalone, fratele unuia dintre pescari capturaţi. „După 16 zile, am reuşit să vorbesc cu unul dintre cei din echipaj, care mi-a spus că sunt tot mai afectaţi psihologic de situaţie şi m-a implorat să facem tot ce ţine de noi să-i eliberăm”.

De obicei, pescarii reţinuţi de autorităţile libiene sunt eliberaţi după negocieri, rar întâmplându-se ca procesul să dureze mai mult de două săptămâni. Situaţia prezentă este, însă, mult mai complicată. Nu doar că teritoriul libian este în continuare în plin război civil, dar familiile celor patru fotbalişti libieni condamnaţi de Italia pentru trafic de persoane protestează în faţa bazei navale din Benghazi, având o cerinţă simplă: italienii nu pleacă până nu se întorc cei patru libieni.

Mai mult, pescarii italieni sunt acuzaţi şi că ar fi făcut trafic de droguri. La două săptămâni după ce au fost prinşi, agenţia de presă italiană AGI a obţinut mai multe fotografii cu 10 saci galbeni, de mici dimensiuni, aşezaţi în faţa vaselor capturate de forţele libiene. Conform patrulei de coastă, în sacii respectivi s-ar afla droguri.„Vor să le însceneze totul şi e clar că sunt pregătiţi să ridice mizele”, a spus Marco Marrone, proprietarul unuia dintre vasele capturate, adăugând că nu a primit niciun fel de confirmare din partea autorităţilor italiene cu privire la acuzaţiile de trafic de doguri. 

O condamnare controversată

Cel mai probabil, nici nu va veni vreo confirmare de acest fel, dat fiind faptul că autorităţile italiene nu mai au niciun dubiu cu privire la tactica generalului Haftar. Pescari italieni vor fi aduşi curând în faţa unui tribunal libian, iar orice acuzaţii suplimentare sunt doar un semnal că Haftar vrea să forţeze un schimb cu cei patru libieni aflaţi într-o închisoare italiană. Aceştia au fost arestaţi în Sicilia în 2015 şi condamnaţi ulterior la 30 de ani de închisoare pentru o trecere a Mediteranei în care au murit 49 de persoane. Conform investigaţiilor procurilor italieni, cei patru au închis zeci de persoane în carena unui vas, o decizie care a dus la moartea acestora atunci când vasul s-a răsturnat în apropierea coastei siciliene. 

Avocaţii celor patru fotbalişti au susţinut, însă, că acuzaţiile sunt lipsite de orice dovadă: nu exista nicio uşă pe navă care ar fi putut fi blocată, doar mai multe guri de aer, iar cei 49 de oameni care au murit au fost băgaţi acolo înainte ca vasul să plece spre Europa. „Chiar şi judecătorii au admis că alţi traficanţi, în Libia, i-au băgat pe miganţi acolo. Fără nicio îndoială, nu clienţii mei au făcut asta”, a declarat avocata unui dintre fotbalişti. „Aceşti oameni sunt victimele unei parodii a justiţiei, ale unei sentinţe pline de contradicţii”. 

Familiile şi prietenii celor patru libieni susţin că aceştia sunt refugiaţi care au fugit din calea războiului pentru a-şi continua carierele de fotbalişti în Germania, fiind forţaţi de traficanţii de persoane să piloteze vasele. În 2017, un raport al Borderline Sicilia, un ONG care se ocupă cu oferire de asistenţă juridică migranţilor, arăta ca în închisorile italiene ajung tot mai mult migranţi „care au fost instruiţi ca piloţi de vase – chiar şi minori –, fiind bătuţi şi ameninţaţi cu moartea înainte de plecare”, conform The Guardian. 

„Nu sunt infractori. Respectăm judecătorii italieni, dar îi rugăm să vadă partea umană a situaţiei acestor tineri care au ales să migreze pentru a-şi urma viitorul sportive”, a declarat Hamed Nasser, unchiul unuia dintre fotbalişti. 

 „Războiul crevetelui roşu”

Actuala criză internaţională este doar cel mai recent episod din ceea ce presa din Italia numeşte „guerra del gambero rosso”, războiul crevetului roşu. Tensiunile au început să apară prima data între cele două state la mijlocul anilor 1990, după ce Libia a începeut să-şi protejeze cu forţa apele în care poate pescui de vase străine. Escaladarea a survenit în 2005 – atunci, Muammar Gaddafi a extins unilateral apele teritoriale ale Libiei de la 20 de kilometri (de la ţărm) la 120 de kilometric, între Sicilia şi coasta libiană fiind aproape 290 de kilometri distanţă. Interesele lui Gaddafi erau clar, dat fiind faptul că în regiune se află o zonă populată de crevetele roşu. Acesta se numără printre cele mai valoroase crustacee, un kilogram putând ajunge la preţul de 70 de euro.  

De la mijlocul anilor 1990 şi până în prezent, conform informaţiilor unei cooperative siciliene din industria pescuitului, peste 50 de vase au fost capturate, două confiscate defintiv, aproape 30 de pescari au fost ţinuţi în captivitate pentru diferite perioade timp şi alţi zeci au fost răniţi în diferite incidente.

Viitorul incert al disputei dintre Italia şi Libia

O curte de apel din Italia a susţinut condamnarea iniţială de 30 de ani a celor patru fotbalişti libieni. Aceştia mai au două speranţe: fie curtea supremă a Italiei le va da dreptate, cazul urmând să ajungă în următoarele luni pe masa judecătorilor, fie planurile generalului Haftar dau roade. În privinţa ultimului scenariu, lucrurile nu par foarte optimiste. Ministrul de externe Italian, Luigi Di Maio, a declarat că Italia „nu va fi şantajată”, iar procurorul care se ocupă de cazul celor patru fotbalişti libieni a spus că „un schimb ar fi dezgustător”. 

Protestul familiilor celor 12 pescari s-a mutat în ultimele zile la Roma. Pe celălalt mal al Mediteranei, în Benghazi, familiile celor 4 fotbalişti continua să ceară eliberarea acestora. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite