Femeie din Pakistan, condamnată la moarte pentru că a scris pamflete jignitoare la adresa profetului Mohamed

Femeie din Pakistan, condamnată la moarte pentru că a scris pamflete jignitoare la adresa profetului Mohamed

Blasfemia este un subiect sensibil în Pakistan. Cei acuzaţi pot deveni ţinte ale grupurilor de justiţiari musulmani. În unele cazuri, acuzaţii au fost împuşcaţi mortal, îngropaţi de vii sau biciuiţi până la moarte.

O femeie din Pakistan a fost condamnată la moarte pentru că a scris pamflete considerate jignitoare la adresa profetului Mohamed. Acuzata are dreptul de a contesta în apel decizia la Înalta Curte din Lahore.

„S-a dovedit fără putinţă de tăgadă că Salma Tanveer a scris şi a distribuit lucrările care sunt insultătoare cu privire la sfântul profet Mohamed”, indică verdictul dat marţi de un tribunal districtual din oraşul Lahore, situat în estul Pakistanului, scrie dpa, preluată de Agerpres.

În 2013, un cleric local a depus împotriva femeii respective o plângere potrivit căreia acuzata susţinea că este ea însăşi profet.

Femeia avea o „instabilitate mentală la momentul producerii incidentului” şi pamfletele nu erau scrise de ea, a declarat avocatul apărării, Mian Muhammad Ramzan.

Blasfemia este un subiect sensibil în Pakistan. Cei acuzaţi pot deveni ţinte ale grupurilor de justiţiari musulmani. În unele cazuri, acuzaţii au fost împuşcaţi mortal, îngropaţi de vii sau biciuiţi până la moarte.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările