După seismul din Chile, Terra revine la normal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Replicile cutremurului de 8,8 grade produs în Chile la 27 februarie ar putea continua câteva luni sau chiar ani, afirmă experţi citaţi de AFP, preluată de Mediafax.

„Cu cât un seism este mai puternic, cu atât mai mult vor dura replicile", afirmă John Bellini, expert la Institutul american de geofizică (USGS). „Vor fi din ce în ce mai puţine replici, dar vor continua să se producă luni sau chiar ani", precizează Bellini.

CITEŞTE AICI ce spun liderii creştini din Banat desre dezastrele lumii şi Apocalipsa

În Chile s-au produs deja cel puţin 200 de replici după seismul soldat cu 800 de morţi. Multe replici au avut 6 grade, inclusiv cele produse vineri. Potrivit lui Bill Herbert, profesor de geofizică la Universitatea din Pittsburgh, un seism mai mare de 8 grade se produce o dată la zece ani. Cutremurul de la Concepcion a degajat "o energie inimaginabilă", susţine expertul.

În Haiti, unde la 12 ianuarie a avut loc un seism de 7 grade soldat cu 220.000 de morţi, s-au înregistrat 12 replici, spre deosebire de câteva sute în Chile. „Unul dintre motive este că seismul din Chile a fost mai puternic", explică experta Jessica Sigala, de la USGS. Potrivit lui Eric Calais, un geofizician francez de la Universitatea Purdue, un seism de 8 grade este de 30 de ori mai puternic decât unul de 7 grade, iar un seism de 9 grade este de 30 de ori mai puternic decât cel de 8 grade. Astfel, spre deosebire de seismul din Haiti, care a avut 8 grade, cel din Chile a fost teoretic de 900 de ori mai puternic.

„Acest lucru înseamnă că s-a degajat multă energie, iar Terra încearcă să revină la normal. Aşa se explică replicile", afirmă Sigala. Profesorul Chuck Connor, de la Universitatea South Florida, nu vede nicio legătură între seismele produse în ultimul timp, în diferite părţi ale globului.

Cutremure în Indonezia şi în California

Un seism cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter a avut loc ieri-dimineaţă în nordul Californiei, fără a provoca niciun fel de pagube. Aceeaşi regiune a fost lovită de un cutremur mai mare, de 6,4 grade pe scara Richter, la 9 ianuarie. Un alt seism, de 6,5 grade, s-a înregistrat vineri seară în insula indoneziană Sumatra.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite