Preşedintele turc, în vizită în Venezuela lui Maduro, ţară aflată sub o cruntă criză economică şi cu o conducere dictatorială

Preşedintele turc, în vizită în Venezuela lui Maduro, ţară aflată sub o cruntă criză economică şi cu o conducere dictatorială

Preşedintele turc Recept Erdogan şi omologul său venezuelean, Nicolas Maduro

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a sosit duminică în Venezuela pentru a semna o serie de acorduri cu omologul şi aliatul său, Nicolas Maduro, a anunţat guvernul de la Caracas, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

La sosire, Recep Tayyip Erdogan a fost întâmpinat de vicepreşedinta Delcy Rodriguez şi de ministrul industriilor, Tareck El Aissami.
 
Vizita preşedintelui turc a fost anunţată, fără o dată precisă, la 21 septembrie în cursul unei vizite la Caracas a şefului diplomaţiei de la Ankara, Mevlüt Cavusoglu. Acesta a promis că cei doi şefi de stat vor putea "semna numeroase acorduri".
 
Nicolas Maduro, confruntat cu o gravă criză politică şi economică, s-a deplasat la 8 iulie în Turcia pentru a asista la instalarea în funcţie a preşedintelui turc. Cu acest prilej, el s-a întâlnit cu mai mulţi investitori şi oameni de afaceri.
 
Reales în mai în urma unor alegeri al căror rezultat nu a fost recunoscut de o mare parte a comunităţii internaţionale, Nicolas Maduro îşi va începe al doilea mandat la 10 ianuarie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: