Tema nu este deloc nouă, a revenit, într-o formă sau alta, în intensităţi diferite şi pe un ton mai mult sau mai puţin presant, încă din momentul în care NATO şi UE au început procesul lor paralel de extindere, la cererea expresă, pe un ton extrem de urgent şi îngrijorat, a grupului de ţări care ieşiseră din lagărul comunist şi îşi căutau o nouă identitate.

Efectele le cunoaşteţi, suntem parte a acestei istorii care a dus la deplasarea graniţei de securitate NATO/UE mult înspre est, cu toate consecinţele politice, economice şi militare chiar şi acum în curs de desfăşurare, extrem de ample, schimbând destinul unor popoare:

Principala modificare adusă de aducerea spre est a "liniei roşii" este că asta a schimbat în mod fundamental gândirea strategică asupra capacităţii de apărare a fiecăruia dintre cele două teritorii şi a modalităţii de a folosi (şi până la ce limită) capacităţile militare impresionante care pot fi mobilizate de fiecare dintre actori. Problema care a apărut destul de rapid a fost că trebuiau mutate pe noi aliniamente forţe importante, semnificative şi constituite fiecare din grupe mobilizabile în diferite stadii de urgenţă, totul dublat de amplasarea unor echipamente şi instalaţii militare masive şi din ce în ce mai sofisticate. Împreună cu construirea de baze specializate pentru transport aerian, logistic sau care să gazduiască escadrile din Forţa reacţie rapidă. Cât mai de aproape de "linia roşie"?

Depinde de tipul de misiuni şi de tipul de instalaţii şi echipamente, în condiţiile în care, succesiv,, s-au modificat distanţele prezumabile pe care trebuie asigurate cercurile concentrice de apărare pe direcţiile esenţiale ale unei posibile acţiuni ruse:

 Iniţial, ruşii au privit cu destulă relaxare extinderea NATO/UE, dar asta a durat exact atâta timp cât, conform unui vechi reflex, planificatorii de la Kremlin au luat în calcul doar capacităţile militare reale, puţine, învechite şi foarte mult timp considerate drept totalmnte insignifiante ale statelor din est.

 Raţionamentul lor era simplu: chiar dacă, la un moment dat, unele state din zona respectivă aveau să intre în NATO, starea armatelor proprii nu le putea permite nicidecum să reziste cele câteva zile de care avea nevoie atunci NATO pentru a putea veni în ajutorul aliaţilor, aşa că o operaţiune masivă de desant aerian avea să fie suficientă. Numai că, odată cu creşterea timpului, conceptul strategic al NATO s-a schimbat, a apărut şi a devenit operaţională Forţa de Reacţie Rapidă cu al său Vârf de lance care să ajungă în 48 de ore în orice punct de interes de pe teritoriul Alianţei, au fost create batalioanele multi-naţionale care formează Prezenţa Avansată a NATO, au început exerciţii militare comune de mare amploare, plus comandamentele speciale pentru regiunile de interes, plus patrule aeriene 24/24 de ore. Cu o amplasare standard de forţe:

Ruşii spun acum că asta a deplasat mult prea mult forţele NATO înspre est, ameninţându-le în mod direct propriile lor interese de securitate. Anihilându-le, de fapt, marea speranţă de a putea cere, în caz de nevoie, o zonă tampon strategic. Care să le garanteze că un anume tip de arme, rachetele cu rază scurtă de acţiune şi, în parte, şi cele cu rază medie, ar fi amplasate mult mai departe decât acum de zonele considerate sensibile de către Moscova, iar trupele ar avea nevoie de un timp mai mare pentru regrupare sau relocalizare. Aceasta ar fi una din variantele de hartă a zonei tampon la care viseză ruşii:

Evident, în condiţiile în care deja consolidează şi închid accesul pentru zona respectivă, luând în calcul eventualele direcţii ofensive:

Nu este doar teorie şi, nicidecum, nu este vorba de speculaţii.

Vineri, Andrei Kortunov, preşedintele Consiliului pentru probleme internaţionale al Rusiei, a declarat că negocierile din 12 ianuarie între NATO şi Rusia ar putea lua în discuţie tocmai crearea unei zone-tampon de-a lungul frontierei dintre ele:

"Ideea este privită în mod ambiguu în cadrul NATO, dar ar fi vorba de includerea unei discuţii serioase privind stabilirea unui fel de zone-tampon de-a lungul liniei de contact între Rusia şi Alianţă cu definirea unui anume tip de regim special al activităţilor militare în regiunea respectivă, acolo unde să nu fie amplasate anumite tipuri de arme şi restricţii în ce priveşte exerciţiile militare" - a spus Kortunov, citat de TASS. A mai adăugat că Moscova a mai propus acest lucru şi în trecut, dar opoziţia a venit din partea Ţărilor Baltice, dar "în anumite circumstanţe, opoziţia asta ar putea fi depăşită... Poate chiar s-ar putea negocia chiar şi ca NATO să se angajeze să nu mai transporte în Ucraina anumite tipuri de arme pentru a nu oferi Kievului tentaţia de a folosi forţa pentru a revolva probleme din Donbas".

Înainte de negocieri, poziţia NATO este însă absolut clară pe subiectul Ucraina şi al dreptului oricărei ţări de a solicita statulul de membru ceea ce ar elimina din start orice posibilitate de a vedea cum se crează o zonă-tampon: secretarul de stat Blinken spunea că ruşii "vor să ducă într-o dezbatere despre NATO mai degrabă decât să se concentreze pe problema esenţială, adică agresiunea împotriva Ucrainei. Nu ne vom lăsa trimişi în altă direcţie". A mai adugat că "suntem gata să răspundem în forţă unei continuări a agresiunii ruse, dar, dacă Rusia va alege acest lucru, o soluţie diplomatică este încă posibilă".

Să vedem însă ce înseamnă sau ce-ar putea însemna o soluţie diplomatică, mai întâi la singurul nivel care conteză cu adevărat, cel al deciziei care va începe să fie negociată între ruşi şi americani. În funcţie de asta, vor urma directivele pentru următoarele stadii extinse de discuţii în NATO şi OSCE. Dar avem şi relatările NBC care spun că, din sursele lor, consultările ruso-americane despre securitatea în Europa ar putea să includă teme precum reducerea numărului de forţe şi a exerciţiilor militare în ţările din estul Europei, dar numai cu condiţia ca gestul să fie reciproc şi de partea rusă. Daily Telegraph confirmă informaţia posibil semnificativă: Rusia şi NATO ar fi gata să retragă trupele din apropierea graniţei dintre ele.

Deocamdată, atmosfera este foarte bine sintetizată de Jens Stoltenberg, Secretarul General al Alianţei: „Sperăm în ce este mai bine şi ne pregătim pentru ce este mai rău". Şi noi la fel.