Liniştea în care nu se fură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economist Intelligence Unit a stabilit un clasament al celor mai liniştite state ale lumii. Fruntaşele se remarcă prin prosperitate şi civilizaţie. Studiul, care ia în calcul

Economist Intelligence Unit a stabilit un clasament al celor mai liniştite state ale lumii. Fruntaşele se remarcă prin prosperitate şi civilizaţie.

Studiul, care ia în calcul aşa-numitul "index al liniştii globale", clasifică 121 de state ale lumii în funcţie de nivelul violenţei, al stabilităţii politice, cheltuielilor militare şi al prezenţei crimei organizate.

Prelucrat de Economist Intelligence Unit (EIU) şi publicat de revista "The Economist", studiul determină gradul de linişte dintr-o ţară şi cât de pacifistă este societatea respectivă.

Majoritatea ţărilor europene figurează în prima parte a clasamentului, în timp ce Statele Unite ocupă poziţia 96, aflată spre coadă, iar Rusia şi Israelul, care figurează printre cele mai stresante şi belicoase ţări din lume, ocupă poziţiile 118 şi 119.

Clasificarea "este un avertisment la adresa liderilor", au declarat autorii anchetei comandate de EIU. Indexul a obţinut sprijinul mai multor laureaţi ai Premiului Nobel şi al unor personalităţi proeminente ca Dalaï Lama, arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu, fostul preşedinte al SUA Jimmy Carter, regina Noor a Iordaniei sau economistul american Joseph Stiglitz.

Din analiza publicaţiei britanice reiese că ţările stabile politic, mai reduse ca suprafaţă şi aparţinând unor blocuri regionale, cum ar fi cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, sunt printre cele mai liniştite.

Nivelul veniturilor şi calitatea educaţiei sunt, de asemenea, factori decisivi în promovarea unui climat calm şi pacifist, observă autorii studiului. Care concluzionează că există o legătură directă între gradul de linişte şi bogăţia unei naţiuni, iar un factor la fel de decisiv ca educaţia, de pildă, este şi bunul mers al economiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite