India rămâne fără tigri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ţara unde trăiau jumătate din felinele "dungate" ale Terrei, 60% au dispărut în ultimii cinci ani India, ţara în care trăiau jumătate din tigrii în libertate din lume, a tras un

În ţara unde trăiau jumătate din felinele "dungate" ale Terrei, 60% au dispărut în ultimii cinci ani

India, ţara în care trăiau jumătate din tigrii în libertate din lume, a tras un semnal de alarmă privitor la faptul că distrugerea habitatului natural a făcut să scadă numărul acestor feline în ultimii cinci ani.

Un studiu realizat la cererea guvernului a dezvăluit că, din 1.233 de exemplare recenzate în 2002 în 16 rezervaţii din India, astăzi mai există numai 490. Datele nu lasă loc de îndoiel i că nu peste mult timp unul din animalele care au fost mândria Indiei va fi istorie.

"Aceste date ar trebu i să trezească la realitate autorităţile", a avertizat Tit o Joseph, responsabil al proiectelor Societăţii pentru Protecţia Faunei şi Florei, care a solicitat instituirea unui departament de control al delictelor împotriva naturii.

Ajung pe piaţa neagră din China Dispariţia tigrilor este provocată de avansarea prezenţei umane, care presupune distrugerea habitatului natural al animalelor, dar mai ales din cauza vânătorilor ilegal i.

Marea majoritate a tigrilor capturaţi ajung în mod ilegal în China, unde pot atinge preţuri astronomice pe piaţa neagră, datorită valorii ridicate a pielii şi a presupuselor proprietăţi terapeutice ale unora din părţile sale componente. Marile feline din India devin tot mai puţine. O situaţie critică se întâlneşte în regiunile Madhya Pradesh şi Chattisgarh. Primul recensământ al tigrilor din istoria Indiei a fost făcut în 1960 de către o organizaţie ecologistă neguvernamentală, care a estimat că în această ţară asiatică se găseau 1.800 de exemplare. Ecologiştii sunt alarmaţi şi spun că guvernul indian trebuie să acţioneze rapid. Altfel, micii indieni vor ajunge să citească în cărţile de istorie despre tigri.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite