Cei pe care-i vedeţi în imagine vor să aparţină primei categorii, dornici să rămână în istorie după ce, la niveluri diferite, având la dispoziţie altfel de mijloace şi acţionând pe căi de atac pe care le-au considerat cele mai potrivite pentru ambiţiile ţării pe care o reprezintă, au spus că au o viziune, au anunţat în clar că au un program şi că-şi pun în balanţă cariera politică pentru a-l îndeplini punct cu punct.
 
Poate vor reuşi. Poate nu. Dar rămâne exemplară şi impresionantă capacitatea de a se ţine cu orice preţ de un program subsumat extrem de strict viziunii pe care o imprimă (sau o impun) ca viziune naţională transformată în program naţional de dezvoltare. Nu există şi nu pot exista garanţii că implantarea proiectelor se va putea face conform datelor din proiect. Dar procesele, absolut toate procesele promise şi enunţate ca făcând parte din viziunea respectivă, au fost demarate în momentul şi în termenii înscrişi în foaia de drum.  
 
În cazul lui Erdogan, demersul se anunţa cvasi-imposibil deoarece presupunea mişcări într-un joc blocat datorită poziţionării sale ca lider al unei ţări membre NATO, dar prezent în Siria în strânsă alianţă militară cu Rusia şi Iranul şi reuşind pariul ca, în ciuda opoziţiei americane, să achiziţioneze sisteme militare de vârf din Rusia. 
 
Ameninţat cu sancţiuni dure de SUA, nu a dat înapoi nici măcar un centimetru. Sancţionat dur de UE din cauza încălcărilor drepturilor omului, a răspuns că mai bine ar fi ca cei de la Bruxelles să se ocupe de propriile lor probleme şi că, oricum, dacă nu-i dau banii necesari, ridică în orice moment bariera refugiaţilor către Europa. 
 
În numele principiului solidarităţii musulmane, Erdogan a fost singurul lider NATO care a acuzat "cimele de război" ale Israelului împotriva palestinienilor, absolut indiferent la reacţiile lui Trump din acea vreme.
 
Toate astea pentru că, astfel, a considerat (istoria va confirma dacă mişcarea a fost corectă) că merge pas cu pas mai departe în ambiţia sa de a se prezenta ca un lider real, independent, promovând un islamism moderat. Şi, din această cauză, a acceptat ca soluţie de supravieţuire împotriva prezenţei islamismului radical şi mişcărilor teroriste care-l susţin şi care se folosesc de el. Asta i-a permis ca, încet, foarte greu, să continue să se prezinte drept o soluţie-punte între cele două lumi, cea occidentală şi cea modern-musulmană, acum din ce în ce mai depărtate şi cu conflicte antagonice. De cealaltă parte, am avut proiectul „Marelui Orient Apropiat” al americanilor, eşec dureros ale cărui ultime rămăşiţe se pierd în incendiile din Irak, Liban, Siria, Afganistan, zone pierdute definitiv prin încercarea nereuşită de impunere cu forţa a "civilizaţiei Coca-Cola". 
 
În consecinţă, totul e oare pierdut, aşa cum pare acum când ne uităm cum se îngrămădesc occidentalii să plece din Afganistan, mişcare ce poate fi urmată de retrageri similare, complete, din Irak?  
 
Nu - răspunde Erdogan - ar fi o mare greşeală ca plecarea să fie echivalată cu o înfrângere completă. Există o soluţie, mică, incompletă, dar totuşi o evidentă posibilitate ca America şi NATO să nu-şi piardă complet penele din gloriosul panaş de paradă, ci să păstreze un canal strategic, absolut esenţial, în relaţia cu Afganistanul, Asia Centrală şi întreg spaţiul înconjurător.  
 
În acest sens, formulează o propunere, perfect în logica "proiectului global Erdogan", prezentând-o ca singura posibilitate rămasă ca retragerea trupelor să nu fie consemnată în istorie precum episodul Vietnam, ca "fuga ruşinoasă din Vietnam".
 
Erdogan propune ca trupele turceşti să rămână să asigure securitatea Aeroportului internaţional din Kabul, principala locaţie strategică ce ar putea să mai ofere o deschidere celor râmaşi într-un spaţiu a cărui istorie rămâne să fie definită, poate doar în termenii talibanilor. Cine să discute cu ei? Evident, doar reprezentatul unei ţări musulmane, totul într-un demers în care, uluitor, dar adevărat, toţi rivalii sistemici par să se întâlnească pentru a-i spune că bine face. Însuşi Erdogan spune că SUA şi Turcia sunt de acord asupra  "ţintei" reprezentate de propunerea turcă de a securiza aeroportul. Erdogan a mai spus că problema a fost discutată la întâlnirea directă a miniştrilor Apărării turc şi american de joi: "În decursul întâlnirii între SUA şi NATO, am decis care va fi ţinta misiunii respective, ceea ce vom accepta şi ce nu".  
 
      
Asta este teoria jocului. În practică, ca întotdeauna şi în orice discuţie despre zona respectivă, rămâne deschisă atitudinea triburilor, care se află în continuare în relaţii extrem de complicate şi care sunt în subordinea unor interese multiple care le leagă de Iran, Turkmenistan, Uzbekistan şi Pakistan, cu arbitrajul final al Chinei şi Rusiei. Dar în primul rând al Chinei care, împreună cu acordul de fundal al americanilor, ar putea să considere soluţia Erdogan drept cea mai adaptată planului pe termen lung de a deschide larg circuitul spre centrul Europei, întărindu-şi prezenţa pe traseu, în Balcani. 
 
Talibanii nu au formulat încă un răspuns final şi ceea ce avem până acum sunt doar spusele lui Suhail Shaheen, purtătorul de cuvânt al talibanilor la negocierile cu americanii de la Doha care, pe 11 iunie, afirma că "Turcia a făcut parte din forţele NATO în ultimii 20 de ani, aşa că ar trebui să se retragă din Afganistan pe baza acordului pe care l-am semnat cu americanii pe 29 februarie 2020...Altfel, Turcia este o mare ţară islamică. Afganistanul are relaţii istorice cu Turcia. Şi sperăm să avem relaţii bune şi în momentul în care în Afganistan se va forma noul guvern islamic".  
 
   
În perioada imediat următoare, pentru finalizarea acordului cu SUA, o delegaţie turcă importantă se va deplasa la Washington şi tot atunci vom vedea, în cazul în care turcii obţin statutul de operatori principali de securitate la Kabul, dacă va fi acceptată şi ideea sugerată de Erdogan ca Ungaria să invitată să ia parte la ceea ce ar fi din acel moment o cooperare militară cu participarea adouă ţări NATO. Mizele directe sunt evidente dar mai există câteva mai componente strategice discrete de securitate generate de situaţia în Turcia şi Ungaria vor gera un aeroport care este nod de circulaţie esenţial pentru circulaţia avioanelor (cu toate tipurile de încărcături) aparţinând şi unor linii aeriene interzise în UE (aveţi aici o foarte instructivă listă). 
 
Argumentul adus în favoarea prezenţei Ungariei este expertiza în lupta anti-teroristă şi în oprirea migraţiei ilegale. 
 
Dacă proiectul va fi o reuşită, nimeni nu ştie.  
 
Dar, deocamdată, cu ce avem acum pe masă, serviciile de informaţii par să încline în a spune că ar fi singura variantă ca Occidentul să mai păstreze o linie de contact permanentă cu Afganistanul.