Fiul lui Osama Ben Laden îi cere preşedintelui Iranului eliberarea fraţilor săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Osama ben Laden
Osama ben Laden

Omar bin Laden, fiul lui Osama Ben Laden, liderul organizaţiei teroriste Al Qaida, a declarat că guvernul iranian i-a oferit asigurări în prezenţa unor diplomaţi străini că va permite familiei sale să părăsească Iranul.

În prealabil, MAE iranian dezminţise informaţiile referitoare la prezenţa în Iran a 6 membri ai familiei liderului terorist iar fiica lui Osama Ben Laden, Iman bin Laden, în vârstă de 17 ani, s-a refugiat în interiorul ambasadei Arabiei Saudite la Teheran, relatează postul de televiziune al-Arabiya.

Omar bin Laden s-a adresat preşedintelui Iranului pentru a urgenta acordarea unui permis de părăsire a Iranului fiicei lui Osama Ben Laden aflată de 30 de zile la ambasada Arabiei Saudite.

Potrivit informaţiilor furnizate de Omar bin Laden, Iranul ar ţine ostateci una din soţiile lui Osama Ben Laden şi 5 din copiii acestuia începând din 2001 data ocupării Afganistanului de către forţele SUA. Altă soţie a lui Ben Laden trăieşte în Siria.

În Iran se află fraţii lui Omar, Mohammed şi Saad bin Laden în vârstă de 29 de ani, Othman de 25 de ani, Hamza şi Baker în vârstă de 20 şi respectiv 15 ani precum şi sora sa Iman de 17 ani. Fiecare din fraţii lui Omar este căsătorit cu una sau două femei şi au împreună 11 copii.

Fiul lui Osama Ben Laden a calificat drept incorecte informaţiile potrivit cărora Iman bin Laden ar fi evadat iar ceilalţi membri ai familiei liderului terorist ar fi ţinuţi ostatici. Potrivit lui Omar Bin Laden, membrii familiei liderului Al Qaida se află găzduiţi şi sub protecţia Iranului la o reşedinţă pentru oaspeţi a guvernului iranian. În total, 25 de membri ai familiei lui Osama Ben Laden se află sub protecţia guvernului iranian.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite