Într-un mesaj televizat care a marcat Anul Nou Persan (Norwuz), Khamenei a denunţat „campania de presiune maximă” a preşedintelui Trump de când SUA a denunţat unilateral acordul nuclear din 2018. Liderii Iranului spun că administraţia Trump ar trebui în schimb să ridice sancţiunile paralizante care împiedică Teheranul să exporte petrol brut şi îi blochează accesarea pieţelor financiare globale. Iranul se luptă cu una dintre cele mai mari focare COVID-19 din lume, cu 35.408 de cazuri confirmate şi peste 2.517 de decese (raportul din 29 martie). O persoană din Iran moare din cauza virusului la fiecare 10 minute, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Kianush Jahanpur. Mesajul de la Washington: vom oferi ajutor umanitar dacă doriţi, dar sancţiunile rămân în vigoare.

Liderul Suprem Ayatollah Ali Khamenei. IRNA News.

Nu este pentru prima oară când Teheranul refuză ajutorul umanitar al Washingtonului, însă dată fiind tensiunea dintre cele două state, acest lucru nici nu mai este o surpriză. După ce în 1990, 2002 sau 2003, Iranul a acceptat ajutorul american, iar în 2005 l-a refuzat, Teheranul denunţă din nou sancţiunile americane, la fel cum a făcut-o şi după cutremurul de 7,3 grade din 12 noiembrie 2017, motivând că restricţiile generate de sancţiuni împiedică administraţia iraniană să ia măsuri cu adevărat eficiente în lupta împotriva pandemiei de COVID – 19.

Fiind două dintre statele cele mai afectate de pandemie (SUA – 1, Iran – 7), s-ar fi putut crede că există o oportunitate de a se găsi un subiect comun care ar fi putut aduce liderii şi diplomaţii americani şi iranieni la aceeaşi masă, însă retorica agresivă dintre Washington şi Teheran a fost mai degrabă agravată de pandemie. Virusul se răspândeşte rapid în ambele ţări, dar în Iran, răspunsul guvernului a fost împiedicat de o economie dependentă de petrol, deja blocată de sancţiunile americane, precum şi de războiul preţurilor petrolului dintre Arabia Saudită şi Rusia.

Sancţiuni, prizonieri, şi mai multe sancţiuni

Deşi deja s-a constatat, cu multă vreme în urmă, că politica sancţiunilor economice nu este eficientă, nici o strategie câştigătoare, după retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear cu Iranul (JCPOA), Washingtonul a reinstaurat progresiv sancţiunile care fuseseră ridicate din 2015 până în 2017, aplicând în plus şi altele noi asupra bunurilor unor oficiali iranieni. Situaţia critică în care se află azi Iranul a generat mai multe apeluri la adresa SUA să renunţe, măcar temporar, la sancţiunile economice, însă Washingtonul respinge vehement – deocamdată – această opţiune, declarând prin oficiali guvernamentali că ajutoarele umanitare nu sunt afectate de regimul de sancţiuni. Pe fondul crizei, pe 17 martie, secretarul de stat Mike Pompeo a anunţat noi sancţiuni împotriva Iranului, spunând reporterilor: „Avem un canal umanitar deschis pentru a facilita tranzacţiile legitime, asigurând în acelaşi timp că campania noastră de presiune maximă neagă banii teroriştilor.” Însă ceea ce secretarul de stat Mike Pompeo omite în declaraţia sa, este faptul că Iranul nu va putea beneficia de ajutorul solicitat Fondului Monetar Internaţional, în valoare de 5 miliarde de dolari, atâta vreme cât sancţiunile economice sunt în vigoare, sau despre reţinerea anumitor bănci de a facilita anumite plăţi făcute sub tutela ajutorului umanitar, tocmai pentru a nu intra în coliziune cu regimul de sancţiuni şi pentru a evita eventualele litigii.

