Pedepse grele pentru trei generali turci

Vineri, după un proces de zece luni, trei generali turci în rezervă au fost condamnați, fiind acuzaţi de un complot în 2003, pentru răsturnarea guvernului conservator islamic-condus de Recep Tayyip Erdogan, potrivit Le Figaro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hotărârea marchează o pierdere de influență a armatei turce împotriva guvernului AKP (Partidul Justiției și Dezvoltării), aflat la putere din 2002.

În ciuda faptului că aceştia şi-au susţinut nevinovăţia, cei trei generali turci au fost condamnați la douăzeci de ani de închisoare, 18 și respectiv 16 ani de pedeapsă, iar alţi 34 de ofiţeri de armată au fost achitați.

Această decizie, făcută de o instanță din Istanbul, este prima dintr-o serie de procese împotriva foștilor ofițeri de armată.

Potrivit rechizitoriului, pe baza documentelor interne confiscate în armată la începutul anului 2010, aceşti ofițeri au stabilit o conspirație pentru a semăna haos în Turcia şi a elimina guvernul AKP, la doar un an de la sosirea sa putere.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările