FP România nr. 13: „Ciuma nouă”, utilitatea telenovelelor, retragerea din Afganistan şi revoluţia continuă

FP România nr. 13: „Ciuma nouă”, utilitatea telenovelelor, retragerea din Afganistan şi revoluţia continuă

Alături de mereu surprinzătoarele subiecte ale ediţiei internaţionale, noua ediţie FP România include două dosare cu o importanţă specială pentru publicul român: cei douzeci de ani parcurşi după Revoluţie şi evoluţiile din Afganistan.

Cele mai puternice subiecte internaţionale ale noii ediţii FP România (noiembrie/ decembrie), apărută pe 9 noiembrie, se referă la pandemia de gripă foarte nouă, la rolul telenovelelor în dezvoltarea societăţilor şi la nevoia irepresibilă de Dumnezeu. Plus antropologia ideii de multipolarism, lecţiile Imperiului bizantin pentru America sau raţiunea nebuniei lui Kim Jong Il.

Redacţia română a adaugat două ample dosare, cu perspective regionale. „Revoluţia continuă” arată unde (nu) au ajuns (încă) est-europenii după două decenii de tranziţii, ]n care şi restul lumii s-a preschimbat radical. Printre autori: Petre Roman, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, Vladimir Pasti, Sorin Adam Matei sau Istvan Rev – Ungaria, Walter Isaacson – SUA, Ekrem Dupanovici & Selma Podranovici – Bosnia Herţegovina.

„Afganistan: Ne retragem sau plusăm” pleacă de întrebarea „Ce caută România pe frontul afgan?” (Dar Germania sau Turcia?) şi analizează, cu ajutorul unor experţi europeni şi consilieri de la Casa Albă, strategia de contrainsurgenţă a generalului McCrystal, verigile slabe ale NATO şi chiar posibilitatea păcii cu o parte a talibanilor.

Nota editorilor

„Nu întâmplător Dumas şi-a intitulat romanul După 20 de ani - după 20 de ani este, de obicei, timpul când putem să facem o primă retrospectivă serioasă, profundă” – scrie Vladimir Tismăneanu, depozitarul multor poveşti ale comunismului est-european, în dosarul „Revoluţia continuă” din această ediţie FP România. Istoricii văd mai limpede, iar trăitorii perioadei simt dacă s-a ajuns unde s-a sperat. Am ajuns acolo unde trebuie ca noua bunăstare să fie împărtăşită de mai mulţi, iar decidenţii să-i asculte şi pe cei neauziţi – crede, mai departe, Petre Roman, cel care a schimbat brusc faţa conducerii statului român în decembrie 1989. Dincolo de credinţe, analiştii pot sesiza acum imaginea de ansamblu a tranziţiilor regiunii.

Dacă înainte de ‘89 au tras de noi Papa Wojtyla, Reagan sau Gorbaciov, în anii ‘90 cei mai vestici dintre est-europeni au fost traşi în regiunea de dezvoltare a Uniunii Europene – explică sociologul Vladimir Pasti. De aici încolo, atât SUA cât mai ales UE au tot mai puţină forţă de a-şi atrage şi restul Europei de Est, aflate încă mult mai aproape de o Rusie care nu a renunţat la ele. În aceleaşi două decade, lumea s-a schimbat la fel de radical ca şi Europa. Prăbuşirea comunismului a facilitat întinderea petei de ulei a globalizării americane – explică, cu grafice, profesorul Sorin Adam Matei, el însuşi devenit american. Noul secol este însă cam asiatic. China galopează nu doar prin Asia Centrală, dar şi prin Africa sau America Latină, iar interdependenţele economice sino-americane au asigurat Beijingului un dialog strategic cu Washingtonului. Redutabile mutaţii strategice au mai avut loc în India, Turcia sau Brazilia. 

Tot între timp s-a afirmat şi terorismul islamist, ca adversar al viziunii occidentale despre lume şi viaţă. Într-o încercare de a ţine confruntarea militară departe de propriile teritorii, aliaţii americani şi europeni încearcă, deja de opt ani, să-i împiedice pe mereu insurgenţii talibani să revină la putere – de data asta nu doar în întreg Afganistanul, dar şi în tot mai multe regiuni ale Pakistanului vecin şi nuclearizat. O viitoare retragere a NATO din Hindu Kuş pare că depinde doar de reuşita noii strategii americane: suplimentarea trupelor şi contrainsurgenţa. Dacă Pentagonul se va ocupa şi pe mai departe de suplimentare, europenii mizează pe complementaritate. Din considerente mai practice sau mai umanitare, francezul Fabrice Pothier sau germanul Thomas Ruttig cred că europenii trebuie să lupte, inclusiv cu administraţia instalată la Kabul, pentru ca afganilor să le fie lăsat un stat cât mai funcţional; experţi din jurul Casei Albe acceptă că asta nu se poate fără atragerea anumitor facţiuni talibane.

De parcă nu ar fi de-ajuns atari lupte între oameni, Robin Cook, cel mai citit autor de romane medicale, imaginează o tulburătoare analiză a „ciumei noi”. Combinarea unor mutaţii ale virusurilor care dau gripa porcină şi aviară, în „laboratoarele” asiaticilor care cresc porci şi păsări, poate genera o epidemie globală comparabilă cu „Moartea Neagră” care a depopulat Evul Mediu. Şi avertizează că este o ficţiune credibilă. Atunci, cu Dumnezeu înainte! Scriitoarea Karen Armstrong, care echilibrează victimele religiilor cu poncifele secularismului, asigură că dacă ceva nu moare aceea este nevoia de spiritualitate. Mai practic, Charles Kenny, economist al dezvoltării, pariază pe rolul de dascăl al telenovelelor: cresc încrederea în sine a femeilor, printre altele cu un straşnic efect de raţionalizare a natalităţii.

După cei 20 de ani de tranziţii, nu doar estice, putem întrevedea schimbările care se vor impune în următoarele decade: de la războaiele convenţionale la adversari nonstatali, de la noi epidemii la noi pandemii etc. Mai departe, din ianuarie şi tot anul viitor, vom cerceta viitorul democraţiei şi al economiei de piaţă la care tocmai am aderat, proiectele „celei de-a şaptea puteri europene”, aprofundarea sau slăbirea uniunii europene şi proiectele următoarelor puteri globale cu restul lumii.

Aşadar, că tot se apropie acel ofertant moment al anului, pentru calitatea şi multitudinea ideilor pe care le (va) conţine revista, abonamentul la FP România rămâne un inteligent cadou de făcut prietenilor şi partenerilor cu ocazia Sărbătorilor.

Editorii români