Twitter

Nu există nici o îndoială că Iranul a gestionat greşit răspunsul iniţial – la fel ca majoritatea statelor grav afectate. Teheranul nu a suspendat, de exemplu, călătoriile aeriene spre şi dinspre China până la începutul lunii februarie şi nu a reuşit să oprească adunările în masă, precum rugăciunile obişnuite de vineri, până la începutul lunii martie, cu mult după depistarea virusului în ţară. Însă acum nu este momentul pentru incriminări sau pentru propaganda schimbării regimului, ci pentru găsirea unui răspuns colectiv şi a unei cooperări eficiente care să poată combate eficient această criză globală presantă, o criză care pune ameninţarea Iranului într-un context diferit. Aliaţii tradiţionali ai Teheranului – China, Federaţia Rusă sau Pakistanul – au fost primii care au denunţat campania de presiune a Washingtonului, însă chiar şi aliaţii SUA, inclusiv Germania, Franţa sau Japonia, precum şi organismele internaţionale neutre, au cerut în mod public sau privat oficialilor administraţiei americane să ia în considerare reducerea unora dintre sancţiunile administraţiei Trump, cel puţin cele din sectorul petrolier şi cel bancar. „O pandemie globală necesită un răspuns global, nu unul bazat pe politica locală”, a declarat un diplomat european, sub protecţia anonimatului, iar Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a cerut marţi, 24 martie, o reducere a sancţiunilor asupra Iranului şi a altor ţări puternic sancţionate precum Venezuela, menţionând că peste 50 de medici iranieni au murit de la primele cazuri de coronavirus COVID-19 depistate cu cinci săptămâni în urmă. Bachelet a insistat pentru ridicarea sancţiunilor „Pentru a evita prăbuşirea sistemului medical al oricărei ţări - având în vedere impactul exploziv care va avea asupra morţii, suferinţei şi contagiunii mai largi”.

La 29 martie Teheranul a introdus un pachet de ajutor de 21,3 miliarde de euro pentru a ajuta familiile vulnerabile şi sectorul privat, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Ali Rabiei. Pachetul financiar a fost aprobat în cadrul unei întâlniri a Centrului Naţional Iranian de luptă împotriva pandemiei, prezidat de preşedintele Hassan Rouhani. O parte din această sumă va fi alocată mediului de afaceri, grav afectat de criză, iar o altă sumă se va îndrepta înspre clasele vulnerabile ale societăţii iraniene: şomeri, familii monoparentale, agricultori. 16 miliarde de euro se vor duce, sub formă de împrumut, înspre firmele care nu şi-au concediat angajaţii în această perioadă. De asemenea, preşedintele Rouhani a anunţat că guvernul va susţine integral costurile medicale pentru tratarea şi asigurarea asistenţei medicale pentru persoanele infectate cu noul tip de coronavirus.

Preşedintele Republicii Islamice Iran, Hassan Rouhani. IRNA News

La început, răspândirea COVID-19 părea că ar putea oferi o oportunitate pentru Washington şi Teheran pentru a se îndepărta, măcar temporar, de dialogul şi politica agresivă. SUA au oferit Iranului ajutor de aproape 274 milioane de dolari pe care administraţia Trump i-a pus deoparte pentru finanţarea umanitară de urgenţă internaţională. Iar Iranul l-a eliberat pe veteranul armatei americane şi pacientul cu cancer, Michael White, din închisoare, acesta fiind predat diplomaţilor elveţieni, care de-a lungul timpului au asigurat canalul de comunicare dintre Washington şi Teheran. În timp ce Iranul a eliberat încă aproximativ 85.000 de prizonieri pentru a încerca să împiedice închisorile să devină un incubator al virusului, diplomaţii americani au cerut eliberarea a cel puţin patru alţi americani despre care se presupune că ar fi reţinuţi de Teheran. Însă decidenţii iranieni au respins ajutorul medical al Washingtonului şi nici nu au răspuns la cererea de eliberare a presupuşilor deţinuţi americani. Administraţia Trump, la rândul său, a răspuns prin impunerea unor noi sancţiuni, punând pe lista neagră a Departamentului Trezoreriei douăsprezece companii (cinci din Emiratele Unite Arabe, trei din China, trei din Hong Kong şi una din Africa de Sud), sub acuzaţia că acestea relaţionează şi fac afaceri cu sectorul petrochimic iranian, iar Mike Pompeo a acuzat „conducerea iraniană [că] încercând să evite responsabilitatea pentru guvernarea lor incompetentă şi mortală”, susţinând că „virusul Wuhan este un criminal, iar regimul iranian este un complice“.

Un raport al Human Rights Watch din 2019 a concluzionat că sancţiunile americane împiedicau capacitatea Iranului de a obţine medicamente şi echipamente medicale înainte de declanşarea epidemiei. Deşi nu există limitări la achiziţiile de produse alimentare şi medicamente, există sancţiuni împotriva transportului şi asigurării iraniene pentru orice este livrat, inclusiv alimente şi medicamente, spune fostul oficial al Departamentului de Stat, Mark Fitzpatrick. Actuali şi foşti oficiali ai administraţiei americane, au declarat că menţinerea haosului economic în Iran este o strategie de a împinge poporul iranian la limita rezistenţei, fapt ce i-ar putea determina pe oficialii din Teheran să renunţe la activitatea malignă din regiune şi la dorinţa de a transforma Iranul într-un hegemon regional. „Această idee că vom convinge poporul iranian să se revolte [într-un asemenea fel în care să genereze schimbarea regimului] este puţin probabil”, a declarat Eric Brewer, fost ofiţer senior de informaţii în ultimele două administraţii americane.

Pe 26 martie, un grup de senatori democraţi au cerut administraţiei Trump să limiteze temporar sancţiunile asupra Iranului şi Venezuelei pentru a ajuta aceste state să gestioneze mai eficient focarele de COVID – 19. „Întrucât aceste ţări se luptă pentru a răspunde crizelor lor de sănătate internă, sancţiunile americane împiedică libera circulaţie a aprovizionărilor medicale şi umanitare necesare, din cauza efectului extins al sancţiunilor asupra acestor tranzacţii, chiar şi atunci când există derogări tehnice”, au spus cei 11 parlamentari democraţi, conduşi de Chris Murphy (D-CT), într-o scrisoare adresată secretarului de stat, Mike Pompeo şi secretarul trezoreriei, Steven Mnuchin. „Înţelegem că administraţia a afirmat că nevoile umanitare şi medicale sunt scutite de sancţiunile americane, dar regimul nostru de sancţiuni este atât de larg încât furnizorii de servicii medicale şi organizaţiile de asistenţă pur şi simplu evită să facă afaceri în Iran şi Venezuela, de frica de a fi prinşi în mod accidental în plasa sancţiunilor americane”.

Vânt la pupa pentru ultra-conservatori

Sancţiunile economice nu doar că nu au funcţionat, ci, mai mult, au dus la întărirea segmentului politic ultra-conservator. Este greu de trasat o linie clară de demarcaţie între liderii politici iranieni, însă ceea ce este cert este faptul că actualul preşedinte, Hassan Rouhani, alături de politicienii din gruparea ministrului de externe, Javad Zarif, au fost cei care au trecut peste orgoliile naţionalist-religioase şi au dus Iranul la masa negocierilor cu occidentul. Într-o ţară precum Iranul, cu un sistem politic autocrat şi accesul la informaţii limitat şi controlat de regim, emiterea unui enunţ definitiv echidistant, sau măcar apropiat de realitate, privind responsabilitatea guvernamentală este aproape imposibilă. Chiar dacă demonstraţiile în masa, începute încă din iarna anului 2017 şi care au atins apogeul în decembrie 2019, demonstrează că societatea este nemulţumită de guvernul său, opinia iranienilor despre administraţia americană este una şi mai acidă. În ianuarie, sute de mii de iranieni au jelit eliminarea generalului Qassem Soleimani într-una dintre cele mai mari manifestaţii în masă pe care ţara le-a văzut vreodată. Nu toată lumea îl venera pe Soleimani, care a susţinut o campanie de extindere a influenţei iraniene prin războaie proxy în Liban, Siria şi Yemen, dar asasinarea acestuia a fost o lovitură pentru mândria naţională.

Ultra-conservatorii iranieni, care au beneficiat foarte mult de umilirea de către actuala administraţie americană a grupului politic moderat (care au favorizat reconcilierea cu occidentul) pot vedea acest lucru ca o oportunitate fără precedent de a face ceea ce elita iraniană a respins în trecut – ieşirea din JCPOA, din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT) şi reluarea programului nuclear. De asemenea, Teheranul nu poate fi descurajat de răspunsul economic şi politic al comunităţii internaţionale, chiar dacă state precum Japonia, Franţa, Germania sau Emiratele Arabe Unite au trimis convoaie umanitare necesare gestionării crizei pandemice. La urma urmei, Iranul este supus mai multor sancţiuni în prezent, decât era atunci când a fost acuzat că a încălcat NPT şi că dezvolta în secret tehnologie de producere a capabilităţii nucleare. Teheranul a încetat să mai respecte unele limite impuse de JCPOA, ca răspuns la sancţiunile americane, dar aceşti paşi sunt apăraţi legal în cadrul acordului şi, după cum oficialii iranieni au clarificat în repetate rânduri, acestea sunt uşor reversibile dacă şi când sancţiunile vor fi înlăturate sau ridicate.

Dacă înainte de criza pandemică ultra-conservatorii iranieni îşi formulau discursul într-un mod aproape exclusiv naţionalist-populist şi religios, acuzând occidentul fie de ingerinţe în afacerile interne iraniene, fie de impunerea sancţiunilor sau de tratament discriminatoriu privind tehnologia nucleară, acum, în acest nou context, discursul lor va fi alimentat de refuzul ridicării sancţiunilor economice, gest care va fi interpretat ca o negare a asistenţei umanitare atât de necesară azi în Iran. Iar societatea iraniană, aşa cum a mai demonstrat-o nu doar în 1979, dar şi în 2005, este extrem de reactivă atunci când mândria şi simbolurile ei naţionale sunt afectate. Deocamdată, învinovăţirea Washingtonului este o încercare clară a Teheranului de a îndepărta atenţia iranienilor de la propria gestionare greşită a pandemiei. Cu toate acestea, această abordare ar putea funcţiona, zădărnicind astfel orice posibilă reluare a negocierilor într-un viitor apropiat.

Guvernul iranian se află într-o poziţie dificilă: resurse insuficiente pentru a combate răspândirea virusului, o populaţie frustrată şi înspăimântată şi un sprijin minim din partea comunităţii internaţionale. Astfel, deoarece amploarea crizei din Iran şi implicaţiile pe care aceasta le-ar putea avea, într-un viitor apropiat, la nivel global, comunitatea internaţională, chiar cu riscul de a veni în coliziune cu declaraţiile şi acţiunile Washingtonului, a început un demers pentru a oferi sprijin umanitar iranienilor, deoarece riscul de a acţiona contrar politicilor americane poate fi depăşit de temerile că situaţia din Iran va deveni incontrolabilă. Guvernul Regatului Unit, în parteneriat cu Franţa şi Germania, a anunţat pe 2 martie că va trimite sprijin material şi financiar Iranului. China a trimis în Iran o echipă medicală şi provizii, inclusiv 5.000 de truse de testare pentru COVID-19. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a trimis medici şi consumabile din Dubai, cu o aeronavă militară din Emiratele Arabe Unite. EAU este unul dintre cei mai vocali rivali Iranului, astfel că asistenţa oferită de Abu Dhabi reprezintă un exemplu pozitiv de prioritizare a intereselor globale asupra clişeelor naţionale.

Articol de Ioana Constantin Bercean, doctorand la Universitatea din Bucureşti şi expert LARICS pe problematica Orientului Mijlociu.