„E-stonia“, ţara unde totul se face pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii Estoniei îşi vor alege parlamentarii prin internet şi telefonul mobil, începând cu 2011, relatează Agerpres.

Estonia şi-a câştigat supranumele de "E-stonia" nu doar datorită sectorului său informatic de vârf, ci şi ofertei de servicii persoanelor particulare prin internet şi telefonul mobil.

În plus faţă de alegerile prin internet, estonienii pot să-şi cumpere biletele de transport sau să-şi plătească locurile de parcare prin telefonul portabil. Ei pot să-şi declare impozitele online. Această ultimă opţiune este preferata locuitorilor acestei mici ţări de pe malul Balticii ce numără doar 1,3 milioane de locuitori.

Iar peste câteva zile, mai exact de la 1 martie 2010, toate reţetele medicale vor fi numerizate. Mai există şi site-ul "e-gouvernement", ce serveşte drept portal pentru o gamă largă a serviciilor online, mergând de la înscrierea la examenele de stat până la cererile de alocaţii familiale, trecând prin cererea unei semnături numerice.

Campaniile civice făcute prin acest mediu au şi ele un succes enorm: în 2008, câţiva estonieni au avut iniţiativa de a chema pe internet şi mobil oamenii să vină să adune tone de gunoaie depozitate ilegal. S-au prezentat 50.000 de voluntari, care au reuşit, într-o singură zi, să adune 10.000 de tone de gunoi.

Date criptate în cartea de identitate

Datele indivizilor sunt criptate în cartea lor de identitate, care serveşte de asemenea în domeniul privat, de exemplu drept carte de fidelitate pentru un mare lanţ de cinematografe.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite