Cotidianul oficial al comuniştilor cubanezi critică limitarea libertăţii presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul oficial al Partidului Comunist Cubanez (PCC), Granma, a criticat luni "fobia nesănătoasă" a funcţionarilor cubanezi faţă de presă, supusă unui regim de "autorizaţii" care o împiedică să îşi desfăşoare normal activitatea, relatează AFP.

"Ce ascund cei care refuză fotografii şi interviuri? De ce se tem cei care refuză (...) autorizaţii pentru a împiedica jurnaliştii şi fotografii să poată oferi informaţii?", se întreabă Granma, într-o critică rară faţă de limitările libertăţii presei de pe insula comunistă.

Ziarul subliniază că există "funcţionari aproape de necontactat, accesibili numai la reuniuni sau evenimente, administratori care se ascund în spatele blocadei (americane - n.red.) şi existenţei inamicului" pentru a refuza să discute cu presa, în condiţiile în care o rezoluţie din 2007 a Biroului Politic al PCC stipulează că, "excepţie făcând secretul militar şi de stat, nimeni nu are dreptul să refuze să informeze".

"Pentru ce obstacolele faţă de facerea de fotografii sau accesul la informaţie?", se întreabă cotidianul, care prezintă două cazuri de jurnalişti cărora li s-a refuzat accesul în locuri civile, pentru a face poze, în lipsa unor autorizaţii prealabile. "Faptul că mulţi se ascund în spatele lipsei autorizaţiilor te face să crezi că jurnalismul 'fără autorizaţie' provoacă o fobie nesănătoasă la ei", conchide articolul semnat de Katia Siberia Garcia.

Presa străină acreditată pe insulă este supusă aceluiaşi tip de restricţii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite