OMS se gândeşte să dea unor eventuale noi variante SARS-CoV-2 nume de constelaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constelatia Orion Foto: Arhiva
Constelatia Orion Foto: Arhiva

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a folosit deja 12 dintre cele 24 de litere ale alfabetului grec pentru a denumi variante ale SARS-CoV-2, ia în calcul să numească alte eventuale noi variante, după ce epuizează literele alfabetului grec, un nou sistem - şi anume al constelaţiilor.

”Poate că vom rămâne fără litere greceşti, însă examinăm deja o nouă serie de nume. Ne gândim să le numim după constelaţii”, anunţa la jumătatea lui august, într-un interviu acordat The Telegraph, epidemiologul Maria Van Kerkhove, directoarea tehnică a părţii covid-19 din cadrul programului OMS de supravegehre a bolilor infecţioase.

”Va fi vorba despre stele şi constelaţii mai puţin cunoscute, dar uşor de pronunţat”, a confirmat ea Science Magazine.

”Suntem pe cale să verificăm în interior, cu colegii noştri repartizaţi în lume, pentru a stabili ca niciun nume să nu fie ofensator în limba locală sau să fie un nume tradiţional”, a precizat ea.

Nume ale unor zei şi zeiţe din Grecia au fost scoase din calcul, din cauza pronunţării lor, ceea ce ar complica universalizarea.

Însă acest plan al OMS este departe de a se bucura de unanimitate în rândul oamenilor de ştiinţă.

Epidemiologul american Eric Feigl-Ding consideră că denumirea ”«Casiopeea» sună mai degrabă bine”.

Însă, un astrofizician de la Observatorul de pe Coasta de Azur, Eric Lagadec, preşedintele Societăţii Franceze de Astronomie şi Astrofizică, nu este de aceeaşi părere.

Variantele SARS-CoV-2 ”nu au nimic a face cu constelaţiile! Propun altceva. Dacă am numi catastrofele naturale după climato-negaţionişti?”, declară el, arătând astfel că denumirile variantelor SARS-CoV-2 pot fi legate de politică.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a folosit deja 12 dintre cele 24 de litere ale alfabetului grec pentru a denumi variante ale SARS-CoV-2, ia în calcul să numească alte eventuale noi variante, după ce epuizează literele alfabetului grec, un nou sistem - şi anume al constelaţiilor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite