Liban. Premierul demisionar Hassan Diab, inculpat în ancheta cu privire la explozia care a devastat Beirutul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un judecător libanez însărcinat cu ancheta referitoare la explozia care a devastat în august Beirutul i-a inculpat pe premierul demisionar Hassan Diab şi pe trei foşti miniştri cu privire la neglijenţă, a anunţat joi o sursă judiciară, relatează AFP.

 Diab a demisionat la câteva zile după explozii, care s-au soldat cu peste 200 de morţi, dar continuă să expedieze afacerile curente până la formarea unui nou guvern.

Deflagraţia a fost declanşată de un incendiu la un depozit în care se aflau de ani de zile, potrivit autorităţilor, tone de nitrat de amoniu, stocate fără măsuri de precauţie. Pe de altă parte, premierul desemnat libanez Saad Hariri a anunţat că i-a prezentat preşedintelui Michel Aoun o listă cu 18 nume în vederea formării unui guvern, relatează Reuters.

Propunerea sa urmează să fie examinată de către şeful statului.

În urma unei întâlniri, Saad Hariri a evocat o ”atmosferă pozitivă” între cei doi lideri.

Fiul lui Rafic Hariri a fost însărcinat la 22 octombrie să formeze un nou guvern şi s-a angajat atunci să instaleze ”rapid” un Cabinet ”nepartizan”.

Liderul Curentului Viitorului a fost premier în trei rânduri, în perioada 2009-2011, iar apoi începând din 2016.

Saad Hariri a demisionat la 29 octombrie 2019 din funcţia de premier, la presiunea unei contestări fără precedent în istoria recentă a ţării.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite