Fumul incendiilor din Australia a traversat Oceanul Pacific şi a ajuns în Chile şi Argentina

Fumul incendiilor din Australia a traversat Oceanul Pacific şi a ajuns în Chile şi Argentina

Santiago, capitala Chile, acoperită de norul de fum provenind de la incendiile din Australia FOTO EPA-EFE

Norul de fum provocat de incendiile de vegetaţie din Australia a parcurs peste 12.000 de kilometri deasupra Oceanului Pacific, tocmai până în Chile şi Argentina, potrivit unui anunţ făcut de agenţiile meteorologice ale celor două ţări din America de Sud.

Ştiri pe aceeaşi temă

La primele ore ale zilei de luni, 6 ianuarie, efectul a putut fi văzut prin culoarea roşie a soarelui, a remarcat pentru AFP şeful Agenţiei meteorologice din Chile, Patricio Urra.

Norul de fum s-a ridicat la 6.000 de metri deasupra nivelului mării şi nu există niciun motiv de ordin meteorologic pentru ca acesta să revină pe Pământ, a subliniat oficialul chilian.

În acelaşi timp, Serviciul meteorologic naţional al Argentinei a publicat imagini din satelit cu norul de fum provenind din Australia, precizând că acesta a fost „transportat de sistemele frontale care se deplasează de la vest spre est“.

Potrivit agenţiei meteorogice regionale Metsul, norul de fum s-ar putea extinde până în Rio Grade do Sul, cel mai sudic stat al Braziliei, şi nu va avea mari consecinţe. Deocamdată, explică Elita Amador, un meteorog din Chile, singura consecinţă este reducerea radiaţiilor ultraviolete care ating solul, ca urmare a „dopului“ format de astfel de nori.

Australia este cuprinsă din septembrie încoace de incendii devastatoare, care au atins o suprafaţă similară cu cea a Insulei Irlanda (84.421 de kilometri pătraţi).

Incendiu în sud-estul Australiei FOTO EPA-EFE

Consecinţele sunt uriaşe: 24 de morţi şi despăgubiri estimate la 700 de milioane de dolari australieni, adică puţin peste 430 de milioane de euro.

Potrivit Consiliului asigurărilor din Australia, citat de agenşia de presă DPA, până acum au fost depuse aproape 9.000 de cereri de despăgubire pentru distrugeri şi daune. Bilanţul va creşte probabil semnificativ în următoarele zile.

Ministrul australian de Finanţe, Josh Frydenberg, a declarat marţi că 20% din cererile primite au fost supuse evaluării, iar jumătate dintre cele evaluate au primit deja despăgubiri.

În prezent, pompierii din sudul şi estul Australiei beneficiază de un răgaz datorat condiţiilor meteorologice mai blânde. Totuşi, săptămâna aceasta se aşteaptă o nouă intensificare a incendiilor de vegetaţie şi revenirea temperaturilor la peste 40 de grade Celsius. Cele mai afectate de aceste incendii sunt statele Noul Wales de Sud şi Victoria, situate în sud-estul Australiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: